Faust, alchimia și banii de hârtie

Distribuiți aceasta postare

„Țidula-a fost multiplicat-apoi

De meșteri iscusiți, în mii de foi.

Ca fapta bună tuturor să le priască

Am pus pe foi pecete-mpărătească,

Și sute, mii, simt gata-acum.

Cursul foii alungă tot răul –

Orașul, ieri mocnind încă în mucegai,

Trăiește azi în voluptăți de rai…”

 

Acesta este un pasaj din cea de-a doua parte a tragediei lui Goethe, Faust, publicată în 1832. Vistiernicul îi descrie Împăratului necredincios magia banilor din hârtie. Abia dacă ne gândim la Goethe când vorbim despre teoria monetară sau despre istoria banilor, dar în realitate în Faust regăsim pasaje uimitoare, care sunt extrem de actuale și educative. Nu întâmplător, în septembrie 2012, când Banca Centrală Europeană a decis să cumpere o sumă nelimitată de obligațiuni guvernamentale de pe piața secundară, în încercarea de a da o gură de aer guvernelor din zona euro, guvernatorul Bundesbank l-a adus în discuție pe Goethe, pentru a se opune acestei decizii. Așa că Faust și Mefistofel și-au găsit repede locul în retorica crizei datoriilor europene.

Cea de-a doua parte a tragediei Faust începe în camera tronului, din palatul Împăratului, când Împăratul, Consiliul de Stat și curtenii se întâlnesc cu vicleanul Mefistofel (a se înțelege Diavolul), care este noul bufon – un rol interesant, având în vedere că el urmează să înlocuiască aurul cu banii de hârtie. Împăratul și apropiații săi își împărtășesc grijile, în timp ce Cancelarul vorbește deschis despre agitația din regat. Vistiernicul spune că aliații și supușii nu mai doresc să plătească, iar veniturile vistieriei s-au micșorat. Marele Armaș se plânge că nu are bani și nu poate plăti soldații, iar aceștia vor deja să fugă. Mareșalul trece în revistă dificultățile cu care se confruntă în vistierie, recunoscând că, în ciuda dorinței de a economisi, toată lumea face noi cheltuieli grele pentru vistierie, care devin insolvabile.

Per total, devine clar că problemele cu care se confruntă Împăratul sunt pur financiare – toată lumea cheltuie din vistierie cu lejeritate și tot mai puțin vrea plătească. Mareșalul descrie modul în care „nobilii domni” au risipit liber pentru îmbuibare și au stors deja „numeroase butoaie”. Toate acestea acumulează datorii pentru Împărat, care, după spusele Mareșalului, nu este scutit de cămătar – astfel s-a ajuns ca viața să fie una pe împrumut, încât până și mâncarea este pusă gaj. Această imagine poate fi ușor asemuită Europei de azi, având în vedere că guvernele continuă să cheltuiască pentru tot felul de beneficii și să trăiască pe împrumut, în ciuda discuțiilor constante despre reduceri de cheltuieli și semnale de alarmă.

Înțeleptul Mefistofel începe repede însă folosind cuvinte de bine, pentru a-l încânta pe Împărat, spunând că în lume sunt unele dificultăți, dar că în regat problema este că le lipsesc banii. Deja de aici apare o urmă de neîncredere în noul bufon – mulțimea îl numește „șarlatan”, iar Cancelarul îl avertizează pe Împărat să stea departe de el, pentru că este înrudit cu ereticii. Cu toate acestea, împăratul este interesat și exclamă în fața lui Mefistofel: „De bani avem nevoie aici! Dă-ne bani!”. Nu cred că Goethe bănuia că și-a prezentat Împăratul ca pe un politician contemporan, dar asemănarea este izbitoare. Acesta nu își dă seama că problema nu se află în lipsa banilor, ci în cheltuielile excesive. Deși în regat problema este risipa excesivă, autoritățile „uită” de acest aspect și inevitabil încep să se concentreze pe banii – dacă banii ar veni de undeva, atunci toate problemele ar fi rezolvate.

Acesta este un pasaj din cea de-a doua parte a tragediei lui Goethe, Faust, publicată în 1832. Vistiernicul îi descrie Împăratului necredincios magia banilor din hârtie. Abia dacă ne gândim la Goethe când vorbim despre teoria monetară sau despre istoria banilor, dar în realitate în Faust regăsim pasaje uimitoare, care sunt extrem de actuale și educative. Nu întâmplător, în septembrie 2012, când Banca Centrală Europeană a decis să cumpere o sumă nelimitată de obligațiuni guvernamentale de pe piața secundară, în încercarea de a da o gură de aer guvernelor din zona euro, guvernatorul Bundesbank l-a adus în discuție pe Goethe, pentru a se opune acestei decizii. Așa că Faust și Mefistofel și-au găsit repede locul în retorica crizei datoriilor europene.

Cea de-a doua parte a tragediei Faust începe în camera tronului, din palatul Împăratului, când Împăratul, Consiliul de Stat și curtenii se întâlnesc cu vicleanul Mefistofel (a se înțelege Diavolul), care este noul bufon – un rol interesant, având în vedere că el urmează să înlocuiască aurul cu banii de hârtie. Împăratul și apropiații săi își împărtășesc grijile, în timp ce Cancelarul vorbește deschis despre agitația din regat. Vistiernicul spune că aliații și supușii nu mai doresc să plătească, iar veniturile vistieriei s-au micșorat. Marele Armaș se plânge că nu are bani și nu poate plăti soldații, iar aceștia vor deja să fugă. Mareșalul trece în revistă dificultățile cu care se confruntă în vistierie, recunoscând că, în ciuda dorinței de a economisi, toată lumea face noi cheltuieli grele pentru vistierie, care devin insolvabile.

Per total, devine clar că problemele cu care se confruntă Împăratul sunt pur financiare – toată lumea cheltuie din vistierie cu lejeritate și tot mai puțin vrea plătească. Mareșalul descrie modul în care „nobilii domni” au risipit liber pentru îmbuibare și au stors deja „numeroase butoaie”. Toate acestea acumulează datorii pentru Împărat, care, după spusele Mareșalului, nu este scutit de cămătar – astfel s-a ajuns ca viața să fie una pe împrumut, încât până și mâncarea este pusă gaj. Această imagine poate fi ușor asemuită Europei de azi, având în vedere că guvernele continuă să cheltuiască pentru tot felul de beneficii și să trăiască pe împrumut, în ciuda discuțiilor constante despre reduceri de cheltuieli și semnale de alarmă.

Înțeleptul Mefistofel începe repede însă folosind cuvinte de bine, pentru a-l încânta pe Împărat, spunând că în lume sunt unele dificultăți, dar că în regat problema este că le lipsesc banii. Deja de aici apare o urmă de neîncredere în noul bufon – mulțimea îl numește „șarlatan”, iar Cancelarul îl avertizează pe Împărat să stea departe de el, pentru că este înrudit cu ereticii. Cu toate acestea, împăratul este interesat și exclamă în fața lui Mefistofel: „De bani avem nevoie aici! Dă-ne bani!”. Nu cred că Goethe bănuia că și-a prezentat Împăratul ca pe un politician contemporan, dar asemănarea este izbitoare. Acesta nu își dă seama că problema nu se află în lipsa banilor, ci în cheltuielile excesive. Deși în regat problema este risipa excesivă, autoritățile „uită” de acest aspect și inevitabil încep să se concentreze pe banii – dacă banii ar veni de undeva, atunci toate problemele ar fi rezolvate.

„Sunt doi vicleni – ce bine se-nțeleg!

Un măscărici și un fantast se dau pe lângă tron.

Ce cântec vechi și răsuflat!

De cântă unul, celălalt ține ison.”

Sfârșitul este unul deschis, Mefistofel îl convinge pe Împărat că, deși nimeni nu știe unde sunt respectivele comori chiar în acel moment, ele există și vor fi descoperite la un moment dat. Observați că în preludiul banilor din hârtie, nici Mefistofel nu se rupe de aur în retorica sa – de fapt el inventează aurul, pentru a da o valoare „reală” hârtiilor semnate de Împărat. Ideea este însă abandonată, pentru că se întunecă și toată lumea se retrage la sărbătoare, care are și ea simbolul ei pe fundalul regatului falimentar.

În dimineața următoare Împăratul le povestește lui Faust, Mefistofel și curtenilor despre viziunile sale ciudate din seara precedentă.

În timpul discuției dă buzna Mareșalul: „Acoperite sunt, socoată cu socoată,
Și gheara cămătarului tăiată”.
Marele Armaș: „Întreagă, solda, s-a plătit.
Și oastea-acum la noi iar ține”.
Toată lumea este fericită, iar Cancelarului îi revine onoarea de a explica cum a fost totul posibil, citind:

„S-o afle cel ce vrea și o dorește:

Țidula-aceasta are preț

De-o mie de coroane. Garanție –

Ea are multele, nenumărate,

Comorile-ngropate prin împărăție.

Porunci s-au dat ca din pământ

Comorile să fie ridicate.”

Împăratul este uimit: „Presimt o monstruoasă-nșelăciune! Și ea nu este încă răzbunată? Cine-a falsificat împărăteasca semnătură?” „Adu-ți aminte, însuți ai semnat-o!”, răspunde Vistiernicul. Planul viclean al lui Mefistofel a fost pus în practică în timpul sărbătorii, iar Împăratul a emis bani de hârtie fără ca aceștia să aibă acoperire în aur real, ci contra unei promisiuni că, la cerere, se va săpa după aur. Împăratul este uimit că un astfel de plan a funcționat: „Supușii mei văd aur în hârtie?”.

Goethe nu numai că ne atrage atenția asupra apariției banilor de hârtie neacoperiți, ca un plan malefic al vicleanului Mefistofel, dar își continuă povestea în spiritul Școlii Economice „Austriece”.

Apariția banilor din nimic, adică din semnătura Împăratului, duce imediat la risipă. Împăratul începe să împartă cu generozitate banii noi – unul pentru „inel pentru iubită”, altul pentru „mai bună băutură” etc. Toată lumea vrea să profite și să cheltuiască, adică să consume. Împăratul, auzind pentru ce sunt luați bani, chiar exclamă: „Plăcere așteptam de faptă nouă”.

Așa se termină povestea banilor în Faust. Un Împărat căzut în faliment este ademenit de diavol să introducă bani de hârtie, care au ca acoperite un aur fictiv și care îi permite să fie și mai nechibzuit. Înainte de apariția lui Mefistofel Împăratul avea o problemă cu risipa. După apariția banilor din hârtie Împăratul începe să risipească și mai mult, dar cumva, ca prin magie, acest lucru nu reprezintă nici un fel de problemă. Marele perdant este mulțimea, care realizează înșelătoria și că Mefistofel este un fel de alchimist, dar mai târziu este și ea ademenită și vrea să creadă în spusele lui – așa cum Faust exclamă, i se trezește credința infinită.

Lecția tragediei lui Goethe, cel puțin în ceea ce privește politica monetară, este aceea că cea mai mare ademenire pe care o poate concepe diavolul este una care trebuie plătită (în acest caz de Împărat, dar se subînțelege statul), pentru a avea o putere completă asupra sumei de bani care se află în circulație. Atunci când plățile se fac în aur sau cu un alt mijloc de plată, care are o valoare în sine, conducătorii nu mai pot manipula suma de bani – nu pot crea pur și simplu aur din nimic. Dar când banii nu sunt din aur, ci sunt doar hârtii, atunci ispita este insurmontabilă. În mod inevitabil se întâmplă două lucruri – inflația și risipa de putere devin o parte din viețile noastre. Observați că lumea în care trăim este deja dependentă de inflație, deși tehnologia evoluează și multe bunuri și servicii sunt din ce în ce mai accesibile. Scăderea prețurilor în teoria economică modernă este adesea echivalentă cu o criză – băncile centrale sunt gata să facă orice pentru a evita deflația.

Desigur, protejarea „științifică” a banilor de hârtie contemporani spune că aceste ispite pot fi depășite prin aplicarea unor reguli. Pentru a evita inflația ridicată, am stabilit o regulă de inflație maximă admisă pentru instituția responsabilă pentru suma de bani din economie. Pentru a evita risipa, creăm plafoane pentru deficitele guvernamentale și pentru datorii. Și poate cel mai important, pentru a rupe legătura dintre cel care cheltuiește și cel care tipărește, facem băncile centrale independente, adică cel puțin formal ele urmăresc inflația, nu nevoile guvernului. Criza datoriilor în Europa este un exemplu elocvent legat de ceea ce este mai important – tentația de a tipări bani și de a cheltui sau regulile de independență a instituțiilor și politicile prudente. Guvernele europene cheltuiesc și nu respectă propriile lor reguli privind deficitul și datoria, inflația din zona euro depășește și ea obiectivul propus de BCE, cu îngrijorări serioase cu privire la inflație pe viitor, iar BCE deja cumpără datorii nelimitate, chiar și din piețele secundare, din țările mai puțin dezvoltate. Acesta este scenariul lui Goethe și să nu uităm că Faust este o tragedie.

Distribuiți aceasta postare
Categorii:  
Preț aur (XAU-BGN)
2955.78 BGN/1uncie + 0.00 BGN
Preț argint (XAG-BGN)
40.0185 BGN/1uncie + 0.00 BGN
RSS

Obțineți informații despre piață pe adresa de email.

Obțineți cele mai noi articole din "Jurnalul Aurului”.

Abonați-vă la newsletter-ul lunar

Comentarii

Adăugați primul comentariu
Adăugați un comentariu

Pentru a lăsa un comentariu la acest articol trebuie mai întâi să vă accesați contul Tavex

Preț aur (XAU-BGN)
2955.78 BGN/1uncie + 0.00 BGN
Preț argint (XAG-BGN)
40.0185 BGN/1uncie + 0.00 BGN
RSS

Obțineți informații despre piață pe adresa de email.

Obțineți cele mai noi articole din "Jurnalul Aurului”.

Abonați-vă la newsletter-ul lunar

 

Veți primi cele mai recente informații disponibile și oferte exclusive pentru produsele noastre.

Купете валута онлайн

Актуални курсове
0 PRODUS