Se formează o nouă furtună economică americană la orizont?

Distribuiți aceasta postare

Din exterior se pare că totul în SUA merge extraordinar – salariile cresc, rata șomajului este la nivel relativ scăzut, economia este în plină expansiune, piețele bursiere raportează noi maxime, ratele dobânzilor nu mai sunt negative … prea frumos ca să fie adevărat. Și specialiștii sunt sceptici, iar problema este una importantă, având în vedere că economia americană este cea mai puternică din lume și cel mai mare consumator de bunuri și servicii. Acesta este motivul pentru care ea reprezintă un barometru al așteptărilor și din perspectiva economiei globale.

Probleme invizibile

Atât înainte de criza din 2008, cât și acum, s-au aprins câteva lumini roșii, care rămân invizibile pentru cea mai mare parte dintre oameni. Sunt extrem de periculoase pentru macroeconomia globală și de importanță crucială pentru sistemul financiar american. Acestea sunt reprezentate de datoriile gospodăriilor și bula care reapare pe piața imobiliară.

Haideți să privim situația acestor doi factori principali, care au dus la criza economică mondială din 2008.

În primii ani ai secolului 21 ei s-au menținut la un nivel relativ stabil. Economia a marcat o creștere stabilă, salariile au crescut în cea mai mare parte, iar gospodăriile au menținut un nivel de trai bun. Acum este la fel ca atunci, iar adevărul este că, în momentul în care adăugăm în ecuație valoarea reală a banilor, gospodăriile americane au de fapt mai puțini bani disponibili. În consecință, pentru a-și menține nivelul de trai, gospodăriile au fost încărcate cu tot mai multe datorii. Cifrele de creștere frauduloasă sunt rezultatul politicii monetare a Băncii Centrale a SUA, care a urmărit să depășească efectele crizei dot com (.com) din 1997 – 2001. Această securitate frauduloasă a îndulcit regulile pentru obținerea creditului, iar instituțiile de credit și băncile au început să ofere credite în mod liber oricui dorește să acceseze bani „facili”.

Și astfel în numai patru ani, din 2004 până în 2008, îndatorarea gospodăriilor americane a crescut de la 8 la 12,69 trilioane de dolari. Acest credit gigant, împovărător pentru populația americană, este folosit pentru a cumpăra bunuri imobile și produse tot mai scumpe, care depășesc capacitatea americanului de rând. Este și acesta un fapt care a contribuit la criza economică mondială din 2008.

Dacă derulăm înainte șirul evenimentelor și analizăm ceea ce se întâmplă în prezent, imaginea este una ciudat de familiară. Datoria gospodăriilor americane depășește recordul din perioada anterioară crizei din 2008, atingând pentru prima dată niveluri de peste 13 trilioane de dolari. Motivul principal – creșterea prețurilor bunurilor imobile și achizițiile suplimentare conexe acestora. Ultimul raport trimestrial al Fed ( https://www.newyorkfed.org/microeconomics/hhdc.html ) arată că nivelul datoriei generate de creditele ipotecare a crescut cu 1,9%, iar datoria în baza cardului de credit – cu 3,2% față de 2007. Cifrele acestea pot provoca emoții și pentru economiști veterani. Analiza scoate în evidență faptul că datoria a crescut pentru al cincilea an consecutiv, leasingul, împrumuturile pentru studenți și creditele cu carduri de credit au crescut cu 41% față de anul 2008. Cu alte cuvinte, americanii au suportat datorii cu 41% mai mari decât cele care au declanșat criza globală din 2008.

Pe de altă parte piața imobiliară pare puțin mai stabilă decât în 2008, dar există semne ale unei boli numite bulă de proprietate. Prețurile din imobiliare nu au fost niciodată mai mari, indiferent de realitatea economică menționată mai sus. Acest lucru este indicat și de situația indicelor, comportamentul investitorilor și politica laxă a creditelor, care, așa cum menționam mai sus, sparg bula imobiliarelor și provoacă criza. Per total, asemănările dintre bula imobiliară din 2007 și 2017 sunt atât de multe, încât se poate scrie o întreagă carte. Dar, pentru a ne rezuma la strictul necesar, vom menționa două fapte extrem de importante și de tulburătoare. Înainte de criza din 2008 creșterea prețurilor din imobiliare era cu 35% mai mare decât indicele prețurilor de consum din SUA (IPC), iar în 2017 acesta era cu 32% mai mare. Al doilea fapt este acela că generația tânără din SUA, respectiv milenialii, nu numai că au venituri mai mici în comparație cu generațiile anterioare, dar și peste un trilion de dolari în împrumuturi pentru studenți. Conform unui studiu dublu realizat de Asociația Student Aid și Asociația Americană a Brokerilor Imobiliari, împrumuturile studenților face ca peste 70% dintre mileniali să aibă dificultăți în a cumpăra sau a plăti o casă.  Chiar și conform Bloomberg sună sirenele de alarmă, iar furtuna nu numai că se apropie, dar se și vede la orizont.

Cine va plăti?

Conform legilor capitaliste fiecare împrumut trebuie să fie achitat într-un fel sau altul. Întrebarea este câți bani au americanii pentru a acoperi aceste credite imense. O analiză financiară realizată de grupul științific „The Conversation“ (theconversation.com/global) în anul 2017, arată că s-a redus puterea de cumpărare a populației SUA cu 3,1% din 2008 încoace din cauza crizei. Și din nou consumatorii, pentru a-și menține aceleași standarde, deși dispun de mai puțini bani, recurg la varianta cea mai cunoscută… credite. Și din nou ne întoarcem la începutul acestui articol, când am explicat de ce tocmai această datorie, combinată cu consecințele spargerii bulei din imobiliare, a dus la cea mai mare criză din istoria economiei mondiale. Mai îngrijorător este faptul că reacția Fed este aceeași ca în 2007 – o ușoară creștere a ratei dobânzii și o reducere a impozitelor pentru cei mai bogați, sarcina trecând treptat la clasa de mijloc.

Va exista o criză economică similară sau poate chiar mai gravă decât în 2008? Este prea devreme ca să ne pronunțăm. Este nevoie să luăm în calcul și reacțiile FMI, care urmează să apară, precum și pe cele ale Uniunii Europene și Chinei, în special din perspectiva politicii protecționiste crescânde ale președintelui Trump. Dar oare norii care anunță criza chiar există? Răspunsul este afirmativ! Dacă sunteți atenți, veți putea auzi zgomotul furtunii de datorii.

Distribuiți aceasta postare
Categorii:  
Preț aur (XAU-BGN)
2858.37 BGN/1uncie + 0.15 BGN
Preț argint (XAG-BGN)
32.2749 BGN/1uncie - 0.00 BGN
RSS

Obțineți informații despre piață pe adresa de email.

Obțineți cele mai noi articole din "Jurnalul Aurului”.

Abonați-vă la newsletter-ul lunar

Comentarii

Adăugați primul comentariu
Adăugați un comentariu

Pentru a lăsa un comentariu la acest articol trebuie mai întâi să vă accesați contul Tavex

Preț aur (XAU-BGN)
2858.37 BGN/1uncie + 0.15 BGN
Preț argint (XAG-BGN)
32.2749 BGN/1uncie - 0.00 BGN
RSS

Obțineți informații despre piață pe adresa de email.

Obțineți cele mai noi articole din "Jurnalul Aurului”.

Abonați-vă la newsletter-ul lunar

Articole recomandate

Economia încălzirii globale

Evoluția promisiunilor făcute pentru bancnotele din Rezerva Federală

De ce să comand valută online?

 

Veți primi cele mai recente informații disponibile și oferte exclusive pentru produsele noastre.

Cine suntem? Vezi povestea noastră!

Faceți clic aici
0 PRODUS