Tavex folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site. Citește despre politica de cookies a Tavex aici. Poți să le accepți pe toate sau să le administrezi din setări.
Tavex folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site. Citește despre politica de cookies a Tavex aici. Poți să le accepți pe toate sau să le administrezi din setări.
Te rog selectează ce cookies ne permiți să utilizăm
Vă puteți modifica preferințele sau vă puteți retrage consințământul dat în orice moment. Cookie-urile alese vor fi stocate pe o perioadă de un an. De asemenea, poți modifica setările din browser-ul dispozitivului tău și poți sterge astfel cookie-urile. Pentru mai multe informații, consultați Politica noastră de Cookies.
Cookie | Descriere | Durată |
---|---|---|
Cookie | Descriere | Durată |
---|---|---|
catalog_view | Cum sunt listate produsele | 1 year |
Cookie | Descriere | Durată |
---|---|---|
ga_id | Google Analytics ID | 1 year |
În teorie, China este o economie „în creștere”. În realitate, în ultimul an, țara a devenit un hegemon comercial. Unele țări, cum ar fi Australia, au experimentat efectele negative ale acestui lucru. Ar putea urma și alte țări în viitor și există o mare probabilitate să devină statul cu cel mai mare produs intern brut, înainte de sfârșitul mandatului președintelui american Joe Biden în 2025.
În acest articol vom analiza modul în care s-a ajuns la creșterea uriașă a activităților comerciale, urmările și amenințările venite din partea exporturilor masive ale Chinei, pentru că ceea ce se întâmplă cu țara este mai profund decât pare la prima vedere.
China a intrat în topul primelor 10 țări cu cea mai mare pondere în comerțul mondial în 1997, iar după doar un deceniu a ajuns în fruntea clasamentului.
Tabelul 1: Ponderea exporturilor globale ale principalelor economii de export
Sursa: Carlos Razo; United Nations Conference on Trade and Development
Datele arată că China se lansează ca exportator și „mănâncă” acțiunile țărilor de sub ea. În timp ce în 1997 țările care nu se aflau pe podium erau relativ aproape de țările aflate la conducerea clasamentului, în 2020 acestea rămân în urmă, având chiar cu jumătate + mai puțin volum de exporturi.
Dar acum este diferit. Pentru o mare parte din restul lumii, China este principalul importator de bunuri și servicii. Ultima dată când s-a produs o astfel de situație a fost după al Doilea Război Mondial. La acea vreme, o mare parte din producție era concentrată în Statele Unite, iar Europa se refăcea încă după dezastru.
În prezent însă, Statele Unite și-au pierdut poziția fără un conflict militar global. De asemenea, Europa rămâne în urmă, sufocându-se prin propriile politici. Și se pare că dominația Chinei va continua să crească.
În 2000, China a intrat pe lista principalilor exportatori. Ulterior, a devenit un partener comercial semnificativ nu numai pentru țările din imediata sa vecinătate. După ascensiunea rapidă în clasament, acum este o forță pe care toată lumea trebuie să o respecte, așa cum vom vedea mai jos.
Astăzi China este un exportator de frunte în 80 de țări, comparativ cu Statele Unite și întreaga Uniune Europeană. Dar dacă scoatem UE din ecuație pentru că este o uniune, nu o țară în sine (și ar fi mai corect să comparăm Uniunea Europeană cu BRICS, nu doar unul dintre membrii săi), China este un partener comercial de frunte pentru 135 de țări.
După ce a câștigat statutul de țară cu cea mai mare pondere a exporturilor mondiale în 2009 depășind Germania, 5 ani mai târziu, China a avut o altă realizare importantă. În 2014, a devenit cea mai mare țară din lume în ceea ce privește comerțul total (exporturi + importuri).
Graficul 2: Principalele țări exportatoare mondiale în 2000 (sus) și 2020 (jos)
Sursa: Fondul Monetar Internațional; calcule proprii
La prima vedere, țara care a pierdut cel mai mult din puterea de export în ultimele două decenii este SUA. UE pare că își menține poziția, deși pierde jumătate din Africa, Asia, și mica sa influență comercială în America Latină. Pentru a înțelege amploarea a ceea ce se întâmplă, nu trebuie să ne limităm la ceea ce este vizibil, așa cum recomandă și marele economist Frederick Bastia.
Când privim hărțile de mai sus, trebuie să ținem cont de limitările lor. Teritoriile țărilor colorate nu arată detaliile relațiilor comerciale, vizibile din datele înseși. Iată câteva fenomene semnificative care nu sunt vizibile la prima lectură.
În urma apariției coronavirusului în Wuhan, China (unde se află un laborator de experimentare cu virusuri) pe 23 ianuarie 2020, autoritățile țării au impus măsuri draconice. Plecarea de acasă „fără niciun motiv” a fost interzisă, iar provincia a fost separată de restul țării – intrarea și ieșirea erau, de asemenea, imposibile. Așa că Wuhan s-a trezit într-o carantină medicalo-militară.
Două luni mai târziu, guvernele din restul lumii au repetat acțiunile Chinei indiferent de restricțiile privind protecția sănătății, de consecințele negative și de subminarea completă a libertății individuale și indiferent de faptul că preiau un model aplicat de un stat comunist.
Putem vorbi mult despre consecințele negative ale pandemiei. Important de subliniat în acest articol este că prin implementarea măsurilor autorităților chineze, economiile dezvoltate au avut mult de suferit. Lanțurile de producție și aprovizionare s-au prăbușit, împreună cu întreprinderile mici și (într-o măsură mai mică) medii. O mare parte din capacitatea industrială ar fi putut fi direcționată către producția de echipamente medicale, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Politicienii din întreaga lume au ridicat cheltuielile la niveluri fără precedent în timp de pace.
Prăbușirea comerțului nu a a avut aceeași intensitate în toate părțile lumii. Prin urmare, când se trage linie, marii pierzători s-au dovedit a fi economiile dezvoltate. China a devenit un mare câștigător.
Autoritățile din țară au fost primele care au închis, dar și primele care au permis producției să reia operațiunile. Astfel, în timp ce exporturile din restul lumii s-au prăbușit, China și-a lansat exporturile, în special în contextul penuriei artificiale de echipamente medicale și alte consumabile. În 2019, UE a reușit să depășească China în termeni absoluți de exporturi pentru prima dată în aproape un deceniu, iar blocul a devenit cel mai mare exportator (din nou, subliniem că nu o tratăm ca pe o singură țară). În 2020, acest progres a fost stopat, iar China și-a consolidat poziția de lider de export incontestabil.
Graficul 3: Exporturile SUA, UE și China și deficitele comerciale
Sursa: Eurostat, OECD, Biroul de recensământ al SUA, calcule proprii
În ultimele decenii, China a beneficiat de pe urma unor politici care subminează creșterea, investițiile și nivelul de trai. Acestea sunt politici care creează bariere pentru companiile private, reglementează remunerația și bonusurile și măresc costurile afacerilor și a potențialilor investitori. Astfel a devenit un producător și exportator de top, în timp ce lumea occidentală produce din ce în ce mai puține bunuri.
Profitând de rănile auto-provocate ale Europei și Statelor Unite, China devine treptat mai mult decât un simplu loc ce produce taxe și forță de muncă ieftină. Statul chinez este deja înaintea Europei ca lider inovator. În ciuda tuturor distorsiunilor din sistemul financiar, dacă ne uităm la numărul de unicorni (startup-uri cu o capitalizare de piață de peste 1 miliard de dolari), China este în mod semnificativ înaintea Europei.
Graficul 4: Numărul unicornilor din aprilie 2021
Sursa: Statista
S-ar putea dezbate că pandemia a fost declanșată în mod deliberat de Beijing sau că a fost doar o scurgere a unui virus dintr-un laborator. Cu toate acestea, nu se poate contesta faptul că virusul Covid19 a dat un avânt puternic exporturilor chineze și că țara este capabilă să beneficieze de situația geopolitică și economică.
În următorul articol din serie, vom analiza riscurile pe care le prezintă exporturile chineze pentru Europa și lume în general.