Lira turcească: o cronică a unui dezastru anunțat

Inflația este un fenomen obișnuit în Turcia. Dar în ultimii ani, a înregistrat o creștere galopantă, făcând-o tot mai greu de controlat. În ciuda acțiunilor președintelui Recep Tayyip Erdogan și a bancherilor săi centrali, lira turcească este pe o pantă descendentă. S-a ajuns aici atât din cauza politicilor economice actuale, cât și a numirile politice de la nivelul băncii centrale.

Judecând după principiile „erdoganomicii”, puterea de cumpărare a populației va continua să se deprecieze din ce în ce mai repede. Aproape nimeni nu mai crede lozinca privind scăderea sub 10% a ratei de creștere a indicelui prețurilor de consum. De aceea, turcii vor continua să vadă investițiile în aur drept barcă de salvare a bunurilor și nu se vor încrede în acțiunile sau promisiunile guvernului.

Începutul sfârșitului lirei

Marea recesiune nu a rezolvat problemele de fond din Turcia, ba din contra ele au fost adâncite și mai mult de către cei aflați la conducerea țării. În ultimul deceniu, cantitatea de lire sterline aflate în circulație a înregistrat o incredibilă creștere de 700%, motiv pentru care continuă fiasco-ul lirei turcești.

Graficul 1: Oferta de lire M2 în Turcia

Banca Centrală Turcă a continuat să micșoreze rata dobânzii cheie : de la peste 17% în 2008 la sub 5% în 2014. Aceste cifre par „ridicate” față de nivelurile negative din Europa. Însă, valoarea  ratei dobânzii cheie depinde de situația economică locală și nu de ceea ce se întâmplă în alte țări. Chiar și o rată de 17% e scăzută atunci când nu există suficiente economii reale în sistemul financiar care să susțină o astfel de rată a dobânzii.

Combinația dintre ratele de dobândă scăzute artificial și o creștere rapidă a ofertei de bani duce întotdeauna la o prăbușire a puterii de cumpărare și la o criză economică. Primul dintre aceste fenomene este deja prezent; al doilea va apărea cu siguranță cât de curând. Singura modalitate de a evita o criză, având în vedere indicatorii monetari și de credit, este ca lira să continue inflația, dar asta va aduce o scurtă accalmie, urmată de o criză și mai gravă pe viitor. Exact asta s-a întâmplat la începutul pandemiei.

La fel ca orice altă bancă națională care poate urma o politică independentă, Banca Națională Turcă s-a angajat în tipărirea accelerată a monedei naționale și reducerea suplimentară a ratei dobânzii cheie. Din ianuarie 2020 până în mai 2021, agregatul monetar M2 (inclusiv moneda în circulație, depozite la termen și de economii, acțiuni, obligațiuni și fonduri mutuale) a fost lansat cu un procent impresionant de 40%, până la o valoare istorică fără precedent de 3,6 trilioane lire  (430 miliarde de dolari), potrivit Băncii Naționale Turce. Rata cheie a dobânzii a fost redusă la cea mai mică valoare din 2018.

În ciuda tuturor distorsiunilor cauzate de indicele prețurilor de consum, rezultatul nu a întârziat să apară. Între aprilie 2020 și aprilie 2021, a crescut cu aproape 20%. Asta e o veste negativă pentru Turcia, unde puterea de cumpărare a scăzut cu 94% din 2000. Pentru a opri inflația, președintele Erdogan și subordonații săi au decis să acționeze, după cum se vede, greșit.

Graficul 2: Indicele prețurilor de consum în Turcia

Sursa: Rezerva Federală St. Louis

Modul în care guvernul turc a dezarmat țara în fața inflației…

Banca centrală a Turciei a ales „calea ușoară” și a început să vândă rezervele valutare. Potrivit comentariului lui Erdogan, țara a vândut în ultimii doi ani diferite clase de rezerve în valoare de 165 miliarde dolari. Astfel, Banca Centrală a Turciei a efectuat una dintre cele mai mari vânzări de active din istoria băncilor centrale, iar acțiunile sale au scăzut la 48,1 miliarde de dolari la începutul lunii mai 2021, după ce, în decembrie 2020, se afla la 40 de miliarde de dolari. Aceasta este valoarea lor cea mai mică din 2005.

Graficul 3: Rezerve valutare brute ale Turciei

Cu toate acestea, graficul nu reflectă în totalitate realitatea. În primul rând, Banca Națională își dezvăluie doar rezervele valutare brute, în timp ce rezervele sale internaționale nete sunt dramatic mai mici. La începutul lunii aprilie 2021, acestea scăzuseră la doar 10,6 miliarde de dolari, adică o scădere de 2,1 miliarde de dolari în doar o săptămână. Aceasta a fost valoarea lor cea mai mică în anul 2003.

În al doilea rând, o mare parte din aceste rezerve (peste 60%, din rezervele brute în valuta) sunt rezultatul swapurilor dintre Banca Națională (furnizarea fluxurilor de numerar în lire turcești) și Băncile Comerciale (furnizarea fluxurilor de numerar în dolari). Până la mijlocul lunii februarie 2021, s-au realizat swap-uri de 27 miliarde dolari, după care au crescut la 28,5 miliarde dolari. Astfel, s-a reușit umflarea valorii nominale a rezervelor valutare la un total de 40 de miliarde de dolari.

Având în vedere aceste date, tragem concluzia că Banca Națională nu deține efectiv suma totală a rezervelor brute declarate, ci doar aproximativ 40% din aceasta. Adică, este extrem de instabilă financiar. Acest lucru se observă și în momentul în care nu a reînnoit unele dintre swap-uri în decembrie 2020, pentru că rezervele sale valutare au scăzut brusc cu 5 miliarde de dolari.

Trucurile pe care a încercat să le facă Banca Națională Turcă au eșuat în cel puțin două moduri. În primul rând, în ciuda artificiului lor, rezervele valutare ale Turciei nu au îndeplinit niciodată cerințele de adecvare ale Fondului Monetar Internațional. Acest lucru înseamnă că rezervele sale în valută convertibilă nu sunt suficiente pentru a răspunde pe deplin pasivelor pe termen scurt ale țării. S-a ajuns la această situație tocmai din cauza vânzărilor colosale de rezerve valutare.

În al doilea rând, când investitorii au aflat despre modul neortodox în care Banca Centrală își ridica artificial rezervele, încrederea lor a scăzut, lucru care a dus la incapacitatea guvernului de a opri inflația lirei turcești – inflație cauzată de propriile politici greșite. Rezultatul este un dezastru valutar. De la începutul anului 2020, lira turcească a pierdut 30,5% din puterea de cumpărare față de dolar, iar Banca Centrală – 58% din rezervele sale.

… Și bătălia a fost pierdută

În încercarea de combatere a inflației, a fost numit un nou guvernator al Băncii Centrale Turce la începutul lunii noiembrie 2020: Naji Agbal. Sub mandatul lui, a existat o scurtă contracție a ofertei de valuta (Graficul 1) și o creștere a ratei dobânzii cheie, care a crescut cu 11 puncte procentuale, până la 19%.

Creșterea ratei dobânzii cheie în timpul inflației ridicate este o mișcare introdusă de președintele Rezervei Federale, Paul Walker, care, astfel, a controlat, în anii 1980, creșterea indicelui prețurilor de consum în Statele Unite. Pe scurt, Turcia a apelat la aceeași metodă, sperând că acest lucru va stabiliza lira. Dar investitorii știau deja despre acțiunile fictive ale Băncii Centrale și despre vânzarea masivă de active. Au realizat rapid că majorarea ratelor dobânzii într-o țară fără rezerve adecvate era o politică economică periculoasă, iar lira a scăzut din nou.

„Erdoganomica” nu este un eufemism. Președintele urmează, de fapt, propria sa doctrină economică, potrivit căreia ratele dobânzii nu trebuie să crească pentru a opri inflația. Mai mult, Erdogan urăște veniturile din dobânzi (potrivit propriilor declarații).  Prin urmare, în martie 2021, Agbal a fost demis și înlocuit de Sahap Kavcioglu, care a promis reducerea ratei dobânzii cheie.

Acțiunile ce au urmat au condus la cel mai drastic declin zilnic din istoria lirei turcești, care s-a prăbușit cu 16% la deschiderea burselor. Moneda nu și-a revenit, ci a continuat să se deprecieze. Politicile economice complet greșite ale Turciei au condus-o la o situație în care Banca sa Națională nu este capabilă să facă mișcările corecte. Fie că crește sau scade rata dobânzii cheie, lira turcă își pierde puterea de cumpărare. Singura diferență constă în viteza cu care se întâmplă acest lucru.

La sfârșitul anului 2020, președintele Erdogan a promis că inflația din Turcia va scădea sub 10% în acest an. Dar, în aprilie, a crescut cu 17,4% (cea mai rapidă creștere din 2019), după creșterea de 16,9% în martie. Confruntată cu aceste realități, însăși Banca Centrală și-a scăzut așteptările pentru 2021 și 2022 la 12,2% (față de 9,4% în raportul anterior) și respectiv 7,5% (față de 7%).

Aurul: salvarea turcilor

Diminuarea puterii de cumpărare a monedei duce la o nevoie de a apela la o valoare sigură, iar pentru turci aceasta este garantată de aur.

Datorită măsurilor împotriva coronavirusului, Marele Bazar din Istanbul a fost închis de mai multe ori anul trecut. Când s-a deschis la începutul verii, aurul vândut acolo a fost cumpărat imediat. O estimare a Asociației Vânzătorilor de Aur din Istanbul arată că aurul în valoare de 7 miliarde de dolari a fost cumpărat de cetățeni privați în doar 24 de ore.

Achizițiile de aur în masă continuă să fie monitorizate. De exemplu, în doar două săptămâni din noiembrie 2020, turcii au cumpărat valută și aur în valoare de 4 miliarde de dolari. Astfel, cantitatea de metal prețios deținută de persoane private în Turcia a depășit 5.000 de tone. Și datele de la Agenția de Supraveghere Bancară arată că depozitele rezidenților locali asigurați în aur ajunge până la 260,1 miliarde de lire (31,5 miliarde de dolari). Până în martie 2021 s-a înregistrat o creștere de 120% față de ianuarie 2020., când volumul a fost de 14,3 miliarde dolari. De la începutul anului 2019 însă, creșterea este de 300%.

Dinamici similare au loc și pe bursa de la Istanbul. Acestea reflectă interesul instituțional în creștere pentru aur. Este de remarcat faptul că, din a doua jumătate a anului 2020, atât importul de aur la bursă, cât și volumele tranzacționate inregistrează creșteri serioase.

Graficul 4: Importuri, aur tranzacționat și acțiuni de decontare la Bursa de Valori din Istanbul (scara dreaptă)

Sursa: Takasbank, Bursa Instanbul, calcule propria

În trecut, tranzacțiile cu aur depășeau rareori 80%, de obicei variind în jurul a 60%. Începând din a doua jumătate a anului trecut, aceasta nu prea scad sub 90%. Cu alte cuvinte, turcii nu speculează asupra aurului. Vor doar să îl dețină fizic.

Istoria economică este plină de exemple de țări ai căror conducători au tipărit bani până la prăbușirea completă a economiei și la sărăcirea populației. Cea mai severă hiperinflație poate fi văzută în faimosul tabel al lui Steve Hanke și Nicholas Cruz. Turcia este din ce în ce mai aproape de aderarea la acest club al eșecurilor cu fiecare zi care trece.

În același timp, populația continuă să cumpere din ce în ce mai mult singurul activ care protejează oamenii de politicile economice greșite – aurul. Metalul prețios este atât de bine văzut încât președintele Erodgan a cerut turcilor să-l vândă pentru a sprijini lira. Aproape nimeni nu i-a urmat cererea.