Al Doilea Război Mondial este subiectul cel mai interesant din istoria recentă a omenirii. Pe de o parte, acest lucru se întâmplă pentru că Al Doilea Război Mondial este evenimentul care a avut o importantă semnificație globală. Pe de altă parte, există tot felul de legende și mistere care însoțesc războiul și urmările lui.

Una dintre problemele grave legate de război este mișcarea și distribuția aurului între țări.

Până în prezent, nu există informații despre locul în care se află o mare parte din aurul disponibil la acea vreme. Putem citi chiar știri despre modul în care au fost găsite stocuri de aur nazist. Cele mai recente astfel de știri au fost legate de descoperirea unui tren care transporta părți din aurul nazist, tren care a fost găsit în Polonia. Desigur, nu există informații confirmate despre o asemenea descoperire, dar poveștile mitice despre aurul nazist, precum cea amintită, sunt mai mult decât numeroase.

Aurul în Al Doilea Război Mondial

Dar de ce este subiectul aurului atât de strâns legat de al Doilea Război Mondial?

Perioada războiului confirmă reputația pe care aurul a avut-o încă din antichitate și pe care continuă să o mențină până în prezent. Și anume, reputația unui activ de refugiu, singurul activ care poate mărturisi stabilitatea economică și politică și autonomia unei țări, un activ de bază pe timp de criză.

Dacă ne trezim mâine și vedem că prețul aurului a crescut brusc, ne vom gândi mai întâi că există fie o criză politică sau economică, fie un război. Cu toate acestea, în timpul războiului, pe lângă faptul că aurul era un bun de refugiu, principala funcție a sa a fost mai mult de forță motorie pentru funcționarea mașinilor militare din fiecare țară.

Folosirea aurului de către naziști

Când a ajuns la putere în 1933, printre primele lucruri pe care Adolf Hitler le-a făcut a fost să pregătească și să lanseze un plan pentru rearmarea armatei. Cu toate acestea, menținerea puterii militare este cea mai mare cheltuială pentru o țară, iar crearea unei astfel de puteri din nimic este chiar mai mare. În acest scop, Hitler avea nevoie de resurse financiare uriașe și, în special, de o cantitate suficientă de valută străină și aur, deoarece doar prin intermediul acestora Reich-ul putea să obțină resursele necesare.

În acest stadiu, Germania are nevoie, așadar, de mai multe resurse și materiale – cauciuc, oțel de înaltă calitate, petrol și alte metale folosite pentru reorganizarea armatei. Planul liderului nazist este de a transforma Germania într-o țară autosuficientă, care nu trebuie să importe resurse din alte țări, dar poate produce tot ce are nevoie de una singură.

Dar, până când acest lucru devine posibil, el are nevoie de aur – mijlocul de plată dovedit între țări, în perioade de incertitudine și instabilitate.

Astfel, a început procesul de rearmare ceea ce a dus către topirea rapidă a rezervelor de aur disponibile.

Unele dintre cele mai mari companii germane de la acea vreme au sprijinit financiar planul lui Hitler. Cu toate acestea, resursele nu au fost suficiente pentru ca Germania să creeze o armată gata de luptă împotriva marilor puteri mondiale. De aceea, Hitler și-a îndreptat atenția asupra bogățiilor țărilor vecine – Austria și Cehoslovacia.

Acapararea aurului din țările cucerite de Germania nazistă

Fără intervenție în forță, ci numai prin manipulare și presiune militară indirectă, Hitler a reușit să supună cele două țări și să le anexeze la granițele țării sale. Primele acțiuni după invazia forțelor germane în cele două țări sunt orientative – o vizită la băncile centrale și jefuirea tuturor rezervelor disponibile de aur și valută, precum și jefuirea rezervelor de aur de stat care se află în alte bănci.

După jefuirea rezervelor de aur ale Austriei și Cehoslovaciei, scopul naziștilor a fost să adune aurul de la persoane private din aceste două țări. Acest lucru s-a întâmplat într-un mod complet legal prin emiterea ordinelor care i-au obligat pe cetățeni să își vândă aurul către stat.

aur furat nazisti

Fiecare țară următoare pe care naziștii au invadat-o avea o soartă similară – tot ceea ce avea valoare, a fost jefuit. Prioritatea, desigur, era aurul – mai întâi rezervele de stat, iar apoi aurul deținut de persoane private. Setea și nevoia de metal prețios i-au determinat pe naziști să-i jefuiască chiar și evreii pe care i-au trimis în lagărele lor de concentrare.

Tot aurul disponibil a fost luat și topit. Aurul topit a fost numit „aur toten” sau „aur mort”.

Ascunderea aurului de expansiunea nazistă

Acest impuls pentru aur a fost evident în primii ani și chiar în lunile politicii expansioniste germane. Era un lucru mult prea evident pentru a fi ascuns de liderii altor țări europene. De aceea, aproape toți liderii au luat măsuri pentru a-și păstra cea mai valoroasă resursă – aurul.

Polonia transferă o parte din rezervele sale Franței, iar Franța, la rândul său, are rezervele de aur aproape de porturi. După invazia Franței, conducerea a început repede să-și pregătească navele pline de aur pentru o călătorie către țărmurile Statelor Unite și Canada, unde o vor ascunde într-un loc sigur. Deși cantitatea de aur pe care Franța o transportă peste mări este semnificativă, unele transporturi nu au ajuns cu succes la destinație, fiind fie scufundate de furtuni fie capturate de submarinele germane.

Nu se știe cu siguranță cât de mult aur se află la fundul Oceanului Atlantic. Winston Churchill, liderul britanic, a organizat o operațiune cu numele de cod „Pește”. Scopul operațiunii a fost clar – să ascundă cât mai mult posibil din rezervele de aur ale țării în străinătate.

Sfârșitul războiului a adus și înfrângerea statului german. Iar aurul găsit în seifurile Reichsbank este doar o mică parte din ceea ce se presupune a fi fost în posesia naziștilor.

Există mai multe motive care stau în spatele acestei presupuneri:

Nu se știe cu siguranță cât din rezervele de aur ale lui Hitler au fost folosite pentru a înarma armata.
Cei mai înalți lideri naziști au avut acces gratuit la resursele de aur și la distribuția lor, deci se poate concluziona că o parte din aur a intrat în mâini private.
Chiar și după începerea războiului, naziștii nu s-au bazat doar pe Reichsbank pentru a stoca aurul disponibil. Au fost înființate adăposturi suplimentare, controlate de unitățile militare ale Reich-ului, care, însă, au fost ținute secrete.
Doar o mică parte din aurul jefuit a fost înregistrat în documentele oficiale.

Aurul ca resursă a fost foarte apreciat în timpul și după Al Doilea Război Mondial. Acesta este motivul pentru care majoritatea operațiunilor de transfer, jaf și transport au fost păstrate secrete și erau disponibile numai liderilor din fiecare țară.

Ce s-a întâmplat după Al Doilea Război Mondial

Naziștii, la rândul lor, și în special Hitler, au fost precauți și nu au lăsat nicio evidență scrisă a operațiunilor și afacerilor secrete pe care le-au desfășurat în timpul războiului.

Toate aceste aspecte au dus la apariția legendelor asociate cu aurul nazist. Unii susțin că aurul nu a fost încă descoperit, însă alții spun că germanii au folosit aurul disponibil pentru recuperarea lor rapidă de după război. Cu toate acestea, faptele obiective lipsesc. Știm sigur că o cantitate mare de aur european a fost transferată către bănci și seifuri din Statele Unite și Canada. Conform documentelor, seifuri Băncii Centrale din Statele Unite depozitează o cantitate imensă de metal prețios. Cu toate acestea, cantitatea nu poate fi decât aproximată sau ghicită. Chiar și în zilele de astăzi, distribuția și stocarea rezervelor de aur ale statului sunt operațiuni secrete.

Ceea ce putem concluziona este că aurul reprezintă încă atuul care conferă autonomie și putere sistemelor economice din fiecare țară. La aproape 35 de ani de la abolirea oficială a standardului auriu, impactul aurului asupra economiei unei țări nu poate fi eliminat.

Importanța metalului în perioade de criză și incertitudine este dovedită din nou și din nou. Toate evenimentele „rele” au un efect bun asupra prețului aurului – crize financiare, războaie sau Brexit. Tot ceea ce este listat până acum mărturisește și face dovada acestui lucru.