Monedă de Aur 20 lire Vittorio Emanuele II Italia

Istoric

Casă Savoia și moneda italiană de aur 20 de lire

Crearea monedei italiene de aur 20 de lire poate fi atribuită uneia dintre cele mai vechi familii regale din lume, și anume Casa de Savoia. Moștenirea Casei de Savoia a început acum aproape un mileniu într-un mic teritoriu alpin între Elveția, Franța și Italia. Ceea este cu adevărat interesant este faptul că, de-a lungul secolelor ce au urmat, Casa de Savoia nu și-a extins teritoriile prin mijloace tradiționale, cu alte cuvinte prin forță brută, ci mai degrabă a făcut-o prin încheierea unor căsătorii și alianțe avantajoase. Deși dinastia și-a pierdut teritoriile de mai multe ori în fața unor forțe regionale mai mari, de exemplu, Napoleon Bonaparte, a reușit întotdeauna, ca prin miracol, să le recâștige și chiar să cucerească noi regiuni.

La începutul secolului al XIX-lea, Italia făcea parte din Imperiul Francez, dar după înfrângerea lui Napoleon în bătălia decisivă de la Waterloo, Imperiul a căzut, iar stăpânirea franceză asupra Italiei a fost ridicată, Italia a fost împărțită în regiuni, multe dintre acestea devenind state vasale Austriei, ca recompensă pentru participarea Austriei la războaiele napoleoniene. Casa de Savoia a fost mai norocoasă după împărțirea Italiei, primind conducerea autonomă asupra Insulei Sardinia și a părții de nord-vest a Italiei, la granița cu Franța. Noua regiune a fost denumită Regatul Sardiniei și a devenit una dintre cele trei maimari regiuni din Italia.

Italia divizată nu avea guvern central sau armată puternică, exact așa cum isi planificase Austria, permițând acesteia să guverneze mai ușor indirect o mare parte din teritoriile Italiei. Nu este surprinzător că la mijlocul secolului al XIX-lea s-a născut o puternică mișcare revoluționară, formată din naționaliști care doreau să unifice teritoriile Italiei. În urma mai multor revolte din marile orașe din nordul Italiei împotriva stăpânirii austriece, Regatul Sardiniei, dornic să-și extindă teritoriile, a decis să declare Primul Război de Independență împotriva Austriecilor. Din păcate pentru revoluționari, campania militară a ajuns rapid la final, după câteva înfrângeri decisive ale forțelor austriece.

Infrant, dar neingenunchiat, Regatul Sardiniei, cu Vittorio Emanuele al II-lea la conducere, a încercat unificarea din nou, un deceniu mai târziu, declarând al doilea război de independență italian împotriva austriacilor în 1859. Această campanie s-a dovedit mai reușită, parțial datorită sprijinului militar asigurat de Napoleon al III-lea al Franței și de o miscare naționalistă mai puternică și mai organizată condusă de binecunoscutul revoluționar italian Giuseppe Garibaldi. După doi ani sângeroși, Vittorio Emanuele  al II-lea a reușit să securizeze toate regiunile Italiei, cu excepția Romei și a regiunii venețiene din nord-est. Ulterior, în 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, cu regele Vittorio Emanuele al II-lea ca suveran. Pentru a marca lupta  de aproape cinci decenii de a unifica Italia, a fost bătută  lira de aur, purtând efigia învingătorului, regele Vittorio Emanuele al II-lea, și blazonul dinastiei sale, Casa de Savoia. Mulți l-au considerat pe regele Vittorio „Tatăl Patriei” datorită rolului pe care l-a jucat în unificarea teritoriilor Italiei. Deși nu este singura persoană responsabilă de unificarea Italiei, el s-a dovedit a fi un mare diplomat și strateg militar. Regele Vittorio Emanuele al II-lea va domni peste Italia până la moartea sa în 1878, când tronul a fost transmis fiului său Umberto I-ul.

Lirele italiene din aur unifică monedele Italiei

Casa de Savoia nu numai că a reușit să unifice Italia, ci a reușit și unificarea monedelor țării. Înainte de unificare, obiceiul era ca fiecare regiune mai mare să emită propriile sale monede circulante. De exemplu, statele papale, o parte a Italiei conduse de papa, foloseau scudos, Regatul Napoli făcea tranzacții cu piastre, florinii erau folositi în Lombardia-Veneția și Regatul Sardiniei emitea lire. Noile lire de aur au fost o continuare a monedei utilizate de Regatul Sardiniei. Motivul selectării lirei sarde a fost faptul că fusese deja unificat  în 1816 pentru a egala francul de aur francez în termeni de finețe și greutate. Acest lucru i-a permis să circule în Franța la paritate cu francul, la fel și francul francez în Regatul Sardiniei, facilitând astfel comerțul și schimbul de mărfuri. Mai mult, francul de aur francez era, la momentul unificării monedei italiene, o monedă regională importantă, astfel încât decizia de a gandii lira asemănătoare cu francul francez a avut și mai mult sens. Noua putere a lirei de aur a favorizat comerțul în interiorul Italiei și a contribuit la transformarea Italiei într-unul dintre membrii fondatori ai primei uniuni valutare majore din Europa, Uniunea Monetară Latină.

Moneda italiană din aur 20 de lire a făcut parte din standardul de aur al Europei

În 1865, Italia, Franța, Belgia și Elveția au fondat prima uniune valutară majoră din Europa sub denumirea de „Uniune monetară latină”. Această uniune a fost o încercare de a unifica moneda țărilor respective într-o monedă unică si uniformă. Membrii fondatori ai uniunii au convenit asupra finisajelor și a greutății uniforme a monedei lor, care era stabilită să fie egală cu francul de argint și francul de aur, așa cum făcuse Regatul Sardiniei cu 50 de ani în urmă, și au convenit să-și schimbe reciproc monedele de aur și argint, la paritate, indiferent dacă aveau un alt design, efigie sau nume. Raportul celor două metale prețioase a fost, de asemenea, standardizat, 4,5 grame de argint fiind egale cu 0,290322 grame de aur, un raport de 15,5 la 1. Standardizarea a facilitat și simplificat comerțul între țările membre și a fost văzută ca un concept atrăgător, convingând astfel și alte țări europene să adere. Deși unificarea monedelor a avut și defecte, unul dintre ele fiind faptul că guvernele au emis documente scrise care modificau raportul fix stipulat  între bancnotele de hârtie și monedele din metale prețioase, toate acestea au fost consecința unei judecăți omenești defectuasemai degrabă decât a eșecului monedei unice din metal prețios. Cu toate acestea, uniunea s-a extins  până la începutul primului război mondial și a ajuns la un sfârșit formal un deceniu mai târziu, în 1927.