Monedă de Aur - 20 de lire Umberto I

Istoric

Casa Savoia și moneda italiană de aur de 20 de lire

Crearea monedei italiene de aur de 20 de lire poate fi atribuită uneia dintre cele mai vechi familii regale din lume, și anume Casa de Savoia. Moștenirea Casei de Savoia a început acum aproape un mileniu într-un mic teritoriu alpin dintre Elveția, Franța și Italia. Interesant este că, de-a lungul secolelor, Casa de Savoia nu și-a extins teritoriile prin cuceriri militare, ci prin încheierea unor căsătorii avantajoase și încurajarea alianțelor. Deși dinastia și-a pierdut teritoriile de mai multe ori în favoarea unor lideri militari puternici, cum ar fi Napoleon Bonaparte, a reușit întotdeauna ca prin miracol să-și recâștige pământul și chiar și altele.

La începutul secolului 19, Italia făcea parte din Imperiul francez, dar din cauza înfrângerii lui Napoleon în bătălia decisivă de la Waterloo, a ieșit de sub influența Franței. Italia a fost împărțită în regiuni, multe devenind state satelite ale Austriei, ca recompensă pentru participarea Austriei la războaiele napoleoniene. Casa Savoia a fost mai norocoasă, primind o conducere autonomă asupra Insulei Sardinia și a părții de nord-vest a Italiei, care se învecinează cu Franța. Noua regiune a fost denumită Regatul Sardiniei și a devenit una dintre cele mai mari trei regiuni din Italia.

Italia nu avea guvern central sau armată puternică, permițând Austriei să guverneze mai ușor indirect o mare parte din teritoriile Italiei. Astfel, la mijlocul secolului 19, s-a născut o puternică mișcare revoluționară, iar în urma mai multor rebeliuni din marile orașe ale Italiei de Nord împotriva stăpânirii Austriei, Regatul Sardiniei, dornic să-și extindă teritoriile, a decis să declare Primul Război de Independență italian împotriva Austriecilor. Din păcate, revoluționarii au fost înfrânți destul de repede.

Zdrobit, dar nebătut, Regatul Sardiniei, cu Vittorio Emanuele II (tatăl lui Umberto) la conducere, a încercat din nou un deceniu mai târziu declarând al doilea război de independență italian împotriva austriecilor în 1859. Această campanie s-a dovedit mai reușită, parțial datorată la sprijinul militar oferit de Napoleon al III-lea al Franței și mișcarea naționalistă mai puternică și mai organizată condusă de infamul revoluționar italian Giuseppe Garibaldi. După doi ani sângeroși, Vittorio Emanuele II a reușit să securizeze toate părțile Italiei, cu excepția Romei și a regiunii venețiene din nord-est. Ulterior, în 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, cu regele Vittorio Emanuele II ca suveran. Pentru a marca căutarea de aproape cinci decenii a unificării Italiei, a fost introdusă lira de aur, purtând efigia învingătorului, regele Vittorio Emanuele II, și armele regale ale dinastiei sale, Casa de Savoia. Mulți l-au considerat pe regele Vittorio „Tatăl Patriei” datorită rolului pe care l-a jucat în unificarea italiană. Deși nu este singura persoană responsabilă de unificarea Italiei, el s-a dovedit cu siguranță un mare diplomat și strateg militar. Regele Vittorio Emanuele II va domni ferm peste Italia până la moartea sa în 1878, când tronul a fost transmis fiului său Umberto I.

Lirele de aur unifică monedele Italiei

Casa de Savoia a reușit și unificarea monetară a țării. Astfl, noile lire de aur au fost inspirate de moneda utilizată de Regatul Sardiniei deoarece această monedă, încă din 1816, egala francul de aur francez în materie de finețe și greutate. Acest lucru a permis celor două monede să circule în paralele, în cele două teritorii, facilitând comerțul și schimbul de mărfuri. Mai mult, francul de aur francez era, în momentul unificării monedei italiene, o monedă regională importantă, astfel încât decizia de a baza lira pe francul francez a avut și mai mult sens. Noua uniformitate a lirei de aur a favorizat comerțul în interiorul Italiei și, de asemenea, a contribuit la transformarea Italiei într-unul dintre membrii fondatori ai primei uniuni valutare majore din Europa, Uniunea Monetară Latină.

Moneda italiană de aur de 20 de lire a făcut parte din standardul de aur al Europei

În 1865, Italia, Franța, Belgia și Elveția au fondat prima uniune monetară majoră a Europei sub denumirea de „Uniune monetară latină”. Membrii fondatori au convenit asupra unei finețe și a unei greutăți uniforme a monedei lor, care a fost stabilite să fie egale cu francul de argint și francul de aur, așa cum făcuse Regatul Sardiniei cu 50 de ani în urmă, și au fost de acord să schimbe reciproc monedele de aur și argint la egalitate, indiferent dacă purta un alt design, efigie sau nume. Raportul celor două metale prețioase a fost, de asemenea, standardizat, 4,5 grame de argint fiind egale cu 0,290322 grame de aur, un raport de 15,5 la 1. Standardizarea a facilitat și simplificat comerțul între țările membre și a fost văzută ca un concept atrăgător, conducând și alte țări europene să adere. Deși uniunea a venit cu numeroase defecte, unul dintre ele fiind faptul că guvernele individuale au emis peste notele de hârtie peste raportul fix stipulat care era stabilit între bancnotele de hârtie și monedele circulante din metale prețioase, toate acestea au fost consecința judecății umane slabe, mai degrabă decât a eșecului a monedei uniforme din metal prețios. Cu toate acestea, uniunea s-a extins până la apariția primului război mondial și a ajuns la un sfârșit formal un deceniu mai târziu, în 1927.

Moneda italiană de aur de 20 de lire și regele Umberto I

La fel ca toți membrii Casei de Savoia, prințul Umberto I a primit cea mai bună educație posibilă. Războiul de independență al Italiei fiind încă în desfășurare, era de așteptat ca prințul să aibă o carieră militară, pe care început-o din postura de căpitan și a luptat în bătălii decisive împotriva forțelor austriece în timpul celui de-al doilea și al treilea război de independență italian.

După moartea regelui Vittorio Emanuele II în 1878, prințul Umberto I a devenit al doilea rege al Italiei unificate. Unii ar spune că domnia sa a fost una controversată. Pe de o parte, el a fost numit „regele bun”, deoarece a arătat îngrijorare și empatie pentru oamenii obișnuiți. De exemplu, când inundațiile masive au lovit Veneția, el însuși a mers în zonele afectate pentru a organiza lucrările de ajutorare. La fel, când un cutremur dezastruos a distrus orașul italian Casamicciola în 1883, regele Umberto s-a implicat din nou, oferind atât ajutor financiar, cât și personal. El a oferit asistență similară un an mai târziu, când a izbucnit o epidemie de holeră în sudul Italiei. Pe de altă parte, regele Umberto I a fost foarte antipatic în cercurile de stânga din cauza eforturile sale coloniale din Africa, care au fost într-o oarecare măsură un eșec și pentru că conducerea sa a fost asociată cu apariția elementelor conservatoare în guvernul italian.

Domnia regelui Umberto I s-a încheiat în 1900, când un anarhist italian l-a asasinat pentru a răzbuna modul în care revolta din Milano a fost gestionată de autorități. Astfel, Umberto a fost considerat vinovat de represaliile sângeroase conduse de un general italian, pe care l-a decorat pentru că a restabilit ordinea în Milano trăgând asupra protestatarilor.

În ciuda faptului că Umberto a fost în funcție mai mult decât tatăl său, regele Vittorio Emanuele II, au fost emise mult mai puține monede de aur de 20 de lire cu efigia, ultima serie de monede fiind emisă în 1887, chiar cu 3 ani înainte ca regele să fie ucis.