dolar, euro, valută de rezervă internațională

La momentul actual, există aproximativ 180 de valute la nivel global. Totuși, pe parcursul vieții întâmpinăm doar câteva – în funcție de cât de des călătorim, și cât de departe.

Dacă ar fi să ne gândim la o serie de valute, cu siguranță primele la care ne-am gândi sunt euro, dolarul american, lira sterlină, dolarul canadian, francul elvețian, sau yenul japonez.

Ei bine, motivul din spatele unei astfel de reacții este fundamentat în piețele financiare globale. Fiecare dintre valutele enumerate reprezintă o valută de rezervă internațională. Ce înseamnă asta? Mai sunt și alte astfel de valute? Dacă da, ce le conferă acest statut?

În acest articol voi răspunde la toate aceste întrebările, pentru a analiza de ce anumite valute sunt mai importante decât altele, dar și care sunt factorii care pun la încercare actualele valute de rezerve internaționale.

Cum definim o valută de rezervă internațională?

Poate părea destul de simplu să definim o valută de rezervă internațională, totuși, nu este așa. Dacă este să despicăm firul în patru, fiecare monedă din lume este parte a rezervei unei alte țări. Totuși, nu toate aceste valute sunt de rezerve internaționale.

Conform definiției Fondului Monetar Internațional, o valutele de rezerve internaționale sunt:

Monede utilizate pentru plăți internaționale și tranzacționate pe scară largă pe piețe globale de schimb valutar.

Așadar, nu orice monedă poate fi, stricto sensu, de rezerve internaționale. Tocmai din acest motiv, când ne gândim la valute primele exemple care ne vin sunt cele enumerate mai sus. Acestea sunt printre cele mai tranzacționate valute din lume – reprezentând peste 80% din tranzacțiile valutare realizate la nivel global, strict cu cele șase valute menționate.

Care sunt criteriile pentru o valută de rezervă internațională?

Când vine vorba de stabilirea faptului dacă o valută este sau nu de rezerve internaționale, conform Fondului Monetar Internațional există patru criterii fundamentale care stau la baza fiecărei astfel de valute.

Haideți să le analizăm.

1. Mărimea economiei emitente

Poate cel mai important aspect când vine vorba de analizarea unei valute constă într-o analiză a economiei care emite moneda respectivă. Din punct de vedere istoric, economiile care au avut parte de succes – fie prin comerț, fie prin tehnologie, fie prin război – au avut parte de încredere (atât de către aliați, cât și de opozanți) în moneda lor.

Este suficient să ne uităm la monede, care se realizează inclusiv astăzi, precum ducatul (devenit austriac, deși început în Veneția) sau suveranii britanici.

Astăzi, piața financiară este dominată de dolarul american, aparținând celei mai mari economii din lume. Totuși, deja există pretendenți pentru a detrona dolarul.

2. Credibilitatea emitentului de monedă

După cum am menționat anterior, pentru ca moneda celei mai mari economii să fie acceptată, emitentul trebuie să fie văzut ca fiind de încredere de majoritatea națiunilor. Este unul dintre motivele pentru care euro este în continuare o monedă importantă pe plan global – chiar dacă este folosită în doar jumătate din tranzacțiile comerciale globale.

Nu vorbesc de încrederea națiunilor globale în Banca Centrală Europeană, ci în încrederea țărilor membre zonei euro în această instituție. Până la urmă, fiecare țară având moneda euro drept monedă de schimb oficială depinde de fondurile oferite de Uniunea Europeană.

3. Cererea pentru plăți internaționale

Comerțul global a devenit unul dintre cele mai importante elemente ale economiei globale. Am trecut, în ultimele trei secole, de la economii mercantiliste – în care fiecare țară producea cât mai multe bunuri în plan domestic – la economii de liber schimb (parțial, având în vedere multitudinea de reglementări recente pe bunurile provenite din China, alături de tarifele aplicabile acelorași bunuri).

Toată această mișcare a bunurilor și serviciilor necesită plăți constante în valută. Este motivul fundamental pentru care, zilnic, au loc tranzacții valutare care echivalează cu aproximativ șapte trilioane de dolari (un sfert din PIB-ul anual al Statelor Unite).

Astfel, cu cât o țară ajunge să producă mai mult, cu atât aceasta va avea parte de o cerere ridicată pentru moneda pe care o emite. Este exemplul Chinei. Yuanul chinezesc a avut parte de o cerere spectaculoasă odată cu intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organization), în anul 2001.

4. Inerția

Dolarul american este, încă din 1930, moneda de rezervă globală după ce a detronat lira sterlină. Deși, de-a lungul a mai bine de 90 de ani, au apărut alte monede care să o pună la încercare (precum yenul japonez în anii ’80, sau euro după 1999), niciuna nu a reușit să detroneze moneda americană.

De ce?

Conform FMI, există un criteriu numit „inerție” care menține statutul de valută de rezervă internațională a oricărei monede. Inerția se referă la reticența sistemului financiar de a adopta o nouă valută. Motivele constă în costurile de infrastructură, dar și în înăsprirea reglementărilor pentru țara respectivă. Odată ce apar noi concurenți, cei care controlează actualmente sistemul financiar vor să își mențină hegemonia.

Practic, este vorba de un element de timp care permite anumitor valute să fie preferate în detrimentul altora. Tocmai din acest motiv, dolarul american este încă moneda de rezervă globală. Nu există – și nu pentru că nu ar fi fost, ci pentru că SUA nu a permis – ca alte economii să detroneze dolarul.

Gestionarea rezervelor internaționale

Una dintre sarcinile băncilor centrale constă în gestionarea rezervelor internaționale – atât valutare, cât și a activelor deținute. Am discutat într-un articol anterior de ce dețin băncile centrale rezerve internaționale.

Mai multe despre subiect, aici: Rezervele internaționale – ce sunt și de ce la avem?

La nivel global, există diverse motive fundamentale pentru care orice economie deține rezerve internaționale. Acestea pot fi ancora banilor creați din nimic, un instrument pentru îndeplinirea politicilor monetare și de schimb valutar, plăți externe, garanție pentru diverse împrumuturi, etc.

Indiferent de care ar fi motivația, aceste rezerve trebuie gestionate pentru a îndeplini trei roluri fundamentale:

Rezervele trebuie să fie lichide – acestea trebuie să poată fi transformate ușor în numerar pentru diverse plăți neașteptate;
Profilul de risc al portofoliului de rezerve trebuie să fie cât mai mic – rezervele sunt publice, motiv pentru banca centrală trebuie să se asigure că investește în active sigure – cum sunt titlurile de stat;
Rezervele trebuie să asigure un profit – este ultimul rol, deoarece este mai puțin important decât primele două, totuși, maximizarea profitului este un criteriu important, tocmai pentru a asigura că veniturile din rezerve depășesc costurile de menținere a acestora.

Așadar, nu este de mirare faptul că peste 70% din rezervele internaționale sunt deținute în valute emise de economii influente, precum Statele Unite, zona euro, Japonia, Marea Britanie sau Elveția. Toate acestea asigură lichiditate, risc zero (în percepția băncilor centrale) și un venit din dobânzile obligațiunilor guvernamentale.

Cine decide cum să fie banii investiți?

După cum am spus, rezervele sunt un bun public. Acestea aparțin statutului, și deci, într-o oarecare măsură, cetățenilor. Desigur, nu putem să ne prezentăm la banca centrală să cerem o mie de euro din rezervele internaționale. Dar nici nu suntem întrebați ce am dori să fie scopul acestora, decizia fiind strict unilaterală.

Decizia privind cum să fie aceste rezerve gestionate depinde de cine deține rezervele respective. Deși, în marea majoritate a cazurilor rezervele sunt deține de banca centrală a unei economii, există excepții. Printre aceste excepții enumerăm Statele Unite, Marea Britanie și Japonia.

În toate aceste trei cazuri, rezervele sunt deținute în mod direct de către Ministerul de Finanțe (sau Trezorerie, în cazul SUA). Acest aspect este foarte riscant, întrucât expune integritatea rezervelor la diverse interese politice, care poate, altfel, nu ar avea o influență la fel de mare. Practic, vedem acest lucru cu Rezerva Federală. În mod surprinzător, Fed nu mai deține rezerve de aur din 1934. Toate rezervele de aur de la momentul respectiv au fost predate Trezoreriei SUA.

Dincolo de aceste aspecte tehnice, gestionarea efectivă a rezervelor se face de către autoritățile bancare centrale.

Responsabilitățile se află pe trei planuri de management:

Managementul senior;
Managementul de linie;
Managementul portofoliilor.

Fiecare treaptă are un anumit set de responsabilități. Managementul senior ghidează alocarea rezervelor în plan major – oferă imaginea de ansamblu. Angajații din managementul de linie decide ce instrumente să fie folosite, dar și care să fie procentul alocărilor efective. Cei care se ocupă de managementul de portofoliu sunt cei care gestionează în mod activ portofoliile constituite din rezervele internaționale ale țării respective. Cei din urmă sunt, practic, executanții tranzacțiilor.

Evoluția rezervelor valutare

Rezervele valutare internaționale se schimbă constant. Motivul pentru aceste schimbări constă în faptul că economia este în continuă mișcare, și mereu apar noi provocări sau noi oportunități.

După cum putem vedea în animația de sus, pe termen scurt schimbările, chiar dacă au loc, sunt destul de mici. Însă, pe termene de peste un deceniu, observăm fluctuații majore în deținerile valutare internaționale.

Spre exemplu, odată cu încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial, după încheierea Acordului Bretton Woods – prin care dolarul american avea să devină oficial moneda de rezervă a lumii – procentul deținerilor de dolari a atins cote de până la 85%, în 1974.

Este interesant acest aspect, deoarece, în 1971 dolarul nu mai era convertibil în aur. Deci, nu mai exista o ancoră în ceea ce privește cantitatea de bani tipărită de Rezerva Federală. Însă, pe 8 iunie 1974, a fost încheiat un acord informal între Statele Unite și Arabia Saudită, denumit acordul petrodolarului.

Acest acord avea să fie valabil 50 de ani – da, a luat sfârșit în urmă cu mai puțin de cinci luni – prin care Arabia Saudită se obliga să își vândă petrolul exportat în dolari americani. Iată cum, deși dolarul nu mai era legat oficial de una dintre cele mai vechi și cele mai valoroase mărfuri, a devenit, în mod informal, legat de cea mai importantă sursă de energie.

Utilitatea valutelor de rezervă internațională

Poate principalele scopuri pentru care oricine ar dori să dețină astfel de valute au fost sustrase pe parcursul textului. Dar haideți să le numim cu subiect și predicat.

Cea mai importante utilitate a unor astfel de monede este că acestea pot fi schimbate aproape oriunde în lume. Să presupunem că doriți să călătoriți în Mauritius, unde se folosesc rupii mauritiene. Dacă nu găsiți această valută în România, aveți încredere în faptul că, dacă este să călătoriți cu dolari americani, puteți să îi schimbați direct pe aceștia în rupii.

Dar utilitatea acestor valute merge dincolo de astfel de aspecte. În cazul unor state îngenuncheate de hiperinflație, cum sunt Venezuela, Argentina, și de câțiva ani Turcia, oamenii își pierd încrederea în monedele locale. Astfel că, pentru a putea tranzacționa în continuare, adoptă alte valute pentru comerț. Spre exemplu, dolari în statele din America de Sud, sau euro în Turcia. Desigur, această adopție este contra legii și se poate pedepsi destul de grav.

Mai multe despre subiect, aici: Lira turcească – mai poate fi salvată?

Motivul pentru care statul nu le permite cetățenilor utilizarea altor valute este că un astfel de obicei reduce și mai mult încrederea în moneda locală. Un astfel de eveniment, dacă este suficient de persistent, reduce încrederea în guvernul țării, ceea ce poate duce chiar și la manifestări violente.

Rolul aurului în rezervele internaționale

După cum am menționat anterior, unul dintre motivele pentru care sunt deținute rezerve internaționale este de a conferi băncii centrale autoritatea de a emite bani din nimic. Totuși, dacă este ca o bancă centrală să dețină doar alte valute, care la rândul lor trebuie susținute prin alte rezerve, cum putem avea încredere în banii de astăzi?

Nu ar trebui. Banii fiat – banii care au fost impuși în mod forțat prin lege spre a fi utilizați – nu au acoperire directă în vreo marfă. Totuși, în ultimii trei ani observăm un apetit crescut al băncilor centrale pentru aur. Cele mai elocvente exemple sunt cei din frunte clasamentului – China, Polonia și Turcia.

China își mărește rezervele de aur pentru a deveni independentă de sistemul internațional impus de Occident. Polonia își mărește rezervele din precauție față de potențialele riscuri ale sistemului financiar. Turcia cumpără aur pentru a încerca să redea încrederea în lira turcească, devastată de hiperinflația din ultimii trei ani.

Atât anii 2022 și 2024, cât mai ales prima jumătate a acestui an, au marcat cereri record de aur din partea băncilor centrale. Nu doar pentru că aurul este cel mai valoros activ și cu perspectivă de termen lung, dar mai ales pentru că este un instrument care nu prezintă niciun risc de contrapartidă sau de lipsă de randament.

Iar această cerere crescută a băncilor centrale se menține chiar și pe fondul unui preț al aurului care a crescut cu mai bine de 40% în ultimele 12 luni. Acest comportament sugerează o cerere robustă pentru metalul prețios, cu potențial de creștere în viitorul apropiat.

Concluzii

O valută poate fi considerată de rezervă internațională dacă aceasta este utilizată în tranzacții peste tot în lume. O astfel de popularitate poate fi atribuită monedelor emise de state de încredere, care să poată face comerț cu aproape orice alt stat.

Astfel de valute sunt dolarul american, euro, dolarul canadian, dolarul australian, lira sterlină, francul elvețian, yenul japonez și, mai nou, yuanul chinezesc.

Valoarea acestor valute este dată atât de mărimea rezervelor deținute, cât mai ales de calitatea rezervelor respective. Punând mai mult accent pe ultimul aspect, aproape o treime din băncile centrale ale lumii au decis să achiziționeze aur în lunile care urmează. Motivul este că aurul este cel mai eficient instrument de protecție împotriva inflației, dar și un instrument de protecție față de riscurile pieței financiare și față de contrapartide.

În anii care urmează vom vedea din ce în ce mai multă discuție în jurul valutelor digitale ale băncilor central (central bank digital currencies). Existența acestor nu doar că le va permite băncilor centrale să creeze orice cantitate de bani, dar, mai important, utilizarea acestora de către oameni și afaceri va fi cât se poate de intruzivă.