Când a fost ultima dată când ați citit un titlu despre faptul că țara este într-o perioadă de deflație? Cred că această întrebare ar trebui să dea un sens despre cât de demonizată este deflația.

Într-un articol anterior, am descris ce este inflația și cum distorsionează ea economia. Pentru a defini pe scurt inflația, aceasta este o creștere a ofertei de bani. Creșterea prețurilor este doar consecința faptului că mai mulți bani urmăresc aceeași cantitate de bunuri și servicii.

Mai multe despre acest subiect, aici: Ce este inflația?

În acest articol voi analiza ce este deflația și de ce publicul larg ar trebui să prefere deflația în locul inflației.

Definirea deflației

Dacă am definit inflația ca fiind mai mulți bani care urmăresc bunuri și servicii, deflația este exact opusul.

Ca o definiție standard, putem folosi următoarea:

Deflația este procesul în care puterea de cumpărare a banilor crește în raport cu bunurile și serviciile din economie. Ca urmare, prețurile tind să scadă.

Puterea de cumpărare a unei monede este determinată de cererea și oferta de bani. Factorii care influențează cererea sau oferta sunt cei care pot provoca deflația.

Ce poate provoca deflație?

Începând cu aspectul ofertei de bani privind puterea de cumpărare a banilor, există o entitate care decide câți bani există într-o economie: banca centrală. Banca centrală face acest lucru prin intermediul politicii monetare.

Mai multe despre acest subiect, aici: Ce este politica monetară? Definiție și exemple de implementare

În aplicarea politicii sale, banca centrală recurge la instrumente de piață pentru a influența valoarea banilor. Aceasta poate fie să tipărească mai mulți bani – ceea ce duce la scăderea valorii banilor – fie să reducă oferta de bani, crescând astfel valoarea acestora. Aceasta din urmă nu se întâmplă aproape niciodată, mai ales pe perioade lungi de timp.

Indiferent de decizia băncii centrale – de a introduce sau de a extrage bani din economie – aceasta denaturează ratele dobânzilor de pe piață. Aceste rate ale dobânzii determină apoi cât de mult împrumută oamenii, cât de mult cheltuiesc, cât de mult investesc și cât de mult economisesc. Toate aceste decizii formează cererea de bani.

Dacă ratele dobânzilor sunt ridicate, cererea de bani este, de asemenea, ridicată. Acest lucru duce la creșterea puterii de cumpărare a monedei. Totuși, acest fapt nu duce neapărat la deflație.

Inflație, deflație și dezinflație: comparații

După cum s-a menționat anterior, inflația este fenomenul în care oferta de bani crește. Acest lucru se poate întâmpla prin intermediul băncii centrale care tipărește mai mulți bani sau al băncilor care acordă mai multe credite.

Stabilind în mod artificial ratele dobânzilor, băncile centrale denaturează piețele, influențând investițiile și consumul deopotrivă. Inflația este mai benefică pentru guverne, în timp ce distruge puterea de cumpărare a banilor. Mai multe despre acest subiect mai jos.

Deflația este opusul. Este atunci când oferta de bani scade, crescând astfel puterea de cumpărare a banilor. Cei care beneficiază de deflație sunt persoanele fizice și întreprinderile, deoarece pot cumpăra mai mult cu banii lor.

Dezinflația este o formă de inflație. Se referă la o rată în scădere a inflației. Aceasta înseamnă că prețurile continuă să crească, dar într-un ritm mai lent. La fel ca în cazul inflației, aceasta afectează persoanele fizice și juridice, deoarece banii lor își pierd valoarea în raport cu bunurile și serviciile.

Teama de deflație

Pe 21 noiembrie 2002, unul dintre guvernatorii Rezervei Federale, Ben S. Bernanke, a declarat în discursul său, intitulat „Deflația: Asigurarea Că «Ea» Nu Va Avea Loc Aici”:

Sunt convins că Fed va lua toate măsurile necesare pentru a preveni o deflație semnificativă în Statele Unite și, în plus, că banca centrală a SUA, în cooperare cu alte părți ale guvernului, după caz, dispune de suficiente instrumente de politică pentru a se asigura că orice deflație care ar putea apărea ar fi atât moderată, cât și scurtă.

În 2008, Bernanke a devenit președinte al Rezervei Federale, fiind însărcinat cu inundarea piețelor cu bani ieftini pentru a „preveni” deflația. Ceea ce a făcut el a fost să distorsioneze răspunsul pieței la o bulă de active creată prin credite ieftine.

Dacă Fed nu ar fi cumpărat titluri în valoare de trilioane de dolari, SUA ar fi cunoscut cu siguranță o perioadă mai lungă de deflație decât a fost cazul.

Există o teamă generală instaurată, în principal, de bancherii centrali că, dacă apare deflația, aceasta se transformă într-o spirală în care prețurile continuă să scadă, afacerile se închid, oamenii sunt concediați, consumul scade, astfel încât prețurile continuă să scadă și mai mult.

Beneficiile potențiale ale deflației

Argumentul conform căruia oamenii și întreprinderile pur și simplu nu ar cumpăra bunuri și servicii ani la rând este fals. Acest lucru rezultă din preferința temporală a oamenilor pentru bunuri și servicii.

Să ne uităm la un exemplu.

Să spunem că România se află într-o perioadă deflaționistă. Pe măsură ce prețurile continuă să scadă, vă gândiți să amânați orice achiziție majoră, deoarece banii pe care îi aveți devin din ce în ce mai valoroși.

Totuși, dacă vi se strică mașina de spălat, câte luni veți rezista fără să o înlocuiți? Același lucru este valabil și pentru mașină, casă (s-ar putea să așteptați un copil, necesitând astfel să vă mutați într-o locuință mai mare), etc.

Problema bancherilor centrali, dar și a guvernelor, nu este că există posibilitatea unei perioade deflaționiste îndelungate. Problema lor este că valoarea reală a banilor crește. Iar când acest lucru se întâmplă, povara reală a datoriei crește.

De ce nu vrea guvernul deflație, de fapt?

În cadrul aceluiași discurs din noiembrie 2002, Bernanke a continuat să spună următoarele:

Deși deflația și ratele nominale zero ale dobânzii creează o problemă semnificativă pentru cei care doresc să se împrumute, acestea impun o povară și mai mare gospodăriilor și firmelor care au acumulat datorii substanțiale înainte de debutul deflației. Această povară apare deoarece, chiar dacă debitorii sunt capabili să își refinanțeze obligațiile existente la rate ale dobânzii nominale scăzute, odată cu scăderea prețurilor, ei trebuie să ramburseze principalul în dolari a căror valoare reală (poate în creștere rapidă) este în creștere.

Bernanke se referă la faptul că plata datoriilor devine mai costisitoare. Cu toate acestea, el se concentrează pe persoane fizice și companii. Dar care sunt entitățile cele mai îndatorate din lume? Guvernele.

Ceea ce Bernanke a vrut să spună cu adevărat este că deflația face ca povara datoriei guvernelor să fie mai mare și cu cât deflația durează mai mult, cu atât datoria devine mai scumpă. Acest lucru se întâmplă deoarece valoarea reală a sumei împrumutate continuă să crească pe măsură ce puterea de cumpărare a banilor crește.

Prin urmare, dacă deflația este benefică pentru oameni și întreprinderi – făcând bunurile și serviciile mai ieftine și crescând valoarea reală a economiilor lor – ea poate fi devastatoare pentru guverne. Acesta este exact motivul pentru care băncile centrale trebuie să continue să tipărească bani și să apere sistemul bancar cu rezerve fracționare.

Cum răspund băncile centrale la deflație?

După cum a declarat Bernanke, Fed va face tot ce este posibil pentru a ține economia SUA departe de deflație. Și a făcut-o. După cum am văzut, SUA a trecut prin doar zece luni de deflație la începutul crizei financiare din 2008.

Ceea ce a făcut Fed – odată ce ratele dobânzilor erau la zero – a fost să cumpere cât mai multe titluri de datorii. Procedând astfel, prețurile acestor active au rămas la un nivel artificial. În caz contrar, acestea s-ar fi depreciat și mai mult, ducând astfel la o perioadă mai lungă de deflație.

Chiar dacă, prin acțiunile sale, Rezerva Federală a împiedicat piețele să corecteze greșeala împrumuturilor masive anterioare prăbușirii Lehman Brothers, acțiunile sale au fost considerate ca salvând economia americană de la o recesiune mai gravă. Cel puțin, acesta este argumentul oficialilor guvernamentali și al bancherilor centrali.

Într-o cercetare publicată de Stanford Institute for Economic Policy Research, Ramin Toloui, concluzionează:

[P]oliticile neconvenționale ale Fed – inclusiv achizițiile de active și orientările prospective – sunt instrumente eficiente pentru gestionarea economică de urgență.

Astfel, intervenția guvernamentală, care distorsionează ceea ce fac milioane de actori – persoane fizice și întreprinderile deopotrivă – este lăudată și încurajată. Iar acest comportament este cel care permite guvernului și băncilor centrale să continue să distrugă puterea de cumpărare a banilor noștri.

Concluzii

După cum am văzut, deflația este considerată unul dintre cele mai grave evenimente economice care pot avea loc. Cu toate acestea, pentru populația generală, argumentele bancherilor centrali și ale oficialilor guvernamentali nu sunt valabile.

Persoanele fizice și proprietarii de afaceri ar trebui să își dorească deflație. Acest lucru ar ajuta la creșterea valorii economiilor lor, fiind capabili să cumpere mai multe bunuri și servicii, dar și să investească mai mult.