Lumea instrumentelor financiare derivate este foarte complexă. Ideea ca două (sau mai multe) entități să convină asupra unui contract care nu apare în bilanț poate fi atât un avantaj, cât și un risc.

Mai multe despre subiect, aici: Derivate financiare – definiții, tipuri și importanță

Un astfel de contract este swapul valutar. Dar, înainte de a explica contractul de swap valutar, să ne reamintim ce este un swap.

Conform definiției Institutului CFA:

Un swap este un angajament ferm în temeiul căruia două contrapărți schimbă o serie de fluxuri de numerar în viitor.

Practic, două părți convin să își plătească reciproc câte o sumă care este fie fixată de o rată a dobânzii, fie o rată variabilă dependentă de rata dobânzii interbancare. Schimbul de sume are loc și durează pe baza termenilor contractului.

Acum, să vedem ce este și cum funcționează un swap valutar.

Ce este un swap valutar?

Conform definiției oferite de Corporate Finance Institute:

Un contract de swap valutar este un contract derivat, între două părți, care implică schimbul de plăți de dobânzi, precum și schimbul de sume principale în anumite cazuri, care sunt exprimate în valute diferite.

Atunci când două părți încheie un swap valutar, acestea trebuie să plătească ceea ce se numește „principal”. Acesta este practic același cu principalul unui împrumut bancar. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când cele două părți convin asupra unui contract de swap valutar, ambele sunt finanțate prin intermediul datoriei.

Mecanismul unui swap valutar

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează un swap valutar, să luăm un exemplu. Considerăm compania A, cu sediul în Statele Unite. Aceasta dorește să își extindă operațiunile în Franța. Pentru a face acest lucru, are nevoie de un milion de euro.

Compania B are sediul în Franța și vrea să își extindă operațiunile în Statele Unite. Pentru aceasta, societatea B are nevoie de 1,15 milioane de dolari americani.

Niciuna dintre cele două companii nu dispune de fonduri, așa că ambele apelează la împrumuturi. Deoarece este mai ieftin pentru ambele companii să se împrumute în propriile monede naționale – compania A în dolari americani și compania B în euro – atât pentru că au deja un istoric financiar în propriile țări, cât și pentru că, cel mai probabil, au contactele anumitor bancheri locali, ele decid să facă acest lucru.

Practic, înainte de a încheia contractul de swap valutar, societatea A împrumută dolarii de care are nevoie societatea B, în timp ce societatea B împrumută euro de care are nevoie societatea A.

Odată intrate în contractul de swap valutar, cele două companii își transferă reciproc principalul – sau sumele împrumutate. În conformitate cu prevederile contractului, până când swapul valutar ajunge la scadență, societatea A va trebui să plătească societății B dobânda la împrumutul în euro, iar societatea B trebuie să plătească societății A dobânda la împrumutul în dolari.

Diagrama următoare ilustrează procesul la fiecare dată la care trebuie efectuate plățile, conform contractului de swap valutar.

swap valutar

Contractul este încheiat în momentul în care cele două părți își restituie reciproc principalul la rata de schimb inițială de 1 euro pentru 1,15 dolari.

Tipuri de swap valutar

Există trei tipuri principale de contracte de swap valutar, în funcție de stabilirea unei rate fixe sau variabile a dobânzii la cele două împrumuturi. Astfel, avem:

Fix vs. Variabil – înseamnă că una dintre cele două părți trebuie să plătească o rată fixă a dobânzii, iar cealaltă o rată variabilă a dobânzii;
Variabil vs. Variabil – în acest tip de swap valutar ambele părți plătesc rate ale dobânzii variabile pentru ambele împrumuturi;
Fix vs. Fix – ambele părți plătesc rate fixe ale dobânzii la cele două împrumuturi.

În funcție de nevoile și perspectivele fiecărei companii în ceea ce privește evoluția viitoare a ratelor dobânzilor, acestea pot decide să obțină rate fixe sau variabile ale dobânzii.

Strategii de investiții care utilizează swapuri valutare

Oamenii obișnuiți nu pot accesa piețele instrumentelor derivate în mod direct. Cu toate acestea, există instrumente care permit investitorilor să se protejeze împotriva diferitelor riscuri.

Swapurile valutare sunt cel mai frecvent utilizate pentru acoperirea riscului valutar. Dacă aveți o investiție în Statele Unite, dar dolarul american se apreciază în valoare, veți avea un randament mai mic în termeni de lei românești.

Pentru a evita astfel de „pierderi”, puteți investi prin intermediul fondurilor tranzacționate la bursă (ETF) cu hedging.

Mai multe despre subiect, aici: Ce înseamnă hedging? Semnificații și strategii

Dacă un ETF european deține o parte din portofoliu în acțiuni americane, acesta va dori să se protejeze împotriva aprecierii dolarului, pentru ca randamentul său în euro să rămână ridicat. Astfel, ETF se poate angaja într-un swap valutar cu o bancă americană.

ETF va împrumuta euro garantând cu activele sale. Împrumutul va fi schimbat cu dolarii americani furnizați de banca americană. Cu dolarii primiți, ETF poate cumpăra acțiuni americane denominate în dolari.

Pe durata contractului de swap valutar, ETF trebuie să plătească dobânda la împrumutul în USD. Pentru a face acest lucru, fondul poate fie să utilizeze dividendele denominate în dolari ale acțiunilor americane, fie să utilizeze o parte din rezervele sale de numerar pentru a plăti dobânda. La scadență, ETF poate fie să vândă acțiunile pentru dolarii pe care trebuie să îi plătească înapoi, fie să rostogolească swapul.

Prin rostogolirea swapului, principalul nu este rambursat, dar cele două părți convin să prelungească durata de viață a contractului de swap valutar. Aceasta este cea mai frecventă opțiune aleasă de fonduri atunci când încheie un contract de swap valutar. Desigur, atâta timp cât contrapartida este de acord.

Riscurile și provocările swapurilor valutare

Principalul risc la încheierea unui contract de swap valutar este riscul de contrapartidă. Practic, atunci când societatea A împrumută dolari pentru a-i oferi societății B prin intermediul unui swap valutar, aceasta se bazează exclusiv pe faptul că societatea B va fi în măsură să plătească dobânda la împrumut. Același fenomen este valabil și din partea companiei B.

Un alt risc important este legat de nepotrivire. Dacă un ETF dorește să își acopere expunerea la dolarul american, dar nu calculează cu exactitate poziția pe care este dispus să o ia în cadrul swapului valutar, fondul poate rămâne expus la riscuri valutare reziduale.

Un al treilea risc se referă la lichiditate. Dacă, la scadență, ETF nu poate rostogoli swapul valutar, trebuie să găsească modalități de a obține lichiditate pentru a rambursa principalul. În cazul în care acțiunile se află într-un bear market, ar putea fi dificil să își lichideze suficiente active sau la un preț suficient de corect pentru a rambursa principalul.