Tavex folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site. Citește despre politica de cookies a Tavex aici. Poți să le accepți pe toate sau să le administrezi din setări.
Tavex folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site. Citește despre politica de cookies a Tavex aici. Poți să le accepți pe toate sau să le administrezi din setări.
Te rog selectează ce cookies ne permiți să utilizăm
Vă puteți modifica preferințele sau vă puteți retrage consințământul dat în orice moment. Cookie-urile alese vor fi stocate pe o perioadă de un an. De asemenea, poți modifica setările din browser-ul dispozitivului tău și poți sterge astfel cookie-urile. Pentru mai multe informații, consultați Politica noastră de Cookies.
Cookie | Descriere | Durată |
---|---|---|
Cookie | Descriere | Durată |
---|---|---|
catalog_view | Cum sunt listate produsele | 1 year |
Cookie | Descriere | Durată |
---|---|---|
ga_id | Google Analytics ID | 1 year |
Soarta rezervelor de aur ale Venezuelei, în valoare de peste 1 miliard de dolari, depinde acum de Curtea Supremă a Marii Britanii. S-a ajuns în această situație după ce Banca Centrală din Caras încearcă, de mai multă vreme, să își ia înapoi rezervele de aur de la Banca Angliei, dar guvernul britanic nu este dispus să le returneze controversatului lider venezuelean Nicolas Maduro.
Țara este sub embargo din cauza incertitudinii politice cauzate de succesorul lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro. De aceea, este foarte dificil să tranzacționeze cu lumea exterioară, iar din cauza politicilor socialiste ale lui Maduro, Venezuela se confruntă cu o criză economică internă de proporții. Hiperinflația, așa cum era de așteptat, a dus la prăbușirea monedei locale, motiv pentru care autoritățile din Caracas încearcă să folosească cât mai multe din rezervele sale.
Conform celor mai recente informații oficiale (care datează însă din iulie 2018 deoarece Banca Centrală nu a mai publicat nicio altă statistică), o mare parte din rezervele Venezuelei sunt în aur.
Tabel: Rezervele de aur din Venezuela (conform ultimelor date oficiale)
Rezerve de aur (tone) | Ponderea în rezervele totale | |
Venezuela | 161,2 | 83,6% |
Sursa : Consiliul Mondial al Aurului
La fel ca multe ale țări din întreaga lume, Venezuela nu își stochează rezervele de aur în propria bancă centrală, ci la Banca Angliei, în schimbul unei taxe. De exemplu, la finalul anului 2020, 400.000 de lingouri de aur, în valoare de peste 200 miliarde de lire sterline, erau depozitate în seifurile din Londra. Banca Angliei este al doilea mare depozitar de aur fizic din lume, după Fort Knox, din Statele Unite.
Citiții mai multe despre acest subiect: Băncile centrale vor continua politica de cumpărare a aurului
Desigur, în ultimii ani, Venezuela a cheltuit orice rezervă de aur a avut la dispoziție, drept urmare rezervele sale au scăzut dramatic .
Grafic: Rezervele de aur ale Venezuelei de-a lungul anilor
Sursa: Banca Națională a țării
Problema cu care se confruntă Nicolas Maduro în prezent este legată de faptul că guvernul Marii Britanii nu îl recunoaște ca președinte legitim, considerând că liderul opoziției, Juan Guaido, este liderul de drept al Venezuelei. În acest context, când Banca Centrală din Venezuela, controlată de Maduro, a încercat să-și ia aurul de la Londra la începutul anului trecut, Banca Angliei a refuzat tranzacția. Și astfel s-a ajuns la o confruntare în instanță.
În iunie 2020, judecătorul comercial Justice Tier a decis că Banca Centrală din Venezuela (loială a lui Maduro) nu își poate obține rezervele de aur deținute la Banca Angliei. Acesta și-a justificat decizia astfel :
Guvernul Majestății Sale îl recunoaște pe Guaido drept președintele interimar al Venezuelei și, prin urmare, nu pe Maduro.
Dar în octombrie anul trecut, Curtea de Apel Britanică a anulat decizia instanței inferioare și a decis că, pe baza informațiilor primite de la Ministerul de Externe, trebuie să decidă dacă:
(1) Guvernul Regatului Unit îl recunoaște pe Guaido ca președinte al Venezuelei, în toate aspectele, și, prin urmare, nu îl recunoaște pe Maduro ca președinte în nici un fel. Sau (2) Guvernul Majestății Sale îi recunoaște lui Guaido dreptul de a fi președinte al Venezuelei și, respectiv, dreptul de a exercita toate atribuțiile prezidențiale, dar recunoaște și că Maduro este, de fapt, persoana care exercită în fapt toate atribuțiile președintelui din Venezuela.
Această decizie a fost luată deoarece Londra nu rupse relațiile diplomatice cu Caracas: misiunea diplomatică britanică din Venezuela fiind în contact de facto cu administrația Maduro, iar Venezuela având o misiune diplomatică la Londra.
Recent, ministrul britanic de Externe, Dominique Raab, a declarat în fața magistraților că guvernul Marii Britanii l-a recunoscut, încă din februarie 2019, pe Juan Guaido drept președinte al Venezuelei și își păstrează această poziție oficială și în prezent.
Cazul a ajuns, la începutul acestei săptămâni, la Curtea Supremă a Marii Britanii, care va dezbate aceste aspecte într-o ședință de patru zile. Magistrații trebuie să decidă acum dacă Ministerul de Externe, deși în teorie nu îl recunoaște pe Nicolas Maduro drept președinte, menține în realitate relațiile cu administrația sa.
În cazul în care se va constata acest lucru, Banca Angliei va fi obligată să trimită rezervele de aur ale Venezuelei către banca Centrală din Caracas.