Una dintre cele mai mari titluri prezente în România este riscul ca ratingul de credit al țării să fie retrogradat la statutul de „junk”.

În acest articol voi pătrunde în profunzimea unui astfel de eveniment. Vom explora ce înseamnă statutul de „junk”, care sunt principalii factori care conduc la o astfel de decizie a agențiilor de rating de credit și ce ar însemna o astfel de retrogradare pentru gospodării și întreprinderi.

Ce este un rating de credit și când este considerat „junk”?

Ratingul de credit este, de fapt, o notă acordată de o agenție independentă de rating de credit, care arată dacă o întreprindere, o țară sau un titlu de creanță (cum ar fi o obligațiune) este în măsură să își ramburseze creditorii.

Există trei instituții private principale responsabile de o astfel de activitate. Moody’s (din 1909), Standard&Poor’s (din 1922) și Fitch (din 1924).

Conform definiției Standard&Poor’s:

Ratingurile de credit sunt opinii prospective cu privire la bonitatea relativă a unui emitent. Ele oferă un limbaj global comun și transparent pentru ca investitorii să își formeze o opinie și să compare probabilitatea relativă ca un emitent să își poată rambursa datoriile la timp și în întregime.

Desigur, la fel ca la școală, există diferite note pe care cineva le poate primi în funcție de cât de bine se descurcă. La fel se întâmplă și cu ratingurile de credit. Dacă o companie sau un guvern se descurcă bine, adică își plătește datoriile întotdeauna la timp, este responsabil din punct de vedere fiscal și promovează activitatea economică, ratingul său va fi ridicat. În caz contrar, ratingul său va fi la limita inferioară a spectrului.

În cel mai rău caz, va primi un rating „junk”.

Ce este un rating de credit „junk”?

Conform definiției lui Dimitris N. Chorafas, din cartea sa „The management of bond investments and trading of debt”:

«Obligațiuni junk» este denumirea pe care Wall Street a atribuit-o datoriilor expuse riscului de credit, cu randament ridicat, adesea negarantate, clasificate BB sau mai puțin de către serviciile independente de rating.

Practic, un rating junk înseamnă că creditorii au o șansă mai mare de a nu fi rambursați de emitentul datoriei.

După cum puteți vedea în tabelul de mai sus, există opt tranșe de rating de credit. De obicei, cu cât o țară sau o companie se află mai sus în tranșe, cu atât datoria sa este mai ieftină. Acest lucru se datorează faptului că investitorii au certitudinea că vor fi rambursați de entitățile cu ratinguri de calitate investițională.

Aceasta este relația de bază dintre risc și randament. Cu cât riscul este mai mic, cu atât randametul este mai mic și viceversa.

De ce se confruntă România cu o retrogradare?

Pe 14 martie, Moody’s a fost ultima dintre cele trei agenții de rating care a schimbat perspectiva ratingului de credit al României din stabilă în negativă. Potrivit Moody’s, acest lucru înseamnă că:

Perspectiva negativă semnalează că este puțin probabil ca ratingul să fie îmbunătățit pe termen scurt.

Printre cele mai citate motive atât de Moody’s, cât și de Standard&Poor’s se numără problemele fiscale ale României. În prezent, România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, având totodată și cel mai mare deficit de cont curent din bloc.

În aprilie 2025, deficitul bugetar al României este de 2,95% din PIB. Dacă este să reprezentăm deficitul raportat la veniturile guvernamentale, valoarea este de 28%. Aceasta înseamnă că doar în primele patru luni ale acestui an, guvernul României a cheltuit cu 28% mai mult decât a încasat.

În același timp, contul curent al țării – care se referă la valoarea bunurilor și serviciilor exportate minus cele importate – se află la un deficit de trei miliarde de euro. Acesta reprezintă un volum cu 34% mai mare de importuri decât de exporturi.

Dincolo de acești doi factori principali, atât Moody’s, cât și S&P indică potențialul datoriei României față de PIB de a depăși 60% până în 2027. Un astfel de scenariu ar pune o povară și mai mare a datoriei pe umerii contribuabililor, pentru că rezolvarea unor astfel de probleme ar implica creșterea taxelor, în condițiile în care reducerea costurilor este – la momentul redactării acestui articol – abia o opțiune.

Ca ultim factor, cele două agenții de rating consideră că riscul politic al țării este ridicat. De la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut, există un „cadru politic intern tot mai turbulent” în țară.

Ce se întâmplă când o țară devine „junk”?

Așadar, este destul de evident că România se confruntă cu probleme structurale semnificative. Cheltuielile publice ridicate cauzează cea mai mare rată a inflației din UE (puțin sub 5%), ceea ce se traduce prin rate ridicate ale dobânzilor (8% din cheltuielile României se duc pe plata dobânzilor, în timp ce media zonei euro este sub 4%).

Având în vedere acești factori, există șanse ridicate ca ratingul de credit al României să scadă în teritoriul „junk”. Dar ce ar însemna acest lucru pentru gospodăria medie și pentru mediul de afaceri?

Creșterea costurilor de împrumut

Cel mai înalt rating de credit pe care îl poate avea o companie sau o persoană fizică este cel al țării. Desigur, cu excepția cazului în care decideți să plătiți S&P câteva milioane de dolari și vreți să alocați câteva luni pentru a obține un rating separat pentru compania dumneavoastră.

Dacă nu doriți să faceți acest lucru, piețele financiare vor presupune că sunteți un plătitor de datorii cel mult la fel de bun ca guvernul dumneavoastră. Cu toate acestea, dacă guvernul nu își plătește datoriile – chiar dacă dumneavoastră sunteți la zi cu plata tuturor împrumuturilor – dobânda percepută de investitori pentru banii lor va crește.

După cum am menționat mai sus, aceasta este relația risc – randament. Un risc crescut al unei țări în ceea ce privește plata datoriilor se va traduce prin costuri de împrumut mai mari. Aceste costuri de împrumut se vor transmite în economie și se vor reflecta în costul de împrumut al persoanelor fizice și juridice.

Având în vedere că Banca Națională a României menține ratele dobânzilor constant la 6,5% pentru a controla rata inflației de 5%, o creștere a costurilor de împrumut din cauza lipsei de responsabilitate fiscală a guvernului va spori povara datoriei pentru toți cei care au un împrumut cu rată variabilă. Cei cu o rată fixă a dobânzii vor fi mai în siguranță.

Devalorizarea mai rapidă a monedei

Deoarece costul de împrumut al unei țări cu rating „junk” crește, înseamnă că statul fie trebuie să stimuleze performanța economică a țării pentru a colecta taxe, fie trebuie să se împrumute pentru a-și plăti datoria.

Din păcate, România se împrumută deja pentru a-și plăti datoria existentă. Pentru luna iunie, Ministerul Finanțelor a bugetat împrumuturi de până la 5,8 miliarde de lei (aproximativ 1,15 miliarde de euro) pentru refinanțarea datoriei publice și pentru plata deficitelor țării.

Când guvernul va avea doar banca națională drept „creditor de ultimă instanță”, leul românesc se va deprecia mult mai repede. Acest lucru va însemna că prețul bunurilor și serviciilor în lei va crește vertiginos.

Mai multe despre subiect, aici: Cum se determină puterea de cumpărare?

În prezent, banca națională a intervenit constant pe piețele valutare pentru a menține „stabil” cursul RON în raport cu euro. Cu toate acestea, tot ceea ce a făcut a fost să creeze un curs de schimb artificial și fragil de 4,97 RON pentru fiecare euro. În ultima lună, leul s-a depreciat cu mai mult de 1% față de euro, cursul actual fiind de aproximativ 5,04.

În cel mai pesimist scenariu, guvernul va încerca să tipărească pentru a ieși din spirala datoriilor. Dar tot ceea ce va provoca acest lucru este o pierdere a încrederii în leu, declanșând o potențială devalorizare accelerată a monedei, așa cum am văzut cu lira turcească în ultimii trei ani.

Investiții mai reduse

Dacă agențiile de rating ar retrograda România în teritoriul „junk”, investitorii ar avea un semnal clar că investițiile lor sunt expuse unui risc mai mare. Astfel, ei s-ar întreba în mod legitim: de ce să investesc în această țară în care am o mână de riscuri potențiale (risc politic, risc de credit, risc geopolitic)?

În cazul Greciei, investițiile străine directe s-au prăbușit de la 2,77 miliarde de dolari în 2009 la 533 de milioane de dolari în 2010. La 27 aprilie 2010, S&P a retrogradat Grecia la BB+, de la BBB+ cu o lună înainte. Acest lucru a dus la scăderea investițiilor străine directe cu peste 80%.

Retrogradarea ar însemna fie ca întreprinderile să părăsească țara, fie ca cele străine să nu intre pe piața românească. Astfel de decizii se traduc prin creșterea șomajului. Având în vedere situația economică actuală precară a țării, șomajul este ultimul indicator de care țara are nevoie să crească.

Chiar dacă exemplul Greciei este relevant, nu înseamnă că același lucru se va întâmpla și în România. Asta pentru că există deja semne că România stă prost din punct de vedere economic. De exemplu, randamentele obligațiunilor României denominate în dolari sunt deja la nivelul randamentelor obligațiunilor Turciei. Turcia are un rating de credit de B+, fiind „foarte speculativă”. Aceasta înseamnă că piețele financiare sunt deja oarecum obișnuite cu ideea ca România să fie retrogradată.

Prin urmare, chiar dacă aceste trei tendințe vor continua, cel mai probabil ele nu se vor traduce printr-un șoc brusc.

Cum se compară Serbia și Bulgaria?

Dacă este să luăm în considerare o comparație regională între cele trei țări balcanice, există anumite diferențe.

Dintre cele trei, Bulgaria are cel mai ridicat rating de credit, la BBB, cu perspectivă pozitivă.

Potrivit S&P:

Am putea crește ratingurile dacă Bulgaria devine membră a zonei euro. În opinia noastră, aderarea ar fi benefică pentru accesul Bulgariei la piețele de capital și pentru eficacitatea politicii monetare. Cu sau fără aderarea la zona euro, am putea crește ratingurile dacă o creștere susținută ar conduce la o creștere durabilă a nivelului de bunăstare, indicat de PIB-ul pe cap de locuitor.

Astfel, chiar dacă aderarea la zona euro are șanse mari să crească gradul de îndatorare al bulgarilor, țara ar putea plăti rate mai mici pentru obligațiunile sale. Desigur, acest lucru nu rezolvă problema că guvernul se împrumută în numele cetățenilor.

În ceea ce privește Serbia, aceasta are același rating de credit ca și România, BBB-.

Există totuși diferența că, în opinia S&P, perspectiva pentru Serbia este stabilă. Din punct de vedere tehnic, Serbia este un debitor mai bun decât România. În cazul în care România ar fi retrogradată, ar fi singura țară „junk” din cele trei. De asemenea, ar fi singura țară din UE din această categorie.

Motivele care stau la baza ratingului de credit ridicat al Serbiei sunt ratele ridicate de creștere a PIB-ului pe fondul consumului intern ridicat.

Concluzii

România are șanse foarte mari să nu mai fie considerată un emitent de datorie cu grad investițional. O retrogradare ar plasa țara la același nivel cu țări precum Azerbaijan, Guatemala, Maroc și Oman.

În absența unor reforme fiscale serioase și rapide – reduceri masive ale cheltuielilor și o liberalizare a economiei pentru creșterea activității – există șanse foarte mici ca guvernul român să se ocupe fie de deficit, fie de datoria publică, fie de rata inflației sau de ratele dobânzilor. O astfel de lipsă de reforme ar împinge gospodăriile și întreprinderile românești spre cheltuieli mai mari cu impozitele.

În mod firesc, creșterea taxelor nu implică creșterea responsabilității fiscale.