În articolul precedent, am analizat modul în care China a devenit un lider global în exporturi. În articolul de față vom vedea dacă impactul este unul pozitiv sau nu.

Poziția actuală a Chinei ca hegemon în comerțul global permite economiilor dezvoltate, care produc mai mulți bani fiat nou tipăriți decât bunuri și servicii, să importe bunuri ieftine. Dar status quo-ul are și efecte negative.

Citiți mai multe despre acest subiect: Sfârșitul banilor Fiat: cum băncile centrale leagă recordul inflației de criza coronavirusului

Riscurile comerciale pot fi împărțite în două categorii: situaționale și politice. A doua categorie are legătură cu faptul că Beijingul poate – și face – ceea ce în business se numește abuz de poziție dominantă. Nu în ultimul rând există și riscul de credit, deoarece China nu exportă numai bunuri și servicii, ci și finanțare.

Riscuri situaționale

Aici includem riscul încetării producției în China. Acest lucru s-a și întâmplat în plină pandemie. Închiderea centralelor din est a creat deficite în Europa și a spulberat lanțul de aprovizionare. Rezultatul a fost un șoc secundar pentru producția din restul lumii și o creștere suplimentară a prețurilor materiilor prime.

Având în vedere dependența de China ca producător, riscul situațional este în continuă creștere. Cu alte cuvinte, în 2020 închiderea fabricilor din țară a avut un impact mult mai mare asupra restului lumii decât dacă s-ar fi întâmplat în 2010. Dacă se va merge în continuare pe linia tendințelor actuale, impactul unor închideri temporare asupra producției din alte țări în 2030 va fi mult mai mare decât a fost anul trecut.

Riscuri politice

Autoritățile din Beijing știu cât de importantă este o pârghie pe piețele internaționale pe care să o controleze prin poziția lor. În ultimii ani, ei au arătat că nu se tem să o folosească pentru a bloca țările care s-au contrat cu Partidul Comunist Chinez.

Cea mai mare demonstrație a fost războiul comercial cu Statele Unite. Consecințele au fost negative pe ambele părți. Mai puțin cunoscut este războiul comercial cu Australia. Cu doar câteva interdicții și cote, China a spulberat industria cărbunelui, producția de vin, producția de calamar și unele sectoare ale agriculturii și zootehniei din țară.

Australienii ar putea suferi o lovitură și mai puternică dacă China decide să oprească nu numai importurile, ci și exporturile. Așa cum se arată în Figura 2, Imperiul Celest este în prezent principalul exportator pe continent. O astfel de mișcare va duce la deficite și la o creștere uriașă a prețurilor pentru multe bunuri. Nu doar australienii sunt potențial expuși riscului, ci statele din întreaga lume.

Nu în ultimul rând, China are un monopol de facto asupra producției de pământuri rare. Deși deține 35% din rezerve, Imperiul Celest se ocupă de 70% din producția lor la nivel global, controlând și minele din străinătate.

Graficul: Depozite dovedite de metale rare & Credite acordate de China țărilor africane (miliarde de dolari)

Sursă: US Geological Survey

Metalele rare sunt cheia producției de vehicule electrice, tehnologii avansate, tranziția către surse regenerabile de energie și alte activități importante pentru viața modernă. China nu le oferă la nivel global, urmând principiile piețelor libere. În 2010, de exemplu, țara și-a redus cota de export de la 31.000 de tone pe an la 14.000 de tone pe an. Rezultatul a fost o dublare a prețurilor până când Statele Unite au câștigat un proces împotriva Chinei în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, care a readus cota aproape de valoarea sa anterioară.

Exporturile Chinei: comerciale sau de stat

Nu în ultimul rând, atunci când China exportă, există întotdeauna posibilitatea ca Partidul Comunist Chinez să fie implicat în produsul final pe care îl primesc consumatorii. Apare inclusiv riscul scurgerii de date. Apropierea sectorului privat de guvernul de la Beijing a stat la baza războiului comercial dintre Statele Unite și China.

Acest conflict s-a încheiat cu pierderea președinției de către Trump. În urma demiterii sale, au fost adăugate mai multe afaceri ale companiilor chineze care lucrează cu armata pe lista Departamentului Apărării al SUA. În prezent, printre numele populare se află Huawei, Xiaomi, conglomeratul Norinco și Semiconductor Manufacturing International.

Companiile occidentale lucrează și la proiecte militare, dar nu în multe părți ale lumii relațiile dintre sectorul civil și cel militar sunt la fel de strânse ca în China.

Riscuri de credit

China devine treptat o sursă majoră de finanțare pentru multe țări mici din întreaga lume. Acest lucru se întâmplă după cum urmează: furnizează servicii cu costuri reduse, inclusiv proiecte de infrastructură implementate de companii chineze. Finanțarea pentru acestea provine și din China sub formă de credit.

Sistemul este aplicat cel mai intens în Africa și Asia, dar se poate observa și în America de Sud și chiar în Europa. Pe continent, investițiile chineze sunt uriașe până acum – peste 150 de miliarde de dolari, ceea ce face din China principalul investitor în Africa. Principalul lor beneficiar de-a lungul anilor a fost Angola.

Această finanțare nu este lipsită de consecințe pentru beneficiarii săi. Kenya a solicitat deja o reprogramare a împrumutului de 3,6 miliarde de dolari pentru linia de cale ferată Mombasa-Nairobi de la Exim Bank of China. În 2020, Zambia a dat faliment în eurobondurile sale.

Asigurarea finanțării pentru țările africane și latino-americane care trăiesc constant în pragul falimentului este un instrument pentru a le aduce mai aproape de orbita Chinei, respectiv pentru pierderea pozițiilor companiilor private din Europa și SUA în regiunile respective ale lumii în detrimentul Chinei.

Ce poate face Europa?

În 2020, amenințările hegemoniei exporturilor din China și consecințele negative ale acestora au devenit atât de evidente, încât SUA și UE au discutat despre revenirea lor în lanțul de aprovizionare. Totuși, acest lucru nu poate fi realizat prin decret politic, directivă sau planificare centrală.

Deși problema și aspectele sale sunt diverse, ceea ce poate face Europa este eliminarea reglementărilor care au ținut la distanță întreprinderile locale de zeci de ani, determinându-le să fugă de Vechiul Continent în China. Domeniile bune pentru inițierea unei astfel de reforme sunt reducerea impozitelor pe profit și a poverii asigurărilor și abolirea măsurilor care acționează ca frâne pe piața muncii, inclusiv salariul minim.

Din păcate, UE merge exact în direcția opusă, inclusiv prin încercările recente de a introduce un impozit pe profit de minim 15%, înăsprirea reglementărilor, planificarea centrală de la Bruxelles și barierele în calea piețelor libere. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că un studiu al Camerei de Comerț a Uniunii Europene din China a constatat că:

– Companiile europene sunt mai interesate ca niciodată de piața chineză – 91% dintre companii nu intenționează să își redirecționeze investițiile din China către alte piețe. Aceasta este o valoare record de la începutul sondajului în 2012;

– Marea majoritate a companiilor doresc să își mărească investițiile în China – 60% dintre companii intenționează să facă acest lucru. Valoarea este, de asemenea, o înregistrare record pentru studii. Doar 22% dintre companii nu intenționează să își intensifice activitățile în țară.

Cu cât reglementările din Europa sunt mai dure, cu atât aceasta va depinde mai mult de China. Consecințele negative ale acestui fapt au devenit clare în 2020, iar în următoarea criză vor fi și mai severe. Până atunci, Imperiul Celest va avea și mai multe pârghii economice pentru a controla geopolitica la nivel global.