Subminarea banilor 2 sau unde dispare inflația

Bancherii centrali subliniază că nu există inflație, dar banii pe care îi tipăresc provoacă o creștere a prețurilor și o scădere a puterii de cumpărare. În acest articol vom afla exact unde dispare inflația.

În primul articol în care am vorbit despre subminarea banilor, am încercat să înțelegem motivul pentru care bancherii centrali spun că „inflația” dispare chiar dacă s-a tipărit o sumă record de bani fiduciari. Ceea ce am înțeles cu toții la momentul respectiv este că bancherii utilizează o definiție diferită a termenului de inflație, spunând că aceasta se reduce pur și simplu la modificările prețurilor de consum.

Cu toate acestea, în economie se știe că monedele nou tipărite se duc undeva și nu dispar fără urmă. În acest articol voi porni în căutarea lor, în speranța că voi găsi un răspuns cu privire la motivul pentru care indicele prețurilor de consum (IPC) nu ia în considerare creșterea reală a ofertei de bani.

Efectul Cantion și inflația

Richard Cantion a fost un economist, finanțator și speculator francez care a observat în prima jumătate a secolului al XVII-lea că atunci când a apărut inflația, adică atunci când există o creștere a ofertei de bani, prețurile relative din economie se schimbă diferit. Motivul constă în faptul că noii bani au un „punct de intrare” în economie și nu sunt răspândiți uniform între toți participanții la piață.

Acest „punct de intrare” este reprezentat de agenții economici sau mai degrabă de industria care primește mai întâi banii nou tipăriți.

Revenind la Marea Recesiune din 2008, sectorul vizat de noile fonduri era cel bancar. Și mai  înainte de acest eveniment, în timpul bulei dotcom, destinatarii erau brokerii de pe Wall Street, cei care umflau prețurile acțiunilor.

Destinatarii care primesc mai întâi acești bani noi tipăriți încep să-i cheltuiască într-un mediu în care alte persoane nu știu încă că oferta de bani a crescut. Prin urmare, ei sunt capabili să cumpere bunuri la prețurile lor vechi și puterea de cumpărare a primilor destinatari, în termeni reali, crește.

Când banii noi încep să circule se produce o creștere a prețului bunurilor și serviciilor achiziționate de primii beneficiari.  Apoi, bunurile și serviciile achiziționate de beneficiarii ulteriori devin mai scumpe. Aceste schimbări ale prețurilor relative și scăderea puterii reale de cumpărare în afara sectorului desemnat drept „punctul de intrare” al banilor în economie au rămas cunoscute în economie ca efect Cantion.

În lumea modernă, efectul se observă și datorită extinderii creditului efectuat de bănci sub direcția informală a băncii centrale. În acest caz, destinatarii finali ai banilor nou imprimați sunt consumatorii, care, datorită ratelor dobânzii de bază artificial scăzute, îi orientează către achiziționarea de bunuri de consum durabile. Am examinat mecanismul detaliat prin care acest comportament este vizibil în economie și am explicat implicațiile sale pentru alte sectoare economice în articolul Anatomia crizelor.

Este important pentru noi să înțelegem următoarele cinci lucruri:

• De la momentul tipăririi și injectării noilor fonduri până la momentul în care prețurile încep să crească trece un anumit timp: așa-numitul decalaj de timp;
• Prețurile nu cresc uniform în întreaga economie, ci mai întâi cresc în anumite industrii, apoi în altele, în timp ce în altele pot scădea cu totul;
• Cu cât o persoană este mai departe printre destinatarii fondurilor nou tipărite, cu atât este mai mare probabilitatea ca puterea sa reală de cumpărare să scadă;
• Creșterea prețurilor nu trebuie să aibă loc în industriile bunurilor de consum, ceea ce înseamnă că „inflația” nu poate fi deloc captată de IPC utilizat de bancherii centrali;
• Chiar și atunci când acest lucru se întâmplă cu bunurile de consum finale, ponderea lor în IPC poate ascunde creșterile reale din industriile individuale (cum este de fapt cazul).

Inflația și bula eternă a proprietății Europei

Piața imobiliară din Europa este o bună ascunzătoare a inflației – activele de consum pe termen lung sunt tranzacționate acolo și sunt afectate de expansiunea creditului, așa cum am văzut în ultima criză. Și în timp ce costurile de locuințe reprezintă aproape 25% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din Europa, imobilul în sine are o pondere de numai 6,5% în calculul IPC.

Graficul 1 : Ponderea cheltuielilor de consum în UE

Sursa : Eurostat

După cum se poate observa, înainte ca BCE să înceapă tipărirea și scăderea artificială a ratelor dobânzilor, prețurile imobiliare din zona euro au crescut în paralel cu produsul intern brut și aproape la același ritm cu coșul de consum utilizat pentru calcularea IPC.

Graficul 2 : IPC (violet), prețurile locuințelor (roșu), PIB (verde), prețurile de închiriere (albastru) în zona euro; 2015 = 100

Sursa : Rezerva Federală St. Louis; Eurostat

Aceste cifre sunt cele medii pentru zona euro, dar pe piețele mai mici, cum ar fi Bulgaria și România, de exemplu, creșterea prețurilor este chiar mai mare. Apropo de zona euro, dacă includem bursele de valori, impozitele și locuințele în calculul inflației, putem vedea foarte exact scăderea puterii reale de cumpărare, în ciuda asigurărilor bancherilor centrali că inflația este absentă și întotdeauna insuficientă.

Să luăm, de exemplu, dinamica indicatorilor din Germania – cea mai mare economie din Europa, unde se află piața de valori de pe Vechiul Continent.

Tabel : Rata medie anuală a inflației în Germania

Sursa : Eurostat, Ministerul Finanțelor, Bursa de Valori din Frankfurt , calcule proprii

Tabelul arată perfect că, în perioada de tipărire intensivă a banilor de către BCE (2010 – 2019), piața stocurilor și a locuințelor are o rată de creștere anuală foarte mare, iar inflația rămâne oficial „scăzută” – între 1,42 și 1,49% pe an. Dar europenii simt subminarea puterii de cumpărare din buzunar și, atunci când adăugăm alte date la inflație, IPC alternativ crește de fapt mult mai repede decât cifra publicată de Eurostat și BCE.

Inflația merge pe Wall Street

În Statele Unite, o mare parte din nou-imprimații dolari ai Rezervei Federale, care nu au fost folosiți pentru a cumpăra titluri de stat, au ajuns pe piețele de valori. De aceea, deși economia a scăzut în recesiune și șomajul a crescut, din al doilea trimestru, piețele bursiere au stabilit noi recorduri. Un studiu al Băncii din Montreal a arătat de fapt că piețele bursiere sunt conduse exclusiv de tipărirea banilor.

Graficul 3 : S&P 500 (albastru), Nasdaq (roșu), Dow Jones (verde) și masa monetară M2 (violet)

Sursa: Rezerva Federală St. Louis

În prezent, „inflația” este oficial „slabă” conform Rezervei Federale – în timp ce oferta monetară continuă să bată recorduri, IPC armonizat a crescut cu doar 1,4%. Creșterea sa este atât de mică încât nici măcar nu se încadrează într-un grafic cu performanța burselor.

Graficul 4 : IPC (albastru) și oferta de bani M2 (roșu), 2015 = 100

Sursa : Rezerva Federală St. Louis

Dar, în ciuda creșterii burselor performanța lor nu este inclusă în IPC, iar bancherii centrali pot susține că nu există inflație.

Lansarea datoriei publice

Un alt sector în care s-a înregistrat o creștere masivă în ultimii ani, în special în 2020, este datoria publică. Tocmai datorită tipăririi neîncetate a banilor, țările din întreaga lume pot emite din ce în ce mai multe datorii la rate de dobândă zero sau chiar negative – obligațiunile sunt cumpărate aproape în totalitate de băncile centrale, în special din zona euro, Statele Unite și Japonia.

Graficul 5 : Raportul datoriei / PIB al unor țări din Europa

Sursa : Eurostat

Dacă cititorii își amintesc, în 2008 am vorbit despre criza datoriilor din Europa. Astăzi, situația datoriilor este și mai gravă și același lucru este valabil și pentru Statele Unite. Iar bilanțurile băncilor centrale arată că în practică se monetizează datoriile.

Graficul 6 : Rezerve federale (negru) și bilanțuri ale BCE (albastru)

Sursa : Tradingeconomics

Concluzie

IPC nu poate arăta inflația bulelor, deoarece „netezește” prețurile tuturor consumurilor într-un singur indicator. Dar asta nu înseamnă că inflația dispare. Banii nou imprimați nu sunt direcționați direct către noi consumuri, ci se încadrează adesea în sectorul financiar sau în industriile cu o pondere mică în IPC.

Astfel, una dintre consecințele inflației – creșterea prețurilor de consum – este relativ ușor de ascuns față de public, deși există în realitate. Cu toate acestea, oamenii simt inflația prin subminarea cronică a puterii de cumpărare. Pe de altă parte, bulele umflate de banii noi tipăriți  trebuie să explodeze la un moment dat.

În România, acest lucru a fost resimțit acum un deceniu, iar astăzi sectorul imobiliar este din nou afectat de inflație și de rate ale dobânzii scăzute artificial. În același timp, în această perioadă, creșterea constantă a ofertei de bani a dus la inflația unor bule semnificativ mai mari în alte industrii.