Tavex folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site. Citiți despre politica de cookies a Tavex aici. Puteți să le acceptați pe toate sau să le administrați din setări.
Tavex folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site. Citiți despre politica de cookies a Tavex aici. Puteți să le acceptați pe toate sau să le administrați din setări.
Te rog selectează ce cookies ne permiți să utilizăm
Vă puteți modifica preferințele sau vă puteți retrage consințământul dat în orice moment. Cookie-urile alese vor fi stocate pe o perioadă de un an. De asemenea, poți modifica setările din browser-ul dispozitivului tău și poți sterge astfel cookie-urile. Pentru mai multe informații, consultați Politica noastră de Cookies.
| Cookie | Descriere | Durată |
|---|---|---|
| Cookie | Descriere | Durată |
|---|---|---|
| catalog_view | Cum sunt listate produsele | 1 year |
| Cookie | Descriere | Durată |
|---|---|---|
| ga_id | Google Analytics ID | 1 year |
Tavex este partenerul oficial atât al Argor-Heraeus, cât și al Perth Mint, din 2023 și 2006, respectiv. Deși ambii producători de aur de investiții sunt recunoscuți la nivel global și sunt acreditați de London Bullion Market Association (LBMA), există diferențe în produsele oferite.
Pentru a clarifica ce produse ale cărui producător să le alegeți, am decis să prezentăm diferențele și asemănările dintre aceștia. Voi începe cu istoricul celor doi producători, ce produse oferă în prezent și cum diferă sau se aseamănă între ele, cum diferă prețurile produselor și cât de lichide sunt acestea.
Înainte de a prezenta un scurt istoric al celor doi producători, vreau să subliniez că Argor-Heraeus este o rafinărie de aur, pe când Perth Mint este o monetărie. Argor-Heraeus este specializat în producerea lingourilor de aur, iar Perth Mint în principal în producerea monedelor. Această diferență se reflectă în produsele oferite de ei și în marjele de preț.
Perth Mint a fost înființată pe 23 septembrie 1896, după ce primul premier al Australiei de Vest a presat guvernul britanic să deschidă o subsidiară a Monetăriei Regale și în Australia. Scopul acestei subsidiare a fost să asigure cantitatea de monede de aur suveran britanic atât pentru Imperiu, cât și pentru Australia.
Astfel, din 1899 până în 1931, când Marea Britanie a părăsit etalonul aur, la Perth au fost realizate peste 106 milioane de monede de aur suveran, împreună cu aproximativ 735.000 de jumătăți de suveran. Greutatea totală în aur pur a acestor monede este de aproximativ 778,4 tone. La prețul actual al aurului, asta înseamnă peste 77,8 miliarde de euro.
După ce Marea Britanie a părăsit etalonul aur, Perth Mint a decis să treacă la rafinarea lingourilor de aur și să producă zeci de milioane de monede pence.
Capacitatea de rafinare a monetăriei a atins unul dintre cele mai înalte standarde din istorie. Astfel, în 1957 Perth Mint a produs o placă de aur de cea mai ridicată puritate realizată vreodată, fiind de 99,9999% aur pur.
Impulsul pentru măreție nu s-a oprit aici. În 2011, Perth Mint a turnat cea mai mare monedă produsă vreodată – după cum a declarat chiar și Cartea Recordurilor Guinness. Moneda cântărea 1.012 kilograme de aur, valorând astăzi puțin peste un miliard de euro.
Comparativ cu Perth Mint, Argor-Heraeus este mai apropiat zilelor noastre. A fost fondată inițial în 1951 sub numele Argor S.E. De-a lungul anilor, a fost cumpărată – fie integral, fie parțial – de mari instituții financiare, precum Banca UBS, Monetăria Austriei și Commerzbank.
Datorită achiziției de 25% de către rafinatorul german Heraeus, numele Argor S.E. a devenit Argor-Heraeus. În 2017 Heraeus a cumpărat toate acțiunile Argor-Heraeus, devenind oficial proprietarul unic al rafinatorului elvețian. Până în ziua de astăzi, Argor-Heraeus este complet deținut de Heraeus.
În anii 1960 și 1970, Argor devenea deja un actor global pe harta rafinării aurului, fiind acceptat pe bursa de mărfuri din Londra, LOCO, și pe bursa de mărfuri din SUA, COMEX, obținând certificarea LBMA în 1961. Din 2003, Argor-Heraeus este unul dintre cei cinci arbitri originali ai LBMA, alături de alți jucători precum Metalor, PAMP, Rafinăria Rand și Tanaka.
Există diferențe importante între poveștile Perth Mint și Argor-Heraeus, datorită evoluțiilor istorice și poziționării geografice. Totuși, există și un aspect comun: ambii s-au dovedit demni de recunoaștere internațională datorită inovației și impulsului către standarde din ce în ce mai înalte în rafinarea aurului, dar și a argintului.
Așa cum am notat mai sus, trebuie să ținem cont de faptul că Argor-Heraeus este exclusiv un producător de lingouri de aur, pe când Perth Mint produce atât monede, cât și lingouri de aur. Metalele folosite de Argor-Heraeus sunt aur, argint, platină și paladiu, în timp ce Perth Mint nu produce produse din paladiu.
În ceea ce privește produsele de aur, Argor-Heraeus oferă o gamă de produse cu greutăți de la un gram la 400 uncii troy (aproximativ 12,5 kg). Monedele de aur ale Perth Mint variază ca greutate de la 1/20 uncii troy (1,56 grame) până la un kilogram. Monedele de un kilogram, însă, necesită comenzi speciale.
Lingourile de aur realizate de Perth Mint variază ca greutate de la un gram la zece uncii – în cazul lingourilor tăiate cu laser – și până la un kilogram pentru lingourile turnate.
Dincolo de diferențele de greutate, produsele diferă și din punct de vedere al designului. Argor-Heraeus livrează lingourile de aur tăiate în ambalaje de plastic negre, care au valoare ca certificate de autenticitate.
Argor-Heraeus este de asemenea singura rafinărie care deține licența de a folosi o tehnologie specială pe o serie de lingouri de aur, cunoscută sub numele de kinebars. Tehnologia Kinegram înseamnă că pe spatele lingoului sunt imprimați vectori, care constituie un element de securitate pentru această serie specifică.
Perth Mint, pe de altă parte, cu iconicele sale monede Cangur de aur și argint, livrează monedele în capsule de plastic separate, menite să le protejeze de deteriorare. Elementul de securitate al monedelor australiene Cangur este o gravură micro-laser, încorporată în designul monedelor.
Oricât de diferite ar fi produsele principale ale acestor doi producători, ambii produc o serie cu aceeași poveste: seria Lunar.
Atât Argor-Heraeus, cât și Perth Mint produc, în fiecare an, o serie de lingouri și monede de aur care înfățișează animalul din zodiacul chinezesc sub auspiciul căruia se va desfășura anul.
Argor-Heraeus produce lingouri de aur, sigilate în ambalaje roșii, cu greutăți de 1 și 5 grame, și 1 uncie troy. Perth Mint fabrică monede cu greutăți între 1/20 oz și până la 10 uncii. Totuși, spre deosebire de Argor-Heraeus, Perth Mint crează seria Lunar în toate cele trei metale prețioase cu care lucrează: aur, argint și platină.
Pentru a avea o comparație corectă a prețurilor și lichidității, voi folosi lingoul de aur de o uncie Argor-Heraeus și moneda de aur Cangur de o uncie. Ambele sunt produsele semnătură ale celor doi producători.
În ceea ce privește marjele de preț, lingoul de aur Argor-Heraeus de o uncie are o marjă puțin mai mică spre deosebire de Cangurul Australian de o uncie. Motivul, așa cum am menționat mai sus, este că lingourile de aur au un proces de fabricație mai standardizat.
Cangurul Australian, pe de altă parte, este o monedă al cărei design se schimbă în fiecare an, pentru că Perth Mint dorește să continue reprezentarea animalului simbolic al continentului în medii diferite.
Prin urmare, din punct de vedere al prețului, lingoul de aur Argor-Heraeus ar avea puțin mai mult sens. Totuși, trebuie să țineți cont de faptul că atunci când veți vinde produsul, din moment ce Cangurul are designuri care se schimbă anual, un colecționar ar putea fi dispus să plătească puțin mai mult decât ați putea primi pentru lingoul de aur.
Din punct de vedere al lichidității, ambele produse sunt recunoscute la nivel mondial. Puteți cumpăra oricare produs într-o țară, să zicem Australia, și să le vindeți pe amândouă în Elveția la prețuri foarte apropiate de prețul aurului de pe bursă.
Totuși, în cazul în care nu veți găsi un comerciant autorizat de metale prețioase aproape de dumneavoastră, o persoană fizică ar putea prefera să cumpere lingoul de aur livrat în ambalajul-certificat mai degrabă decât moneda de aur. Prin urmare, ar trebui să fiți familiarizați cu piața locală de aur, pentru a vă asigura că veți fi compensat corect pentru aurul deținut.
Ambele. Acesta este cel mai bun răspuns pe care îl putem da. Diversificarea portofoliului de metale prețioase nu se rezumă doar la a deține mai mult de un metal prețios. Se referă și la tipurile de produse pe care le cumpărați.
Mai multe despre subiect, aici: Tipuri de metale prețioase și cum să investim în ele?
Indiferent dacă alegeți doar lingourile de aur de un gram Argor-Heraeus sau monedele de aur Cangur de o uncie, includerea ambelor vă poate oferi atât certitudinea unui lingou de aur certificat, cât și designurile deosebite ale monedelor Cangur.