Ce este produsul intern brut (PIB)?

Încă de când regii și reginele au domnit peste pământurile lor, au vrut să știe cât de bogate erau țările lor. Ei bine, în majoritatea cazurilor, bogăția unui regat era cea a monarhului. 

Cu toate acestea, odată cu răsturnarea conducătorilor singulari, cu accesul mai mare al oamenilor de rând la resurse precum hrană, adăpost, educație și îngrijire medicală, a devenit din ce în ce mai împovărător să se stabilească gradul de bogăție.

Acest articol se concentrează pe produsul intern brut sau PIB. Voi începe cu modul în care definim PIB, cum a fost denaturat în beneficiul câtorva și cât de slab este ca indicator de fapt. 

Definiția PIB

Conform Fondului Monetar Internațional, produsul intern brut (PIB):

[M]ăsoară valoarea monetară a bunurilor și serviciilor – adică a celor care sunt cumpărate de utilizatorii finali – produse într-o țară într-o anumită perioadă de timp (să spunem un trimestru sau un an).

Astfel, PIB reprezintă valoarea de piață totală a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse într-o țară pe parcursul unei anumite perioade. Acesta servește ca o imagine a activității economice și este utilizat în mod obișnuit pentru a compara performanța diferitelor economii sau pentru a urmări traiectoria economică a unei singure țări în timp.

Un PIB în creștere este interpretat de obicei ca un semn de creștere economică și de prosperitate, în timp ce un PIB în scădere sugerează o recesiune. 

Acesta este modul în care este definită o recesiune:

Două trimestre succesive de scădere a PIB.

Cu toate acestea, această înțelegere simplificată ignoră complexitatea de bază a procesului de producție și denaturează nuanțele de bunăstare economică. Dar, cel mai important, nu ține cont de interacțiunile zilnice dintre oameni, care contează mai mult pentru o persoană obișnuită decât un indicator obscur. 

Modalități de calculare a PIB

Există trei modalități principale de calculare a PIB, fiecare concentrându-se pe un aspect diferit al performanței economice. Să le vedem pe fiecare, cu avantajele și neajunsurile lor.

Abordarea bazată pe cheltuieli

Abordarea bazată pe cheltuieli este cea mai frecvent utilizată metodă, deoarece se aliniază la datele naționale disponibile. 

Aceasta oferă o modalitate simplă de repartizare a surselor cererii economice:

• consumul gospodăriilor; 
• investiții ale întreprinderilor; 
• intervenția guvernamentală;
• comerțul internațional.

Formula utilizată în această metodă este cea a PIB, și anume:

PIB = consum + investiții + cheltuieli publice + exporturi – importuri

Cu toate acestea, această metodă are câteva probleme serioase. Prima este că ține cont doar de cheltuielile înregistrate. Ea nu ia în considerare munca pe care oamenii o fac zilnic și care este în afara muncii lor. Dacă sunteți o mamă singură cu doi copii, spălatul rufelor, spălatul vaselor și cititul pentru copii seara sunt toate aspecte care aduc bunăstare în gospodăria dumneavoastră. 

Dacă îl ajut pe vecinul meu să urce o piesă de mobilier la etajul al treilea, este o interacțiune mai benefică pentru amândoi. Pentru el, pentru că a primit ajutor atunci când a avut nevoie de el. Pentru mine, pentru că pot conta pe el atunci când voi avea nevoie de ajutor. Iar acest lucru este mai important, din nou, decât un indicator aflat departe de noi.

A doua problemă este că această abordare tratează toate cheltuielile publice ca fiind benefice, indiferent de eficiență, productivitate sau dacă reprezintă o formă naturală a cererii. Potrivit lui Simon Kuznets, părintele sistemului actual de conturi naționale, cheltuielile militare ale guvernelor nu numai că nu creează bunăstare, ci o distrug.

În al treilea rând, abordarea bazată pe cheltuieli pune foarte mult accentul pe cheltuielile de consum. Acest lucru poate denatura puternic imaginea pieței de consum atunci când consumul este alimentat de credit.

În cele din urmă, această metodă ignoră structura producției, nereușind să țină seama de etapele complexe și interdependente ale activității economice. 

Abordarea veniturilor

Această metodă însumează toate veniturile obținute din producția de bunuri și servicii, inclusiv salariile, chiriile, dobânzile și profiturile.

Cu toate acestea, trebuie să admitem că nu toate veniturile sunt venituri productive. De exemplu, veniturile obținute prin programe guvernamentale de asistență socială nu reflectă contribuții reale la producție sau la prosperitatea economică. Tot ceea ce se întâmplă este că bogăția creată de anumite persoane este oferită altora.

O altă modalitate – dincolo de impozitare – este prin credit sau prin tipărirea de bani. Aceasta este ceea ce am văzut în timpul pandemiei. Guvernele au tipărit cantități enorme de bani. Toți acești bani în exces au condus la cea mai gravă perioadă inflaționistă pe care a cunoscut-o lumea în ultimele decenii.

Ca și metoda cheltuielilor, aceasta nu ține cont de investițiile greșite cauzate de ratele dobânzilor scăzute în mod artificial. Acestea umflă temporar veniturile în anumite sectoare, pregătind în același timp terenul pentru viitoare crize economice.

Metoda producției

Metoda producției măsoară valoarea adăugată totală în fiecare etapă a producției în toate sectoarele economiei. Aceasta scade valoarea intermediară a intrărilor din producția brută finală.

Ca exemplu, gândiți-vă la procesul de fabricare a pâinii. Pentru a face pâine, este nevoie de făină, drojdie, sare și apă. Achiziționarea fiecăruia costă o anumită sumă de bani – împreună cu utilitățile, chiria și costurile forței de muncă. Dacă ar trebui să adunăm de fiecare dată valoarea factorilor de producție care au intrat în producția unei pâini, nu am putea niciodată să vedem valoarea adăugată reală a fiecărui bun sau serviciu în fiecare an.

Dintre cele trei metode, abordarea prin producție este cea mai bună pentru a ne spune ceva despre activitatea economică. Aceasta se concentrează pe valoarea pe care fiecare etapă a lanțului de producție o adaugă economiei. Ea evidențiază industriile care contribuie cel mai mult la economie, ceea ce permite stimularea profitului în acele domenii.

Deși este axată mai mult pe producție, metoda reunește sectoare și produse foarte diverse într-o singură cifră. De exemplu, o întreprindere care creează bunuri de capital reale – cum ar fi clădirile sau alimentele – și o întreprindere care se ocupă cu speculațiile pot ambele adăuga „valoare” în conformitate cu standardele PIB. Cu toate acestea, numai una contribuie la creșterea economică durabilă.

Componentele PIB

Cea mai răspândită metodă de calculare a PIB este abordarea bazată pe cheltuieli, care însumează următoarele componente:

• Consumul (C) – cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri și servicii,
• Investiții (I) – cheltuieli cu bunurile de capital ale întreprinderilor care vor fi utilizate pentru producția viitoare,
• Cheltuieli guvernamentale (G) – toate cheltuielile pentru bunuri și servicii finale,
• Exporturi (X) – valoarea bunurilor excedentare pe care o țară le trimite în străinătate,

Din toate acestea se scad importurile deoarece, potrivit statisticienilor și altor promotori ai PIB, atunci când bunurile sunt importate, bogăția este transferată în străinătate. Astfel se creează bogăție în alte țări, nu în cea care importă bunurile. 

Acesta este un argument slab, deoarece oamenii beneficiază dacă importurile sunt ieftine sau de calitate superioară – sau chiar ambele – față de ceea ce poate oferi economia națională. În plus, importul de bunuri de bază – precum cereale, componente pentru mașinării, cherestea etc. – pot fi transformate în produse finite de către țara importatoare. 

Acesta este și motivul pentru care nu ar trebui să folosim balanța comercială ca măsură. Importurile unei țări nu sunt echivalente cu importurile unei alte țări. 

Este cazul Statelor Unite cu Noua Zeelandă. Statele Unite importă din Noua Zeelandă în principal carne și vin. În schimb, Noua Zeelandă importă din SUA mașini aerospațiale, reactoare nucleare și aparate medicale. 

Aceste bunuri au valori complet diferite, iar simpla utilizare a valorii lor monetare nu ne spune suficient despre comerțul celor două țări. Desigur, importurile nu iau în considerare accesul la serviciile din străinătate, pe care SUA le oferă aproape fiecărei țări în mod diferit.

PIB real versus PIB nominal

Atunci când dorim să înțelegem cum a evoluat o economie de la un an la altul, PIB real este utilizat ca măsură. Acesta elimină rata inflației din anul precedent. În acest fel, putem vedea dacă economia a crescut pentru că sunt disponibile mai multe bunuri și servicii sau pentru că banca centrală a creat mai mulți bani și există mai multe împrumuturi în economie.

Mai multe despre subiect, aici: Subminarea banilor 2 sau unde dispare inflația?

Diferența dintre PIB nominal și PIB real este exact aceasta: PIB nominal contabilizează valoarea tuturor bunurilor și serviciilor la prețurile curente, fără a lua în considerare inflația.

Deși PIB real este menit să țină cont de inflație, metodologia este în sine defectuoasă. Aceasta se bazează pe indicele prețurilor de consum, care face o medie a diferitelor bunuri și servicii – cum ar fi compararea prețului mașinilor cu prețul cafelei. Acest lucru denaturează înțelegerea noastră asupra schimbărilor reale în producția economică.

Deoarece prețurile sunt subiective și fluctuează din cauza unei varietăți de factori locali și internaționali, orice încercare de a le generaliza la nivelul unei economii este menită să inducă în eroare.

Principalele dezavantaje ale PIB

Deși PIB este un instrument convenabil, acesta este, de asemenea, un indicator slab al prosperității economice din mai multe motive esențiale. Voi prezenta patru astfel de motive principale, dar pot fi găsite mult mai multe.

1. Stimulează guvernele să cheltuie mai mult

Ați observat vreodată că oficialii guvernamentali raportează întotdeauna cheltuielile în raport cu PIB? Deși, bugetele lor reprezintă rareori jumătate din PIB. Ele preferă această metodă deoarece, produsul intern brut fiind mai mare, cheltuielile raportate la PIB înseamnă că pot cheltui mai mult.

Cazul de mai sus nu face decât să demonstreze cât de util este pentru guvern să utilizeze indicatorul creat chiar de guvern pentru a cheltui mai mult. Desigur, acest lucru este valabil și pentru raportul datorie/PIB al țărilor. 

În loc să ne întrebăm „câtă datorie avem în raport cu mărimea economiei?”, ar trebui să ne întrebăm „de câți ani ar avea nevoie guvernul pentru a ne plăti toată datoria fără a cheltui bani pe altceva?”. 

2. Ignoră interacțiunile umane non-financiare

Așa cum am discutat mai sus, PIB nu ține cont dacă vă ajutați vecinul să mute niște mobilă. Acesta are nevoie de tranzacții care sunt înregistrate undeva, astfel încât să poată crește și mai mult.

Cu cât PIB este mai mare, cu atât este „mai bine”.

3. Reprezintă greșit cheltuielile guvernamentale

PIB nu numai că ajută guvernele să cheltuiască mai mult, dar reprezintă și suma de bani cheltuită de guverne. Astfel, un PIB mai mare înseamnă că guvernul poate avea un deficit mai mare. Cu mai multe cheltuieli guvernamentale, produsul intern brut crește. Acest lucru permite deficite și mai mari.

Deși guvernele ar dori să aibă un astfel de ciclu nesfârșit de cheltuieli, există doi factori care se opun acestora: inflația și un nivel maxim de impozitare.

Dacă guvernele cheltuiesc mai mulți bani prin crearea lor, acest lucru crește prețurile bunurilor și serviciilor, deoarece mai mulți bani urmăresc aceeași cantitate de bunuri și servicii. În ceea ce privește impozitarea, există o sumă maximă pe care guvernele o pot lua de la cetățeni.

4. Ignoră structura producției

Produsul intern brut măsoară producția finală, dar nu ține seama de etapele de producție care preced bunurile finale. Prin urmare, o economie cu structuri de producție în curs de deteriorare poate afișa totuși cifre ale PIB în creștere, ascunzând instabilitatea subiacentă.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele dezavantaje ale PIB. Dincolo de ele, PIB nu se uită la inovare, nu îi place. Dacă tehnologia devine mai accesibilă publicului larg, fiind mai ieftină, acest lucru poate duce la stagnarea sau scăderea valorii tranzacțiilor, în funcție de factorii cererii. Astfel, PIB este stagnant sau chiar în scădere în acest sector specific.

Este PIB util?

Dincolo de numeroasele defecte și neajunsuri ale produsului intern brut, acesta a ajutat oamenii – în principal economiștii și factorii de decizie politică – să aibă o oarecare imagine a modului în care economiile concurează între ele. Desigur, atunci când trebuie să comparăm două economii, nu ar trebui să folosim niciodată o singură cifră.

O comparație trebuie să includă și alți indicatori sau sondaje completate de oameni obișnuiți sau de antreprenori. Acești oameni sunt cei care simt cu adevărat povara unei greutăți economice care nu a fost evidențiată în cifrele PIB.

Concluzii

PIB rămâne un indicator economic dominant, dar defectele sale sunt prea importante pentru a fi ignorate. Acesta reprezintă greșit structura producției, supraestimează rolul guvernului și nu reflectă bogăția reală, dinamica inflației și sustenabilitatea economică. 

Adevărata creștere economică provine din acumularea de capital, o politică monetară sănătoasă și investiții productive – nu doar din creșterea consumului sau a cheltuielilor publice.

Dacă vrem să comparăm două economii, nu trebuie să ne bazăm niciodată pe un singur indicator. Complexitatea economiilor actuale – practic, miliardele de interacțiuni umane zilnice – nu poate fi transpusă într-un singur indicator sau într-o singură formulă. 

De asta, atunci când auzim despre creșterea PIB al unei țări, ar trebui să luăm modul în care această creștere este reprezentată cu un strop de scepticism.