Adaugă alertă de preț

Lumea fără etalonul aur, după 5 decenii I: Efecte asupra finanțelor publice

Publicat de Daniel Vasilev în categoria Blog în data de 20.08.2021
Preț aur (XAU-RON)
7 801 RON/oz
  
- 33 RON
Preț argint (XAG-RON)
98 RON/oz
  
- 1 RON

Duminică, 15 august, s-au împlinit exact 50 de ani de când președintele Richard Nixon a pus punct folosirii aurului ca etalon în sistemul monetar. Acest lucru a rupt legătura dintre dolar și aur, a șters sistemul Bretton Woods și a eliminat etalonul aur. De atunci, întregul sistem financiar global se bazează pe bani fiduciari nesecurizați.

În acest articol vom analiza de ce Statele Unite au renunțat la aur și care sunt efectele jumătate de secol mai târziu.

Sfârșitul etalonului de aur…

La începutul anilor 1970, principalele valute ale lumii au fost legate de dolarul american, pe care Rezerva Federală a fost obligată să îl schimbe la o rată de 35 dolari pe uncie de aur. Pe măsură ce prețul aurului a început să crească încă de la mijlocul secolului, 8 guverne au creat, în premieră, un cartel cunoscut sub numele de London Gold Pool, care a încercat să oprească creșterea prețului aurului. Istoria și prăbușirea sa la sfârșitul anilor 1960 au fost descrise într-un articol despre rafinăria elvețiană Valcambi.

Motivul creării London Gold Pool s-a datorat faptului că rezervele de aur americane din Fort Knox se prăbușiseră dramatic. Până în 1966, băncile centrale străine aveau 14 miliarde de dolari, în timp ce Rezerva Federală deținea 13,2 miliarde de dolari în aur. Însă, doar 3,2 miliarde de dolari puteau fi folosiți pentru a converti dolari în afara Statelor Unite. Restul de 10 miliarde trebuiau folosiți pentru tranzacții interne.

Tabelul 1: Securizarea dolarului cu aur

An Garantarea dolarului cu aur
1950 г. 20%
1956 г. 16%
1962 г. 11%
1968 г. 5%

Sursa: Fondul Monetar Internațional

Astfel, dacă guvernele din întreaga lume ar fi decis să schimbe 25% din dolari pentru aur, Rezerva Federală nu ar fi avut suficient metal prețios pentru a-și achita plățile. Încă de la mijlocul anilor ´60, Statele Unite se aflau într-o stare de faliment tehnic.

Aurul – frâna arbitrarului guvernelor

Falimentul Statelor Unite este un motiv suficient pentru decizia politică de a renunța la etalonul aur. Cu toate acestea, nu e singurul motiv. Când dolarul era corelat de aur, mâinile guvernului erau ele legate.

Iar în anii 1960 și 1970, guvernul a dorit cu siguranță să bage mâna în pungă cât mai adânc din cauza proiectelor de mare avengură în care SUA erau implicate, cum ar fi războiul din Vietnam.

Pentru sistemul financiar, această mutare este dezastruoasă. După cum vom vedea mai jos, abandonarea etalonului aur a avut doar efecte negative. Principalele victime, oamenii obișnuiți.

Infografic: Lumea fără etalonul aur

 

Sursa: Fondul Monetar Internațional; Banca Mondiala; Rezerva Federală; Banca Centrală Europeană; calcule proprii

… Este începutul inflației și distrugerea puterii de cumpărare

Definiția economică a „inflației” este: „creșterea cantității de bani în circulație”. Sub sÎn perioada etalonului aur, politicienii nu pot umfla valutele pe termen nelimitat. Când se întâmplă acest lucru, deținătorii de bancnote le schimbă cu aur, ceea ce subțiază rezervele băncii centrale. Rezultatul este o pierdere a garanției valutare și o criză monetară.

Prin urmare, până în secolul al XX-lea, fenomenul hiperinflației era necunoscut în lume. Singurul episod documentat din istorie a fost în Franța în 1795. Odată cu crearea băncilor centrale moderne, până în 1971 au existat încă câteva exemple de hiperinflație care au rămas infame în manualele de istorie. După sfârșitul etalonului aur, practic jumătate din lume simte cât de apăsătoare poate fi dublarea prețurilor în câteva zile sau uneori ore.

Apar pe scenă banii fiat

Când marele economist Ludwig von Mises a scris Teoria creditului și a banilor în 1912, posibilitatea de a folosi banii fiat nesecurizați părea o simplă ipoteză teoretică, nu o amenințare reală. Trei decenii și jumătate mai târziu, când și-a publicat magnum opisul, „Acțiunea umană”, punctul său de vedere era mai mult sau mai puțin același.

Dar după 15 august 1971, riscul ipotetic s-a concretizat. Banii își pierd acoperirea. Țările din întreaga lume pot tipări cât doresc. Politicienii și băncile centrale pe care le conduc nu ezită să o facă. Oferta de bani a trecut de la 60% din PIB în 1960 la 100% din PIB în 2008. Judecând după dinamică, următoarea sa dublare va avea loc într-o perioadă mult mai scurtă.

Involuția financiară a monedelor digitale emise de băncile centrale

Motivul este că, după eliminarea etalonului aur în urmă cu 5 decenii, astăzi băncile centrale ale lumii fac următorul pas către inflația cronică – emiterea de monede digitale, asemănătoare cu criptomonedele.

Citiți mai multe despre acest subiect: Euro digital – o revoluție monetară sau un pas către abis

Diferența este următoarea. Monedele digitale emise de băncile centrale pot fi „justificate” prin eliminarea spălării banilor, abordarea crizelor și facilitarea vieții de zi cu zi pentru consumatori. De fapt, băncile centrale vor putea crește direct bilanțurile companiilor, sectoarelor sau guvernelor cu probleme.

Judecând după istoria băncilor centrale, este puțin probabil să le oprească ceva să acționeze în acest sens. Dacă – sau mai bine zis când – se va întâmpla acest lucru, distrugerea puterii de cumpărare a banilor fiduciari din ultimele două secole și jumătate ni se va părea floare la ureche comparativ cu haosul financiar care va urma.

Banii digitali emiși de băncile centrale sunt un cec în alb. Astfel, ei pot crește oferta de bani la infinit, distrugând puterea de cumpărare deja slăbită a monedelor.

Datoria publică înăbușitoare

Pe măsură ce guvernele se confruntă cu o lipsă cronică de contribuabili și preiau controlul asupra presei scrise, cheltuielile guvernamentale cresc dramatic. Împreună cu ele, și îndaorarea economiilor este în creștere.

Citiți mai multe despre acest subiect: Credit și datorie I: drogurile care ucid economia modernă

Datoria guvernamentală gigantică a fost subiectul principal al unui număr anterior al Gazetei de Aur. Aici vom sublinia doar că numai în ultimii 13 ani, toate economiile dezvoltate și-au ridicat datoria la peste 100% din PIB.

Cu toate acestea, un „impozit pe inflație” nu este suficient pentru a finanța creșterea cheltuielilor guvernamentale. De aceea, crește și cealaltă sursă de finanțare de stat, impozitele. În țările OCDE, veniturile din impozite ca procent din PIB au crescut cu un impresionant 40% din 1965 până în 2020. Astfel, lipsa unui etalon aur a dus la eliminarea controlului asupra finanțelor publice, care la rândul său a dezlegat mâinile politicienilor de a crește impozitele după bunul plac.

Crizele cronice

Noile posibilități ale statelor, exprimate în tipărirea nelimitată a banilor și suprimarea ratei dobânzii, duc la umflarea cronică a bulelor și la explozia lor (recesiuni). Prin urmare, nu este o coincidență faptul că în ultimele 5 decenii s-au înregistrat cele mai slabe date cu privire la principalii indicatori economici la nivel global de la mijlocul secolului al XX-lea.

Tabelul 2: Anii cu cea mai slabă performanță a indicatorilor economici la nivel global

Poziție Producție Producție pe cap de locuitor Comerț Șomaj Consumul de petrol Investiții Consumul de ulei Producția (paritatea puterii de cumpărare)
1 2009 2009 2009 2009 1975 1980 2009 2009
2 1982 1982 1975 1982 2009 1981 1952 1982
3 1975 1975 1982 1975 1970 1982 1992 1982
4 1991 1991 1958 1974 1974 1982 2008 1975
5 1993 1980 2001 1952 1971 2009 1991 1991
6 1992 1993 2008 2001 1991 1975 1993 1974
7 1980 1981 1992 2019 2002 2008 1974 1980
8 2008 1992 1991 1983 1982 1983 1981 1993
9 1981 1958 1981 1980 1992 1993 1958 2012
10 2001 1974 1993 2016 1993 1991 2001 2019
11 1958 2008 1974 1985 1990 1998 1975 2013
12 2002 2001 1980 1981 1995 1985 2002 2015
13 1974 1990 2015 2015 1998 2019 1980 2002
14 2019 1983 2019 2012 2001 2014 1983 1975
15 2012 2002 2016 2008 1980 2000 2008 2014
16 1990 1998 2002 1991 1977 2012 1990 1992
17 1998 2012 1990 1986 1994 2011 2019 2003
18 2016 2019 1983 2013 2003 2001 1998 2001
19 2013 1954 2012 1993 1999 2002 2016 2011
20 1983 2013 1986 2002 1989 1990 1985 2016

Sursa: Banca Mondială

Informațiile acoperă sfârșitul anului 2019, altfel 2020 și 2021 ar fi, fără îndoială, în partea de sus a tabelului. Și anii dintre al Doilea Război Mondial și 1971 sunt practic absenți din clasament și asta nu dintr-un accident.

Concluzie

Eliminarea etalonului aur de către Richard Nixon a condus la o intervenție fără precedent în domeniul economiei și finanțelor din partea statelor. Rezultatul este o catastrofă totală. Inflația e în floare, avem o creștere necontrolată a sarcinii fiscale și o creștere a cheltuielilor publice și a îndatorării (începute din 1971) fără precedent.

Același lucru este valabil și la nivel individual. În articolul următor, dedicat ultimelor 5 decenii fără etalonul aur, vom analiza ce înseamnă acest lucru pentru indivizi și gospodării. Pentru că, deși țările își pot folosi statisticile pentru a acoperi efectele mai mult sau mai puțin negative ale politicilor lor, toată lumea simte în mod direct consecințele negative ale lipsei standardului aur în buzunar.

Poate vrei să citești