Ce este paritatea puterii de cumpărare?

Prețurile diferă foarte mult de la o țară la alta. Ajustarea simplă la ratele de schimb valutar nu este suficientă. Din acest motiv, conceptul de paritate a puterii de cumpărare a fost introdus acum aproape cinci secole. 

Conceptul explorează cât de mult pot varia prețurile unor bunuri foarte similare în întreaga lume. Deși nu explică ce cauzează aceste variații de preț, este considerat cel mai bun mod de a ajusta produsul intern brut atunci când sunt comparate două țări.

În acest articol, voi explica ce este paritatea puterii de cumpărare, cum se calculează, care sunt avantajele sale, dar, cel mai important, care sunt dezavantajele sale. De asemenea, voi prezenta modul în care paritatea puterii de cumpărare afectează luarea deciziilor.

Ce este paritatea puterii de cumpărare? Definiție și concepte cheie

Paritatea puterii de cumpărare (PPP) este o teorie economică ce compară nivelurile de trai din diferite țări prin intermediul unei abordări bazate pe un coș de bunuri. Acest coș de bunuri include un set de bunuri și servicii standarde, comparabile între țări. Aceste bunuri și servicii includ produse alimentare, utilități, mărfuri, educație, sănătate etc.

Asta înseamnă că PPP presupune, în absența costurilor de tranzacție, a barierelor comerciale sau a distorsiunilor (fie din partea guvernului, fie din cauza nivelurilor ridicate de speculație), că o unitate monetară dintr-o țară ar trebui să poată cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii într-o altă țară. 

Adică, după ajustarea cursurilor de schimb, o pâine, o tunsoare sau alte bunuri standard ar trebui să coste la fel când sunt măsurate într-o monedă comună. Cele mai utilizate monede pentru aceste verificări sunt dolarul american și euro.

PPP absolută vs. relativă

Conceptul de paritate a puterii de cumpărare se bazează pe ipoteza că un dolar cumpără aceeași cantitate de pâine în Statele Unite și în Vietnam, atâta timp cât comerțul este liber. Pe baza acestei ipoteze, au fost construite două perspective. Cea a PPP absolută și cea a PPP relativă.

PPP absolută afirmă că ratele de schimb și prețurile – în absența intervenției guvernului – sunt în echilibru și, respectiv, identice. Deci, dacă rata de schimb între euro și dolar este de 1,15, aceasta trebuie să însemne că o pâine de un euro în zona euro va costa 1,15 dolari în SUA.

PPP relativă, însă, tratează conceptul de paritate a puterii de cumpărare cu oarecare rezervă. Acesta presupune că pot exista diferențe între nivelurile prețurilor la nivel mondial, dar, pe termen lung, cursurile de schimb tind să se apropie de cursul de schimb PPP. Practic, aceasta spune că, dacă rata de schimb EUR/USD actuală este de 1,15, dar prețul unei pâini de un euro în SUA este de 1,2 dolari, pe termen lung, rata de schimb EUR/USD va tinde să se apropie de valoarea 1,2.

De asemenea, PPP relativă ține cont de ecuația lui Fisher. Aceasta afirmă că, pe termen lung, diferența dintre ratele inflației din două țări cu monede diferite va duce la aceeași variație procentuală a cursului de schimb dintre cele două țări, toate celelalte variabile rămânând constante. 

Astfel, dacă rata inflației în zona euro este de 2%, iar în Statele Unite este de 3%, pe termen lung cursul de schimb EUR/USD va crește cu 1%. Acest lucru implică o devalorizare a dolarului față de euro cu 1%.

Originile parității puterii de cumpărare

PPP își are rădăcinile în secolul al XVI-lea, fiind propusă pentru prima dată de economiștii Școlii din Salamanca, primii care au discutat și prezentat teoria valorii subiective, conform căreia bunurile și serviciile au valori diferite pentru fiecare dintre noi. 

Cu toate acestea, paritatea puterii de cumpărare a devenit din ce în ce mai populară la începutul secolului al XX-lea, prin lucrările lui Gustav Cassel, un economist suedez.

Cassel a formalizat conceptul de PPP după Primul Război Mondial, când ratele de schimb volatile au perturbat comerțul internațional și etalonul aur. Ideea sa era că ratele de schimb valutar tind să se miște în așa fel încât un coș de bunuri să coste la fel peste granițe, presupunând că toate celelalte condiții sunt egale.

Cu toate acestea, cercetările ulterioare ale economiștilor precum Ludwig von Mises și Frierich A. Hayek au subliniat că formarea prețurilor bunurilor și serviciilor este dinamică, descentralizată și influențată de oferta și cererea locală, expansiunea monetară și descoperirile antreprenoriale. În opinia lor, prețurile nu formau o „paritate” stabilă. 

Potrivit lui Mises și Hayek, PPP este util ca referință macroeconomică aproximativă, dar nu poate ignora complexitatea pieței și structura temporală a producției.

Legea prețului unic – concept versus realitate

Legea prețului unic este fundamentul la nivel microeconomic al PPP. Aceasta afirmă că bunurile identice ar trebui să se vândă la același preț peste granițe, odată ce se iau în calcul cursurile de schimb valutar și costurile de tranzacție. Arbitrajul perfect – cumpărarea ieftină dintr-un loc și vânzarea la un preț mai mare în altul – ar trebui să elimine diferențele de preț.

În realitate, însă, mai multe fricțiuni împiedică aplicarea acestei „legi”:

• Costurile de transport: transportul, tarifele, asigurările și taxele vamale adaugă diferențe de preț.
  
• Bunuri neidentice: chiar și bunurile „identice” pot diferi în ceea ce privește marca, nivelul calității, ambalajul sau serviciile post-vânzare.   
• Reglementările și taxele locale: TVA, accize, impozite pe câștigurile de capital sau dividende și chiar subvențiile interne distorsionează prețurile; o taxă de lux într-o țară poate crește costul în mod substanțial în comparație cu o altă țară
  
• Segmentarea pieței și puterea din piață: comercianții cu amănuntul și lanțurile de magazine au așteptări diferite în ceea ce privește profitul, în funcție de disponibilitatea locală de a plăti.
  
• Întârzieri și ajustări: prețurile se ajustează lent. 

Aceste fricțiuni arată că prețurile se formează în mod descentralizat, în funcție de fiecare piață și fiecare regiune a lumii. 

De asemenea, diferențele de preț nu sunt „greșeli”, ci semnale care reflectă preferințele locale, structurile de producție și evaluările antreprenoriale. Calcularea mediei acestor semnale este o urmărire a unei teorii simplificată excesiv.

Indicele Big Mac

O modalitate accesibilă de a ilustra abaterile de la paritatea puterii de cumpărare este indicele Big Mac. Acesta urmărește prețul unui Big Mac al McDonald’s în diferite țări, convertind prețurile în dolari americani, pentru a compara puterea de cumpărare.

De exemplu, un Big Mac poate costa 5 dolari în SUA. În România, să presupunem că este 20 de lei. Dacă rata de schimb USD/RON este 4,5, dar raportul dintre prețurile acestor două Big Mac-uri este 20/5 = 4, asta înseamnă că leul românesc este subevaluat în comparație cu dolarul american.

Acest indice simplu evidențiază supraevaluarea sau subevaluarea unei monede față de dolarul american, în termeni de PPP. Este o simplificare și mai mare a dinamicii prețurilor. Big Mac-ul nu este identic peste tot (ingredientele, costurile locale ale forței de muncă și taxele variază). Cererea pentru Big Mac diferă în fiecare țară. 

După cum se poate observa în harta de mai sus, Big Mac-urile sunt cele mai scumpe în țări precum Elveția și Norvegia, țări foarte dezvoltate, renumite pentru prețurile ridicate. La celălalt capăt al spectrului, țări precum India și Indonezia au cele mai ieftine Big Mac-uri.

Cum se calculează paritatea puterii de cumpărare?

Așa cum am exemplificat mai sus cu prețul Big Mac-urilor în Statele Unite și România, folosim același proces pentru calcularea ratei de schimb a parității puterii de cumpărare. Cu toate acestea, trebuie să includem mult mai multe bunuri.

Astfel, primul pas al calculului nostru este selectarea bunurilor și serviciilor care vor alcătui coșul nostru. Aici, trebuie să selectăm bunuri și servicii care sunt cât mai similare posibil. Motivul este că vrem bunuri și servicii care pot oferi aceeași utilitate în diferite țări.

De exemplu, calculul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) include aproximativ 3000 de bunuri și servicii de consum, 30 de ocupații guvernamentale, 200 de tipuri de echipamente și aproximativ 15 proiecte de construcții.

Odată ce avem coșurile de bunuri, tot ce trebuie să facem este să le împărțim. 

Formula arată astfel:

Cel mai adesea, nivelul prețurilor din țara B este cel al Statelor Unite. Aceasta este o normă menită să ajute la vizualizarea nivelului de trai din țara A în raport cu cea mai mare economie din lume.

Factori care influențează paritatea puterii de cumpărare

După cum s-a menționat mai sus, prețurile sunt dinamice. Aceasta înseamnă că ele se modifică și pot fi modificate constant, din cauza mai multor factori (cum ar fi inflația, cererea și oferta, costurile de producție etc.). 

Același dinamism este valabil și pentru paritatea puterii de cumpărare. 

Mai mulți factori cheie determină modificarea constantă a PPP:

• Diferențele de inflație: o inflație mai mare într-o țară determină creșterea prețurilor interne în raport cu alte țări.
  
• Bariere comerciale: tarifele și cotele ridică prețurile bunurilor importate peste nivelurile teoretice ale PPP.
  
• Bunuri și servicii netranzacționabile: multe bunuri și servicii (de exemplu, intermedierea financiară internă, imobiliarele etc.) sunt consumate la nivel local, astfel încât prețurile lor nu reflectă concurența globală.
  
• Diferențe de productivitate: o productivitate mai mare în sectorul tranzacționabil (bunuri fizice care pot fi tranzacționate) scade costurile de producție și prețurile, influențând PPP.
  
• Fluxurile de capital și diferențele de dobândă: așteptările privind randamentele pot modifica cererea de valută, influențând cursurile de schimb chiar și atunci când PPP indică altceva.
  
• Așteptările pieței și speculațiile: presiunea speculativă sau sentimentul speculativ pot provoca divergențe pe termen scurt față de cursul de schimb PPP.

Cel mai adesea, însă, abaterile PPP provin din oferta monetară distorsionată. Atunci când se injectează bani în economie, antreprenorii licitează prețurile în mod inegal între sectoare. 

Dezavantajele parității puterii de cumpărare

Deși este utilizată pe scară largă, PPP are câteva limitări majore, precum:

• Comparabilitate imperfectă: coșurile diferă în ceea ce privește calitatea, siguranța, mărcile și disponibilitatea.
  
• Actualizarea: măsurile PPP sunt rareori actualizate, rămânând în urma schimbărilor cursului de schimb.
  
• Dominanța bunurilor netranzacționabile: multe articole de preț sunt servicii sau bunuri locale, nu mărfuri tranzacționabile.
  
• Distorsiunea statistică: ponderarea articolelor pentru economiile medii maschează modelele de cheltuieli ale gospodăriilor individuale sau ale afacerilor.
  
• Instabilitatea intertemporală: PPP este un indicator de preț slab pe termen scurt, din cauza diferitelor șocuri și a condițiilor de piață în schimbare.
  
• Interpretarea greșită a deciziilor: dependența excesivă de PPP poate induce în eroare procesul decizional (de exemplu, considerarea unei monede ca fiind subevaluată atunci când problema reală este expansiunea monetară sau fiscală)

Aceste dezavantaje nu sunt doar de natură tehnică, ci reprezintă un indicator defectuos. Prețurile rezultă din procese de descoperire descentralizate și dinamice. Antreprenorii, prin încercări și erori, stabilesc prețul bunurilor și serviciilor lor prin costul pe care consumatorii sunt dispuși să-l plătească.

Transformarea acestor costuri de oportunitate subiective într-o singură rată ascunde modul în care antreprenorii gestionează incertitudinea, coordonează producția și răspund la preferințele în schimbare. PPP poate fi un instrument ineficient, dacă ne bazăm prea mult pe el.

Concluzii – este paritatea puterii de cumpărare relevantă în secolul XXI?

După cum am văzut, paritatea puterii de cumpărare încearcă să uniformizeze prețurile în întreaga lume. Ea încearcă să răspundă la întrebarea „cât pot cumpăra cu un dolar în SUA față de orice altă țară?”. Cu toate acestea, în acest demers, ea neglijează multe aspecte ale unei piețe libere. Și anume, calitatea și siguranța diferitelor bunuri, marjele de profit din întreaga lume, impozitele și multe costuri care nu fac arbitrajul profitabil.

Ea pornește de la ipoteza concurenței perfecte. Cu toate acestea, piețele de astăzi nu sunt complet libere. Există diferite bariere impuse prin intervenții guvernamentale. Fie că vorbim despre TVA, taxe de import, tarife, impozite pe profit, dividende, câștiguri de capital sau chiar forță de muncă, fără a menționa favorurile acordate corporațiilor legate politic, toate acestea fac ca legea prețului unic să fie doar o ipoteză. 

Mai mult, PPP este adesea utilizată pentru a compara produsul intern brut al diferitelor țări, în speranța că reflectă mai bine diferențele dintre nivelurile de trai. Am discutat deja despre cât de defectuos este PIB ca indicator economic. 

Mai multe despre acest subiect, aici: Ce este produsul intern brut (PIB)?

Dacă luăm în considerare faptul că PIB, un indicator economic slab, este ajustat cu un alt indicator economic slab, ce rezultat obținem? Obținem ipoteze greșite, menite doar să ofere stimulente competitive guvernelor pentru a gestiona mai mult economia.