politică monetară, Banca Națională a României, BNR

Poate cea mai influentă entitate atunci când vine vorba de bunăstarea cetățenilor unei țări este banca centrală. Nu numai că aceasta este o instituție puternică, dar este și una dintre cele mai neobservate.

În acest articol voi explica ce fac băncile centrale, de ce și cum afectează acțiunile lor nivelul nostru de trai. Cred că este esențial să înțelegem ce afectează cel mai mult economia, care are implicații directe asupra vieții fiecărui cetățean.

Definirea politicii monetare

În primul rând, trebuie să înțelegem că băncile centrale – denumite și autorități monetare – sunt instituții guvernamentale care pun în aplicare și conduc politica monetară. Dar ce este mai exact politica monetară?

Când vine vorba de a influența mersul economiei, executivul poate implementa două tipuri de politici: fiscale și monetare. Politicile fiscale sunt implementate de guvern prin intermediul Ministerului de Finanțe. Aceste politici se referă la impozitare și la gestionarea bugetului. Atunci când guvernul vrea mai mulți bani, acesta crește anumite taxe sau se împrumută. Desigur, scăderea impozitelor nu se întâmplă aproape niciodată.

Când ne referim la politicile monetare, trebuie să ne gândim la măsurile care afectează indicatori precum rata inflației, rata la care împrumutăm bani, rata șomajului, etc.

Potrivit Băncii Reglementelor Internaționale:

Politica monetară exercită puterea de a emite „bani”, o obligație iremediabilă a statului utilizată ca mijloc de plată.

Pe scurt, politica monetară stabilește ce formă iau banii și ce valoare au aceștia. Politica fiscală stabilește unde trebuie să meargă banii. Aceste două politici sunt benefice una celeilalte, deoarece o cerere mai mare de fonduri pentru a acoperi cheltuielile publice excesive vine, de cele mai multe ori, din partea emitentului de bani.

Totuși, acest proces nu poate continua la nesfârșit. Banii creați din nimic duc la inflație. Prea mulți bani duc la hiperinflație.

Care sunt instrumentele de implementare a politicii monetare?

După cum am menționat mai sus, banca centrală modelează forma și valoarea banilor. Dar, pentru a face acest lucru, are nevoie de instrumente specifice. Aceste instrumente sunt cele care ajută banca centrală să distorsioneze piețele și să creeze promisiuni false în anumite perioade.

Operațiuni de piață monetară

Instituția cu cel mai mare capital de investit în orice țară este banca centrală. Orice bancă centrală poate, practic, să tipărească cantități nelimitate de bani și să cumpere active. Cu toate acestea, acest lucru ar duce la bule.

Operațiunile de piață monetară reprezintă modul în care banca centrală intervine pe piețele financiare pentru a impune deciziile luate de consiliul de administrație.

Principalele operațiuni de piață monetară deschisă sunt:

Operațiuni repo: acestea sunt acorduri între banca centrală și băncile comerciale în care banca centrală oferă un împrumut băncilor comerciale contra unei garanții specifice (cum ar fi titluri de stat), dar în care banca comercială este de acord să răscumpere garanția la un moment prestabilit.
Operațiuni reverse repo: acestea sunt acorduri care funcționează invers față de operațiunile repo, în sensul că băncile comerciale oferă băncii centrale un împrumut în schimbul unor titluri de valoare, care urmează să fie răscumpărate la o dată ulterioară.
Atragerea de depozite: băncile centrale oferă depozite băncilor comerciale, pentru a absorbi din lichiditatea de pe piața financiară.
Acordarea de împrumuturi: în cazul operațiunilor de răscumpărare, proprietatea asupra colateralului se schimbă (de la banca comercială la banca națională și invers); cu toate acestea, banca centrală poate acorda împrumuturi băncilor comerciale fără a lua în proprietate colateralul (similar unui împrumut ipotecar).
Cumpărarea și vânzarea de active pentru a injecta sau absorbi lichiditate de pe piețele financiare.
Swapuri valutare, în cadrul cărora banca centrală:
- Cumpără valută în schimbul monedei naționale și vinde valuta în viitor – această operațiune injectează monedă națională pe piața valutară, scăzând valoarea acesteia în raport cu alte monede.
- Vinde valută în schimbul monedei naționale, pe care o cumpără în viitor – această operațiune absoarbe monedă națională de pe piața valutară, crescând valoarea acesteia în raport cu alte monede.

Dintre toate acestea, cele mai utilizate operațiuni sunt cele de tip repo și reverse repo. Aceste acorduri sunt, de asemenea, modalitatea de stabilire a ratei dobânzii, deoarece tranzacțiile se realizează prin intermediul ratelor de politică monetară (ratele depozitelor și ale creditelor).

Rata dobânzii de politică monetară

Cel mai puternic instrument al oricărei autorități monetare este rata dobânzii de politică monetară. Prin manipularea acestei rate a dobânzii, băncile centrale decid, în mod autoritar, asupra prețului banilor.

Prin scăderea ratei dobânzii, băncile centrale fac banii mai ieftini. Acest lucru permite împrumutarea mai multor credite. Atunci când cantitatea de bani care intră în economie crește mai repede decât producția țării respective, ne confruntăm cu inflația prețurilor. Acesta este momentul (și, de asemenea, motivul) creșterii prețurilor.

Pe de altă parte, atunci când prețurile cresc mult prea repede, banca centrală intervine, din nou, prin creșterea ratei dobânzii. Acest lucru face ca banii să fie mai scumpi. Persoanele și întreprinderile cu împrumuturi existente simt nu numai povara inflației, ci și pe cea a creșterii dobânzilor pentru împrumuturile lor. Asistăm la o astfel de perioadă de aproape patru ani.

Rata rezervelor minime obligatorii

Atunci când depuneți o sumă la o bancă, instituția de credit nu este obligată prin lege să păstreze întreaga sumă la ea. Legea permite băncii să păstreze o parte foarte mică din depozit.

Harta de mai sus prezintă diferitele rate ale rezervelor minime obligatorii în Europa și America de Nord. Cea mai mică valoare este în zona euro, de 1%. Asta înseamnă că, dacă depuneți 100 de euro într-o bancă din zona euro, banca respectivă trebuie să păstreze doar un euro și poate împrumuta restul de 99 de euro sub formă de credit. Cea mai mare valoare este în Moldova, de 31%.

Prin manipularea ratei rezervelor minime obligatorii, băncile centrale impun instituțiilor de credit cât de mult pot să crediteze. Cu cât această rată este mai mică, cu atât banca poate acorda mai multe credite. De asemenea, odată cu un volum mai mare de credite apare și un nivel mai ridicat de risc. Acest risc este creat de posibilitatea retragerii depozitelor de către deponenți.

Din perspectiva băncilor centrale, rata aceasta este un instrument foarte util. Ea poate fi implementat instantaneu, pentru toate instituțiile de credit aflate sub autoritatea băncii centrale. Nu numai că rata rezervelor minime obligatorii poate fi manipulată, dar aceasta poate fi stabilită în funcție de moneda în care sunt constituite depozitele și de scadența rămasă a depozitelor.

Obiectivele politicii monetare

Există trei obiective principale pe care băncile centrale le pot avea atunci când își conduc politicile monetare. Aici, vorbim despre:

Stabilitatea prețurilor pe termen lung – băncile centrale folosesc ținta de inflație de 2%, valoare care nu prezintă argumente cu privire la motivul pentru care ar trebui să rămânem la 2% și nu la mai mult sau mai puțin de atât, însă, luând în considerare această rată anuală a inflației de 2%, acest lucru înseamnă că o monedă și-ar pierde 50% din valoare în 35 de ani (totuși euro a reușit să piardă 42% din valoare în doar 25 de ani).
Șomaj scăzut – de cele mai multe ori, băncile centrale au un singur obiectiv – stabilitatea prețurilor, dar în cazul Rezervei Federale, banca centrală americană, există un mandat dublu al băncii centrale – să mențină prețurile stabile și șomajul scăzut.
Stabilitatea economică și financiară – fiecare țară are o autoritate macroprudențială care are sarcina de a supraveghea modul în care evoluează economia și piețele financiare și de a interveni atunci când consideră necesar, în funcție de fiecare țară, aceasta poate fi sau nu responsabilitatea băncii centrale.

De cele mai multe ori, băncile centrale au ca obiectiv unic stabilitatea prețurilor. Cu toate acestea, după cum am explicat mai sus, există bănci centrale cu un mandat dublu, cum ar fi Fed. Însă, există și o altă opțiune în care banca centrală este responsabilă de două obiective, dar le prioritizează.

Spre exemplu, Banca Centrală Europeană are ca obiectiv principal stabilitatea prețurilor. Totuși, aceasta este însărcinată cu asigurarea stabilității prețurilor fără să afecteze semnificativ dezvoltarea economică în zona euro. Astfel, stabilitatea economică este obiectivul secundar al BCE, fiind mai puțin importantă decât stabilitatea prețurilor.

Concluzii

Politica monetară se referă la un set de măsuri, obiective și strategii puse în aplicare de autoritatea monetară a unei țări. Aceste măsuri sunt menite să reducă impactul diferitelor evenimente macroeconomice și geopolitice asupra populației.

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, ele nu fac decât să prelungească durerea. La fel cum s-a întâmplat în timpul pandemiei. Dacă băncile centrale nu ar fi redus ratele dobânzilor aproape la zero, nu ar fi existat atât de multe credite. Acest lucru nu ar fi creat aceeași cantitate de inflație a prețurilor la care asistăm în continuare.

Cât timp există o autoritate centrală care dictează ce formă au banii și care este valoarea lor, vom vedea întotdeauna distorsiuni pe piețele financiare. Aceste distorsiuni se revarsă apoi în economia reală și, la fel ca în criza financiară din 2008, pot lăsa milioane de oameni fără adăpost.