Trocul

Să începem cu trocul. Se susține că în urmă cu mult timp oamenii făceau schimb de bunuri. De exemplu, un viţel pentru 50 de găini sau o găină pentru o pereche de pantofi, sau orice altceva vă vine în minte. Dar, deoarece oamenii nu puteau găsi întotdeauna pe cineva cu care să facă schimb exact cu ceea ce aveau nevoie, a apărut necesitatea unei măsuri universale a valorii. Desigur, pentru a fi folosit ca bani, un obiect trebuie să fie durabil, general acceptat, ușor divizibil, dar să fie şi destul de mic. De-a lungul secolelor, banii erau înlocuiți cu tot felul de obiecte: mărgele, scoici, chiar și pietre mari, prelucrate.

Economiştilor le place povestea trocului, dar unii antropologi o văd altfel. Aceștia spun că cele mai vechi dovezi istorice despre ceva asemănător cu ceea ce numim bani au apărut în urmă cu aproximativ 5.000 de ani în Mesopotamia, Irakul de astăzi.

Funcționarii care administrau palatul regal aveau nevoie de o unitate de calcul pentru a măsura salariile, a calcula impozitele sau amenzile și a rezolva datoriile dintre comercianți și proprietarii de terenuri. Banii erau în formă de greutăți standardizate de argint, a căror valoare era determinată nu de valoarea metalului în sine, ci de o decizie guvernamentală, la fel ca bancnotele pe care le folosim astăzi.

Mai multe despre subiect, aici: Ce sunt banii?

Aceste două versiuni ale istoriei originii banilor contează, deoarece sugerează înțelegeri diferite ale naturii lor și modul în care economia ar trebui gestionată. Pot oamenii să reglementeze singuri astfel de relaţii sociale, cum ar fi comerţul, sau avem nevoie de un guvern care să fie implicat în acest proces? În varianta trocului, banii apar spontan din schimburile între oameni, fără a fi necesară intervenţia statului. În exemplul Mesopotamiei, banii au fost definiţi de o instituţie publică pentru a ajuta oamenii să-şi plătească datoriile.

Oricum ai privi lucrurile, la un moment dat din istorie, aurul şi argintul au devenit bani universali, aurul fiind, desigur, un lider datorită proprietăţilor sale fizice specifice şi durabilităţii sale.

Etalonul aur

La etalonul aur clasic, banii au fost literalmente făcuţi din aur, sau în circulație erau bancnote care puteau fi schimbate direct pentru o anumită cantitate de aur.

În anumite perioade și țări, au existat și bani marfă, care au fost asigurați cu ceva valoros şi uşor de înlocuit, cum ar fi cerealele. O astfel de monedă a fost o chitanţă de mărfuri pentru grânele păstrate de o terţă parte. Dar a existat o tendință de a se deprecia din cauza degradării naturale a garanției. În zilele noastre domină banii fiat. Aceștia reprezintă bani doar pentru că statul i-a declarat astfel. Aceștia nu au nici o garanţie în afară de puterea statului.

În zilele noastre, toţi banii din lume sunt fiat, dar din punct de vedere istoric, banii de aur şi banii marfă au fost mult mai populari.

Iniţial, etalonul aur a însemnat, literalmente, că banii erau monede de aur. Dar definiți s-a schimbat în timp şi a ajuns să însemne că banii din hârtie puteau fi duși la o bancă şi schimbați pentru o anumită cantitate de aur.

Principalul beneficiu al etalonului aur este faptul că acesta creează o încredere în moneda unei ţări. Dacă banii dumneavoastră nu sunt de aur, dar sunt garantați cu aur, știți că puteți merge la bancă în orice moment și îi puteți schimba pentru aur. Etalonul aur limitează, de asemenea, capacitatea statului și a autorităților statului de a cheltui în mod excesiv.

În regimul valutar fiat pentru guvern este foarte ușor să tipărească mai mulți bani atunci când este necesar pentru a duce războaie sau pentru a acoperi orice alte costuri. Dar tipărirea excesivă a banilor este foarte periculoasă, deoarece inevitabil duce la o pierdere de încredere în monedă. În cazul etalonului aur, conducătorii care au nevoie de bani, adică de aur, ar trebui să-i obţină printr-una din cele trei modalităţi: să-l extragă, să-l împrumute sau să-l ia cu forţa de la cineva care îl deţine.

Preţurile mărfurilor, produselor şi muncii sunt determinate parțial de politica monetară a băncilor centrale, dar sunt, de asemenea, determinate de alte forţe economice, cum ar fi cererea şi oferta de mărfuri, produsele şi munca în sine. Prețurile reflectă un număr nenumărat de decizii individuale și de afaceri și, prin urmare, transmit informații valoroase despre distribuția resurselor în economie.

Ceea ce trebuie oferit de bani este o măsură stabilă a valorii, asemănătoare măsurilor greutăţii, volumului sau distanţei.

Importanța etaloanelor monetare

Dacă nu am avea standarde cu privire la cât de lung este un metru sau cât de mult cântărește un kilogram, vă puteți imagina cât de dificil ar fi să aveți precizie în toate industriile economiei? Fără un astfel de etalon monetar fix, preţurile nu pot transmite informaţii economice exacte.

În același mod, aurul oferă acest etalon fix pentru măsurarea valorii monedelor în raport cu aurul și una față de alta. Fără acesta, se produce confuzie şi se creează condiţiile pentru tot felul de distorsiuni şi bule speculative în economie, a căror soluţionare devine ulterior ceva foarte dureros.

Mai multe despre subiect, aici: Cum se determină puterea de cumpărare?

În ultimele decenii, de când banii au fost rupți definitiv de aur în 1971, băncile centrale au fost împovărate cu sarcini și funcții neobișnuite. Printre ele se numără gestionarea economiei prin mecanismele de politică monetară și ratele dobânzii. Vedem că în ultimii ani acestea au devenit practic organisme pentru managementul și planificarea centralizată a economiei, dar cu o gamă foarte limitată de instrumente care nu sunt potrivite pentru a îndeplini sarcinile pe care le-au stabilit.

Desigur, politicienii au îmbrăţişat cu bucurie această metamorfoză, deoarece bancherii centrali, cu ajutorul maşinilor de tipărit, le-au furnizat acestora banii necesari pentru a realiza orice proiecte cu scopul de a se menţine la putere. În schimb, bancherii au obţinut o putere nelimitată asupra politicienilor şi economiei, ceea ce le-a permis să realizeze profituri imense fără ca nimeni să îndrăznească să li se opună.

Sunt sigur că nu există nici un om tentat de politică care să nu fi auzit de teza independenţei băncilor centrale.

Această teză este justificată de tot felul de cuvinte și argumente frumoase, dar nu este susținută. Este foarte departe de definiția dată de Walter Bagehot cu secole în urmă privind funcția de bancă centrală. În cartea sa Lombard Street: A Description of the Money Market acesta scrie, că funcția băncii centrale este:

Acordarea liberă de împrumuturi în schimbul unor garanții bune la o rată de sancționare.

Cât de departe este aceasta de situația actuală! Acesta este motivul pentru care lumea modernă este înecată de datoriile care ajung la o valoare de până la 330 de trilioane de dolari, sau 237% din PIB-ul mondial.

Concluzii

Evident, aceste fenomene nu pot dura mult timp. Se apropie momentul în care această datorie trebuie să fie eliminată. Omenirea va fi nevoită să caute o măsură de valoare obiectivă, iar aceasta va fi, din nou, aurul.

Argumentul general împotriva aurului ca etalon monetar este că banii trebuie gestionați pentru a obține stabilitatea economică. Dar istoria respinge acest argument. Atât guldenul olandez (al cărui nume provine din cuvântul olandez pentru aur), cât și lira sterlină britanică au servit ca monede globale preferate pentru comerțul internațional timp de secole. Piața a recunoscut că aceste monede transmit cele mai bune informații despre valoare în scopul luării unor decizii economice raționale.

Observând băncile centrale care acumulează aur în activele lor, putem presupune cu o mare certitudine că ziua în care aurul își va recăpăta funcția monetară, se apropie implacabil.