un milion de mărci germane, hiperinflație

Inflația este probabil cel mai cunoscut fenomen economic din lume. Mai ales în ultimii câțiva ani, când cea mai mare parte a planetei s-a confruntat cu o inflație record.

Toată lumea a experimentat direct consecințele acesteia și majoritatea oamenilor au căutat modalități de a evita presiunile inflaționiste.

Pentru a înțelege cu adevărat amenințarea pe care inflația o reprezintă pentru o economie, trebuie să înțelegem cum se poate ajunge la hiperinflație. Cum apare aceasta? Care sunt cauzele ei? Cum o putem evita?

Ce este hiperinflația?

La fel ca în cazul inflației, dar într-o manieră mai extremă, hiperinflația este o creștere rapidă, excesivă și scăpată de sub control a masei monetare, care duce la o creștere la fel de scăpată de sub control a prețurilor în întreaga economie. Este vorba de mult mai mulți bani care urmăresc mai puține bunuri.

Mai multe informații pe această temă: Ce este inflația?

Modul în care măsurăm consecințele inflației este prin intermediul indicelui prețurilor de consum (IPC). IPC urmărește modificările prețurilor bunurilor și serviciilor de consum – cum ar fi alimentele, costurile locuințelor și alte costuri de zi cu zi ale vieții.

Economistul american Philip Cagan, în cartea sa „The Monetary Dynamics of Hyperinflation”, a definit începutul hiperinflației ca fiind:

Atunci când prețurile bunurilor și serviciilor dintr-o economie cresc cu 50% sau mai mult într-o perioadă de la o lună la alta.

Acest lucru implică o creștere anuală a prețurilor de 12,874%, ceea ce înseamnă că dacă o pâine costa un dolar la începutul anului, la sfârșitul anului va costa 129,74 de dolari. Desigur, o economie nu trebuie să atingă aceste cifre ale inflației pentru a fi deja vorba de un eveniment cataclismic.

Cum apare hiperinflația?

Hiperinflația este întotdeauna rezultatul tipăririi excesive de bani de către guverne și al utilizării unei monede fiat. O monedă fiat este o monedă impusă în mod autoritar, fără necesitatea aprobării majorității.

O altă caracteristică a monedelor fiat este că acestea sunt coruptibile, ajungând, în timp, să fie doar bucăți de hârtie însemnate cu promisiunea guvernului. În prezent, toți banii din lume sunt monede fiat.

Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, majoritatea economiilor majore urmau etalonul aur, ceea ce însemna că nu puteau fi creați bani noi fără o creștere egală a rezervei de aur. Acest mecanism proteja atât împotriva inflației, cât și, cel mai important, împotriva hiperinflației.

Mai multe pe această temă: Lumea fără etalonul aur, după 5 decenii II: Efecte asupra cetățenilor și a sectorului privat

Prin etalonul aur le era greu guvernelor să efectueze cheltuieli excesive finanțate prin creșterea masei monetare. Deoarece orice creștere a cheltuielilor necesita o creștere a rezervelor de aur.

Acest sistem a promovat responsabilitatea fiscală și a contribuit la asigurarea faptului că orice cheltuieli noi ar proveni din creșteri reale ale veniturilor, mai degrabă decât prin expansiunea creditului sau prin tipărirea de bani. În plus, a protejat economiile și veniturile cetățenilor, asigurându-se că banii lor își mențin valoarea

Din acest motiv, majoritatea guvernelor, fie în perioade de război, fie în crize fiscale grave, au abandonat etalonul aur și au decis să urmeze calea inflaționistă pentru a finanța deficite tot mai mari.

Atunci când guvernele rămân fără bani și sunt incapabile să strângă noi fonduri prin creșterea impozitelor, a datoriilor sau a altor instrumente, ele recurg la tipărirea de noi bani pentru a finanța cheltuielile.

Iluzia monetară

În cuvintele economistului Milton Friedman, laureat al premiului Nobel:

Inflația este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar, în sensul că este și poate fi produsă numai printr-o creștere mai rapidă a cantității de bani decât a producției.

Guvernele recurg la tipărirea de bani pentru a-și finanța deficitele. Prin creșterea rapidă a masei monetare, acestea devalorizează proporțional toate monedele aflate deja în circulație. Aceasta înseamnă că pentru fiecare bancnotă nouă tipărită, bancnota din buzunarul dumneavoastră își pierde o fracțiune din valoare.

Inițial, inflația poate provoca ceea ce se numește o „iluzie monetară”. Aceasta apare atunci când masa monetară crește, dar piețele nu și-au dat încă seama de acest lucru, iar cheltuielile inițiale sunt percepute ca o creștere economică reală. Consumatorii cheltuiesc mai mult, afacerile cheltuiesc mai mult.

În cuvintele lui Milton Friedman:

Inflația este la fel ca alcoolismul, în ambele cazuri când începi să bei prea mult sau să tipărești prea mulți bani – efectele bune vin mai întâi, iar cele rele vin mai târziu.

Pe măsură ce trece timpul, piețele se adaptează și realizează că economia nu produce mai mult, nu există mai multe bunuri și servicii, ci doar mai mulți bani. Acesta este momentul în care încep creșterile de prețuri.

Spirala hiperinflației

Creșterile de prețuri care pot rezulta din crearea rapidă de bani creează un cerc vicios, necesitând sume tot mai mari de bani noi pentru a finanța deficitele guvernamentale. Prin urmare, atât inflația monetară, cât și inflația prețurilor avansează într-un ritm rapid.

O astfel de creștere rapidă a prețurilor determină o reticență generalizată a populației locale de a deține moneda locală, deoarece aceasta își pierde rapid puterea de cumpărare. În schimb, populația cheltuiește rapid toți banii pe care îi primește, ceea ce crește viteza fluxului monetar; la rândul său, acest lucru determină o nouă accelerare a prețurilor.

Această creștere a inflației determină devalorizarea banilor tipăriți recent și utilizați pentru deficite, ceea ce impune tipărirea de noi bani pentru a finanța același deficit, ceea ce conduce la o spirală.

Un episod de inflație extrem de ridicată se poate transforma cu ușurință într-un episod de hiperinflație.

Exemple de hiperinflație

Cele mai multe exemple de hiperinflație înregistrate la nivel global au avut loc în secolul XX. Această informație nu este neapărat o surpriză, întrucât secolul trecut a fost marcat de cele mai grave războaie din istoria omenirii.

De asemenea, secolul XX este marcat și de o creștere a intervenționismului guvernamental, prin care guvernele diverselor state au implementat din ce în ce mai multe programe sociale, precum pensiile garantate de stat, asigurare medicală de stat, ajutor de șomaj, etc. Deși aceste programe par să aibă scopuri nobile, au dus la cheluieli guvernamentale excesive, care au fost acoperite prin crearea de monedă. Odată ce această creare de monedă a scăpat de sub control, încrederea oamenilor în bani a dispărut.

Republica de la Weimar

Republica de la Weimar (Germania, 1922-1923) este probabil cel mai bine documentat episod istoric de hiperinflație. Înainte de Primul Război Mondial, rata de schimb era de puțin peste patru mărci pentru un dolar american. Până în iulie 1922, prețurile au crescut cu aproximativ 700%.

Guvernul a fost nevoit să tipărească bancnote de un milion de mărci, apoi de un miliard de mărci. Până la sfârșitul anului 1923, un dolar american era egal cu un trilion de mărci. Un student german își amintea că a comandat o ceașcă de cafea pentru 5.000 de mărci și apoi o a doua, al cărei cost crescuse la 7.000 de mărci, cât a durat să o termina pe prima.

Criza a fost cauzată de datoria exponențială dobândită în timpul Primului Război Mondial și de condiția de a plăti despăgubiri de război țărilor aliate din bugetul de stat. Republica de la Weimar a finanțat aceste deficite prin tipărirea de bani.

Zimbabwe

Zimbabwe a intrat într-o perioadă de hiperinflație în martie 2007, care a egalat o rată zilnică a inflației de 98% până la începutul anului 2009. Perioada de hiperinflație a țării a început în 1999, după mai multe perioade de secetă și o scădere a PIB-ului.

Ca urmare, țara a fost nevoită să împrumute mai mult decât producea, iar guvernul a început să cheltuiască mai mult. Acesta a crescut impozitele pentru a plăti bonusuri veteranilor de război pentru independență, s-a implicat într-un război în Congo și a împrumutat de la Fondul Monetar Internațional pentru a finanța proiecte de infrastructură.

Guvernul a început să tipărească bani pentru a plăti aceste cheltuieli, provocând o creștere bruscă a inflației. Locuitorii au început să se mute în alte țări pentru a scăpa de criză. Milioane de oameni au părăsit țara până în 2010, iar economia era în colaps.

Episodul de hiperinflație din Iugoslavia a durat din martie 1992 până în ianuarie 1994. Inflația a atins o rată lunară de 313 milioane de procente în ianuarie 1994.

Inflația zilnică a fost de 62%, o rată a inflației de 2,03% într-o oră fiind mai mare decât rata anuală a inflației din multe țări dezvoltate.

Venezuela

Venezuela a început să se confrunte cu o inflație continuă și neîntreruptă în 1983, cu rate anuale ale inflației de două cifre. Ratele inflației au devenit cele mai ridicate din lume în 2014, sub conducerea lui Nicolás Maduro, și au continuat să crească în anii următori, inflația depășind 1.000.000%

Ungaria

Ungaria, în 1946, a avut cea mai drastică hiperinflație din istorie în ceea ce privește cifrele. Cea mai mare bancnotă valora 100 de quintilioane (100.000.000.000.000.000.000.000.000) în moneda locală, pengo. Instabilitatea politică, datoriile majore și deficitul ridicat de cheltuieli de la sfârșitul Primului Război Mondial au condus guvernul maghiar la un episod lung de două decenii de tipărire de monedă și inflație ca mijloace de a continua să acopere deficitele.