Într-o serie de articole despre ultimul sistem bazat pe etalonul aur abandonat de Statele Unite în 1971, am arătat că introducerea unui sistem bazat pe bani fiat înrăutățește semnificativ structura financiară la nivel global. Din cauza lipsei unui etalon stabil al banilor, gradul de îndatorare global se află la valori istorice fără precedent, inflația în țările dezvoltate este ridicată, iar indivizii și companiile se confruntă cu o serie de fenomene negative.

Citiți mai multe despre acest subiect: Lumea fără etalonul aur, după 5 decenii I: Efecte asupra finanțelor publice

Starea degradată a finanțelor, în special în economiile dezvoltate, nu înseamnă că guvernul încearcă să revină la o monedă stabilă. Astfel, problemele cronice, inclusiv ciclurile recurente de boom-uri și crize, vor continua să fie observate frecvent. Ele sunt înrădăcinate tocmai în creșterea masei monetare, reprezentată de inflația valutelor și în scăderea artificială a ratelor dobânzilor de către băncile centrale.

Dacă se dorește acest lucru, există diferite modalități prin care lumea se poate întoarce la bani stabili – aur și argint. În această analiză vom lua în considerare propunerile a trei economiști de renume.

Henry Hazlitt și cursul noului etalon de aur

Jurnalistul și economistul Henry Hazlitt (autorul cărții „Economics in a Lesson” + altele) în cartea sa, „What You Need to Know About Inflation”, se concentrează pe pașii ce ar trebui făcuți pentru revenirea la etalonul de aur și care este cursul corect de urmat.

Potrivit lui, noul etalon de aur ar trebui să fie raportat la prețul de piață al aurului, și nu la orice rată determinată matematic. Conform lui:

Noul raport între dolar și aur pentru care trebuie să luptăm este unul în care convertibilitatea aurului poate fi întotdeauna menținută și care, prin natura sa, nu va fi inflaționist sau deflaționist – cu alte cuvinte, nu va duce la creștere sau scăderea prețurilor.

Procesul de revenire la etalonul de aur conform lui Hazlit

Cu toate acestea, din cauza inflației ridicate, guvernele trebuie să testeze încrederea în piața liberă a aurului și în viitorul etalon pentru a evita șocurile. Potrivit lui Hazlitt, acest lucru se poate întâmpla într-un proces în 6 pași:

Autoritățile își anunță în prealabil intenția de a reveni la etalonul aur, iar banca centrală suspendă toate vânzările și achizițiile de aur. În același timp, este permisă o piață a aurului complet liberă;
Odată ce piața a indicat care ar trebui să fie cursul de schimb pentru țara care revine la etalonul aur, guvernul ar trebui să anunțe când și la ce valoare va fi legată moneda locală de metalul prețios. Potrivit lui Hazlit, această perioadă nu ar trebui să fie mai mare de un an;
În termen de jumătate de an de la revenirea la etalonul aur, oricine deține moneda locală va fi invitat să o schimbe cu lingouri din aur, dar la un preț puțin mai mare al aurului decât cursul anunțat. Hazlit recomandă 0,5%. Motivul – pentru a evita extracția șoc a rezervelor de aur;
Când această jumătate de an se va termina, țara va reveni la etalonul aur prin lingouri. Schimbul monedei locale cu aur se va face la cursul oficial, fără alte taxe sau discriminări;
Un an mai târziu, statul va reveni la emiterea monedelor din aur.

Motivul pentru care Hazlitt recomandă revenirea la etalonul de aur este:

Citiți mai multe despre acest subiect: Lumea fără etalonul-aur, după 5 decenii II: Efecte asupra cetățenilor și a sectorului privat

„Etalonul de aur complet asigurat prin emiterea de monede este de dorit, deoarece lingourile sunt standardul celor bogați. O persoană cu un nivel de trai mai scăzut trebuie să fie la fel de capabilă să se apere împotriva inflației ca o persoană bogată.

Murray Rothbard și serviciul datoriilor băncii centrale

Când Richard Nixon a renunțat la etalonul de aur, aceasta trebuia să fie o soluție temporară. Problema este că dolarul american s-a depreciat atât de mult față de metalul prețios, încât guvernul nu a mai reușit niciodată să se întoarcă la etalonul de aur.

Rothbard a discutat pentru prima dată despre revenirea la dolarul susținut integral de aur încă din 1962 în lucrarea “In Defense of the One Hundred Percent Gold Dollar”. În următoarele 3 decenii, devalorizarea monedei a fost atât de mare încât, potrivit lui Rothbard, chiar și prețul de 350 de dolari pe uncie troy din 1991, când a scris din nou pe această temă, a fost unul mult prea mic. În eseul „Saving Our Economy from Destruction”, economistul a calculat că dolarul ar trebui să revină la standardul aur la o rată de 1.217 dolari uncie.

Logica sa este următoarea: noul etalon de aur trebuie să poată acoperi toate obligațiile Rezervei Federale. Astfel, când economia revine la acest sistem bazat pe aur, vor fi prinși doi iepuri dintr-o lovitură, deoarece pe lângă restabilirea etalonului aur, sistemul Rezervei Federale va putea fi eliminat.

Motivul pentru care Rothbard a recomandat o astfel de mișcare este că singurul lucru pe care banca centrală l-a realizat în istoria sa este devalorizarea monedei și denaturarea economiei. După cum am subliniat în repetate rânduri în analizele noastre, el are perfectă dreptate. Din 1913, când a fost înființată Rezerva Federală, potrivit băncii centrale însăși, dolarul a pierdut un impresionant 96,44% din puterea sa de cumpărare.

Infografic: Puterea de cumpărare a dolarului american

În afară de faptul că la un preț de 1217 dolari pe uncie troy, până în 1991 ar fi putut fi plătite toate datoriile băncii centrale, potrivit lui Rothbard, rezervele băncilor comerciale s-ar fi ridicat la 24,4 miliarde de dolari din aur, pentru că Rezerva Federală ar fi avut deja monede de aur în circulație.

Trecerea la standardul de aur conform calculelor lui Rothbard astăzi

Cel mai recent raport financiar al Rezervei Federale este pentru al doilea trimestru al anului 2021. Arată că pasivele totale ale băncii centrale se ridică la un record de peste opt mii de miliarde dolari.

În același timp, rezervele de aur se ridică la 261,5 milioane de uncii troy sau 8133,53 tone. Aceasta este cea mai mare rezervă oficială de metal prețios a băncii centrale. Pe locul doi se află Germania cu 3359,11 tone, urmată de Italia și Franța (2451,8 și 2436,3 tone, respectiv).

Dacă metodologia lui Rothbard ar fi aplicată astăzi, 260 de milioane de uncii troy ar putea acoperi opt mii de miliarde de dolari în datorii. O uncie troy ar trebui să coste 30592,73 dolari. Aceasta înseamnă că aurul ar tebui să se aprecieze de 16 ori – însemnând o creștere de 400% față de aprecierea pe care Rothbard a calculat-o în urmă cu trei decenii.

George Reisman

Pentru George Reesman (a cărui lucrare principală este „Capitalism: A Treatise on Economics”), soluția propusă de Rothbard avea un defect grav, constând în faptul că Rezerva Federală nu era singurul deținător de aur din Statele Unite. Metalul prețios era deținut și de rezidenți ai țării, precum și de oameni și instituții, inclusiv de alte bănci centrale, din afara acesteia.

El credea că, dacă planul lui Rothbard ar fi fost implementat, iar prețul unciei troy ar fi crescut, acest fapt ar fi atras mulți alți oameni să-și transforme aurul, inclusiv bijuteriile, în dolari. Astfel, mai întâi ar fi avut loc o deflație bruscă (datorită contracției masei monetare), în care multe companii puteau da faliment, iar apoi – o inflație rapidă (datorită infuziei de aur nou). Dacă alte țări ar fi adoptat ulterior etalonul aur, acest lucru ar fi dus la o nouă deflație în SUA.

În prelegerea din 2007 „The Road to Stable Money”, Reisman a subliniat că o soluție la această problemă ar fi implementarea unui etalon aur la nivel global. Acest lucru ar opri fluxul puternic și ieșirea rapidă de aur într-un sistem monetar.

Citiți mai multe despre acest subiect: Uniunea Monetară Latină: predecesorul zonei euro

Dar ce se va întâmpla cu depozitele bancare? În loc ca băncile să primească bani din aur, reîncărcându-și rezervele până la 100% din suma depozitelor efectuate, Riesman oferă deponenților ocazia să primească aur în schimbul dizolvării depozitelor lor. Cu toate acestea, dacă băncile comerciale ar dori să valorifice aur nou, acest lucru ar trebui să fie în detrimentul emiterii de noi titluri din partea lor.

La fel ca și ceilalți, Riesman nu își face iluzii că revenirea la etalonul aur va fi un proces lin sau ușor:

Dar evitarea, care este singura alternativă, nu este nici ușoară, nici lină. Banii fiat și fondurile fiduciare expun pe toată lumea la o pierdere permanentă a puterii de cumpărare și la incertitudine financiară. Ele descurajează economiile, reduc capitalul și conduc la investiții greșite. Banii fiat pregătesc întotdeauna terenul pentru o criză deflaționistă și șomaj în masă, umflă guvernele și prăbușesc profiturile și ratele dobânzilor. Acest lucru, încurajează la rândul său, guvernul să practice controlul prețurilor și socialismul. În cele din urmă, banii fiat amenință însăși existența unei societăți bazate pe diviziunea muncii.