China, bula care pur și simplu nu se sparge

De-a lungul ultimilor 45 de ani, China a adoptat multe reforme care i-au schimbat importanța financiară la nivel global. A trece de la foamete și sărăcie extremă datorită proiectului „Marele pas înainte” al lui Mao Zedong, la a fi a doua cea mai mare economie a lumii, chinezii au parcurs un drum lung pentru a fi superputerea de astăzi.

Mai multe despre cum China a devenit exportatorul global aici: Pericolul reprezentat de exporturile din China I: Nașterea exportatorului global hegemon

În acest articol voi răspunde la o întrebare foarte importantă: se va prăbuși China înainte de a deveni superputerea numărul unu a lumii?

Cum s-a întors China către o economie de piață?

După moartea lui Mao Zedong în 1976, Deng Xiaoping a devenit liderul suprem al țării. Viziunile lui asupra salvării Chinei de sărăcia cu care se confrunta din 1949 erau orientate către o economie liberă de piață.

Începând cu 1978, Deng a implementat o serie de reforme care au schimbat structura socioeconomică a țării:

• Reforma agriculturii, prin care pământurile deținute sub format colectiv erau cedate țăranilor pentru a-și crește recoltele, cu condiția de a vinde o parte a recoltelor guvernului chinez la un preț prestabilit.
• Reforma întreprinderilor de stat, care a permis întreprinderilor să fie conduse de indivizi privați, care să vândă produse la prețuri peste cele fixate ale guvernului, și să tranzacționeze mărfuri la prețuri internaționale.
• Politica „ușii deschise”, care a permis companiilor străine să intre pe piața din China. Cu această reformă, Xiaoping a creat „zone economice speciale” – orașe care erau relativ mai libere de birocrația și reglementările care ar fi putut să afecteze creșterea economică – precum Shenzhen, Beijing, Shanghai, Hainan.
• Legea Asocierii prin participare prin investiții chineze și străine, prin care guvernul chinez permite realizarea de afaceri între companiile locale și cele din străinătate pentru obținerea de profit și creștere economică.
• Întoarcerea la Acordul General pentru Tarife și Comerț în 1987, prin care statele membre au redus barierele de control și cotele de impozitare.
• Aderarea la Organizația Mondială de Comerț în decembrie 2001, prin care China și-a asigurat poziția în ceea ce privește comerțul global.

Toate aceste politici au permis investitorilor privați și companiilor să intre pe piețele chineze, care prezentau un potențial crescut, cu forță de muncă ieftină și numeroasă. Valoarea PIB/capita a crescut de aproape șase ori pe parcursul acestor reforme, de la $156,4/capita la $1053,1/capita.

Cum au funcționat reformele în perioada crizei asiatice?

În perioada crizei asiatice din 1997-1998, majoritatea țărilor au fost afectate de o prăbușire economică pe care continentul nu a mai întâlnit-o în istoria sa recentă. Valutele s-au depreciat în șase luni cu valori între 80% în cazul rupiei indoneziene și 45% în cazul ringgitului malaiezian.

Ca exemple, PIB-ul Indoneziei a scăzut cu 13,12%, al Malaieziei cu 7,36%, al Coreei de Sud cu 5,12%, iar al Japoniei cu 1,27%. Totul în 1998. Totuși, economia Chinei a crescut cu 7,11% în perioada crizei.

Criza financiară care a lovit Asia în 1997 a fost declanșată de o corecție a bursei de valori ca un răspuns la prețurile umflate ale acțiunilor. Nivelul de producție din spatele companiilor și veniturile acestora nu erau justificate de prețurile crescute ale acțiunilor. Astfel, investitorii începeau să își retragă fondurile de pe piața bursieră.

Toate acestea au avut loc în urma reducerilor artificiale ale ratelor dobânzilor ani la rând – Japonia și-a redus rata dobânzii de la 9% în 1990 la aproape 0% în 1998 – pentru a stimula creștere economică prin creditare.

Toate valutele asiatice aveau cursul de schimb fixat de dolar. Odată ce investițiile au început să părăsească țara, băncile centrale nu mai erau capabile să mențină ratele de schimb. Întregul sistem monetar s-a prăbușit.

China a reușit să supraviețuiască crizei datorită nivelului ridicat al producției, susținut de mai bine de 10 milioane de întreprinderi. De asemenea, înaintea crizei, China și-a devalorizat yuanul față de dolarul american de la 5,8 yuani per dolar în 1993 la 8,7 yuani în 1995.

Astfel, piețele de desfacere chineze au devenit și mai competitive. Rata a rămas fixată până în 2005, când China a renunțat la fixarea yuanului de dolar.

În următorii zece ani, între criza asiatică și criza financiară din 2008, China a continuat să crească și să consolideze relații cu alte state. Investițiile străine directe au crescut cu peste 275%, de la $45,64 de miliarde în 1998 la $171,53 miliarde în 2008. PIB-ul per capita mai mult decât s-a dublat – de la $1909/capita la $4319/capita.

Aceste cifre, alături de creșterea impresionantă a PIB-ului cu 350%, demonstrează dorința acerbă a guvernului de a crește importanța globală a Chinei.  

China în perioada crizei din 2008

În timp de lumea se confrunta cu cea mai grea criză financiară de la Marea criză a anilor 30, PIB-ul Chinei a crescut cu 9,65%.

Modul prin care guvernul Chinez a reușit să „crească” economia țării a fost prin crearea unui pachet de 4 mii de miliarde de yuani care presupunea un proiect de investiții dedicat diferitelor politici sociale, cum ar fi educație, sănătate, transport, etc.

Mai multe despre crize și ciclul lor aici: Anatomia crizelor și ciclul economic

Pachetul de stimulare a fost structurat pe două niveluri de finanțare:

• Guvernul central a plănuit să ofere 1,18 mii de miliarde de yuani – principal din tipărire de bani
• Autoritățile locale, alături de întreprinderi, și bănci care să ofere credit, urmau să intervină cu 2,8 mii de miliarde de yuani.

Alături de acest pachet de stimulare a economiei, Partidul Comunist Chinez a implementat trei măsuri pentru a reduce impactul crizei:

• Politică monetară relaxată prin reducere ratei dobânzii de la 7,47% în august 2008 la 4,5% în noiembrie 2008 pentru a stimula creșterea economiei prin credit.
• Reducerea taxării: creșterea ratei de rambursare a TVA-ului pentru exporturi de la 3% la 6% (astfel, TVA-ul colectat de întreprinderi de la stat s-a dublat), creșterea nivelului minim de impozitare a venitului de la 5.000 de CNY la 10.000 de CNY.
• Salvarea prin cauțiune a întreprinderilor de stat, însumând 500 de miliarde de CNY.

În final, guvernul central a injectat lichiditate în valoare totală de 1,6 mii de miliarde de yuani, comparat cu propunerea inițială de 1,18 mii de miliarde, între ultimul trimestru al anului 2008 și anul 2010.

 După cum se poate observa, în 2010 guvernul central a injectat aproape dublul sumei din anul 2009 în sistemul monetar.

Cum umflă administrațiile locale sistemul monetar?

În China, administrațiile locale nu au dreptul de a emite obligațiuni, doar guvernul central are această autoritate. Problema este că autoritățile locale rămân cu doar 37% din taxele colectate, restul fiind transferate către guvernul central.

Astfel, administrațiile locale au implementat Mecanisme de Finanțare de Administrațiilor Locale (Local Government Funding Vehicles). Aceste mecanisme funcționează astfel:

• Administrațiile locale înființează companii de tip „shell” și transferă o parte a activelor (bani, teren, echipament) în proprietatea companiei.
• Compania „shell” folosește activele pentru a obține credit cu scopul de finanța proiecte de infrastructură și imobiliare.
• Compania începe proiectul cu creditul de la bancă, și dacă ulterior are nevoie de finanțare, emite obligațiuni corporative.

Exemple de proiecte de infrastructură conduse de autorități chineze:

• Sistemul de metrou Nanjing, finalizat în 2005 – $1,7 miliarde
• Centrala nucleară Qinshan Phase 2, finalizat în 2011 – $2,2 miliarde
• Inițiativa „One Belt, One Road”, început 2013 – costuri estimate să atingă $8 mii de miliarde
• Barajul Xiangjiaba, finalizat în 2014 – $6,3 miliarde
• Podul Hong Kong – Zhuhai – Macau, finalizat în 2017 – $10,6 miliarde
• Noul Oraș Nanhui, finalizat în 2020 – $4,5 miliarde

Toate aceste proiecte sunt finanțate prin creditare de către companiile „shell” în numele administrațiilor locale. Conform unui studiu Standard&Poor’s Global, 90% dintre întreprinderile de stat au un nivel de datorie de 18 ori mai mare decât veniturile nete. Acest nivel de îndatorare ne arată cât de umflat este sectorul afacerilor cu credit.

Administrațiile locale prezintă proiecte către Comisia Națională de Dezvoltare și Reforme – instituția responsabilă pentru formularea unui plan de investiții național și de aprobarea proiectelor prezentate – care, dacă aprobă un proiect de infrastructură condus de administrațiile locale prin companiile „shell”, semnalează eligibilitatea companiilor pentru credit.

Orașele fantomă ale Chinei

China e arhicunoscută pentru „orașele ei fantomă”. Kangbashi, Districtul Chenggong, orașul Ordos, Ying Kou, Junming, sunt doar câteva. Aceste orașe sunt pline de clădiri de apartamente care prezintă în medie o rată a spațiilor vacante – apartamentele nelocuite – de 12,1% pentru anul 2021. Vorbim de 50 de milioane de apartamente care stau goale. Comparată cu rata SUA de 5,6%, a Germaniei de 2,8%, sau a Franței de 8,2%, putem observa o problemă în competiția Chinei pentru a crea o piață imobiliară dezvoltată.

Kunming, China

Aceste proiecte aduc venituri din ce în ce mai scăzute. Conform Global Property Guide, orice investiție imobiliară care produce un randament mai mic de 3% anual, este considerată un „semnal periculos”. Acesta este cazul orașelor Chinei precum Beijing, Shanghai, Shenzhen, Chengdu, Guangzhou. În niciuna dintre aceste orașe randamentul anual al chiriilor nu este peste 3%, conform datelor din 2018.

Investițiile sunt realizate de trei părți – administrațiile locale, asocierile prin participare ale întreprinderilor chineze și străine, și întreprinderile private.

Datoria în China

Din moment ce administrațiile locale nu au posibilitatea de a emite obligațiuni, decât prin companiile „shell”, cifrele datoriei guvernamentale ale Chinei raportate la PIB arată decent la o primă vedere. Valoarea a fost de 76,9% datorie din PIB pentru anul 2022. Dacă este să comparăm această valoare cu cea a SUA de 129%, a zonei Euro de 91,5%, sau a valorii uluitoare a Japoniei de 263,9%, China, chiar și cu o rată în creștere, nu arată rău.

Dar lucrurile se schimbă dacă ne uităm la datoria corporativă. Nivelul datoriei de-a lungul ultimilor zece ani este peste 100% din PIB, și e în creștere.

Datoria raportată la PIB a Chinei, conform Bloomberg, este la 280%, fără a considera nivelul ipotecilor din țară. Acestea, conform Statista, la finalul anului 2022 erau în valoare de 40 de mii de miliarde de yuani (peste $560 de miliarde), sau 3,11% din PIB.

Aceste date, alături de funcționarea Chinei pe un buget deficitar de-a lungul ultimilor 35 de ani – excepție fiind anul 2006 când au înregistrat un surplus de 0,58% – ne face să ne întrebăm cum reușește China să mențină toată această datorie în competiția de a întrece SUA.

Guvernul central tipărește cât de mulți bani dorește, iar administrațiile locale împrumută credit prin companiile „shell” folosindu-se de proprietatea statului drept colateral.

Conform lui Guy Isherwood, consilier superior la KPMG China:

Datorie, incluzând împrumuturi bancare, a fost folosită pentru a finanța majoritatea acestei creșteri.

A continuat prin a remarca faptul că în ultima perioadă mai bine de 70 de dezvoltatori de imobiliare au dat faliment – incluzând atât întreprinderi private, cât și întreprinderi de stat. În viziunea lui, problemele care se află în spatele bulei imobiliare din China sunt „management rău, speculație și nivelul excesiv de datorie”.

Din moment ce China tranzacționează din ce în ce mai mult în yuan cu alte state, cererea pentru valuta chinezească este în creștere. Printre partenerii de comerț importanți ai Chinei, opt țări au căzut de acord să tranzacționeze în yuani cu China – Rusia, Brazilia, Pakistan, Irak, Argentina, Bangladesh și Arabia Saudită. Astfel, valoarea yuanului rămâne stabilă, deocamdată.

Concluzii

Pare că economia stimulată de datorie a Chinei trebuia să se prăbușească deja, dar guvernul central scapă de acest eveniment prin tipărirea de bani. De asemenea, modul prin care administrațiile locale creează proiecte de infrastructură prin transferarea datoriei asupra sectorului corporativ, încă menține sistemul în funcțiune.

Mai multe despre tipărirea banilor aici: Subminarea banilor – de ce este tipărită o sumă record și, potrivit băncilor centrale nu există inflație

Au fost înregistrate multe cazuri în care oamenii și-au cumpărat apartamente cât timp erau în construcție, dar care nu au mai fost finalizate niciodată. Motivul: „dificultăți financiare”.

Niciun sistem bazat pe credit nu este perfect, însă a admite că sistemul financiar și cel social ale Chinei funcționează optim este doar o minciună.

O autoritate centrală care controlează societatea, incapabilă să rezolve problemele financiare ale țării, și care devalorizează în mod deliberat propria valută, este un atac la libertate.

Datoria a demonstrat în repetate rânduri cât de împovărătoare poate fi. Ultima criză financiară, cea din 2008, a avut loc tocmai din cauza ei sub forma de ipoteci. Creditul afectează societatea.

Mai multe despre cât de dăunător poate fi creditul, aici: Credit și datorie I: drogurile care ucid economia modernă

Cel mai recent exemplu este cel al Zambiei, care este pe punctul de a intra în insolvență – cu o datorie raportată la PIB de 123,17% – din care $18 miliarde sunt datorii externe. Fondul Monetar Internațional a pregătit deja un pachet de $1,3 miliarde pentru a plăti obligațiile de termen scurt ale Zambiei.

Oricând datoria întră în sistemul monetar sub actuala formă a sectorului bancar, devalorizează moneda. Acest eveniment duce la prețuri care încep să crească și băncile centrale care cresc rata dobânzii pentru a reduce inflația. Urmând creșterii dobânzilor, creditele deja în sistem devin mai scumpe și vor fi plătite din bani nou-tipăriți sau noi credite.