Adaugă alertă de preț

De ce am asistat la o prăbușire a prețului aurului?

Publicat de Daniel Vasilev în categoria Știri de Aur în data de 10.08.2021
Preț aur (XAU-RON)
10894 RON/oz
  
+ 107 RON
Preț argint (XAG-RON)
128 RON/oz
  
+ 2 RON
Prețul aurului, monedă de aur Vultur American

Începând de vineri, 6 august, prețul aurului a început să scadă de la un vârf de 1.830 de dolari pe uncie. Cea mai proastă zi pentru metalul prețios a fost duminică, când a pierdut 2,2% din valoare, sau 40 USD în două ore, înainte de a recupera 0,22% până la prețul actual de 1.763,69 dolari pe uncie.

Să fie începutul unui bear market pentru aur, care a atins cel mai mic preț de la mijlocul lunii aprilie? Să ne uităm la motivele scăderii sale.

Creșterea ocupării forței de muncă în Statele Unite

Vineri, Biroul de Statistică a Muncii a anunțat că, în luna iulie, numărul persoanelor angajate în afara sectorului agricol a crescut cu 943.000. Acest număr a depășit așteptările de creștere a ocupării forței de muncă (845.000 de persoane), potrivit unui grup de economiști intervievați de Dow Jones. Astfel, rata șomajului a scăzut la 5,4%, deși rămâne cu mult peste nivelul său pre-pandemic (3,5% în februarie 2020).

Numărul șomerilor a scăzut cu 782.000, până la 8,7 milioane. Cu toate acestea, în ciuda unei ușoare scăderi lunare, ponderea persoanelor care nu fac parte din forța de muncă rămâne cu mult peste nivelurile dinaintea crizei – 6,5 milioane de persoane ar dori să lucreze, dar nu caută în mod activ un loc de muncă. În februarie 2020, numărul acestora se ridica la 4 milioane. Alte aproape 2 milioane sunt „marginal legate de forța de muncă” (cu 435.000 mai mult decât înainte de pandemie). Această categorie include persoanele care au lucrat sau au căutat un loc de muncă în ultimele 12 luni, dar nu au activat în câmpul muncii mai mult de o lună.

Graficul 1: Rata angajaților, șomerilor și a activității economice în SUA

Rata angajaților, șomerilor și a activității economice în SUA

Sursa: Rezerva Federală St. Louis

Numărul disponibilizărilor temporare rămâne extrem de ridicat – 1,2 milioane în iulie –  în ciuda unui declin lunar de 572.000. În februarie 2020, erau 489.000 de oameni în această situație. 2,9 milioane de persoane au fost concediate definitiv (comparativ cu 1,6 milioane în februarie 2020). Aproape jumătate din totalul persoanelor fără job sunt șomeri permanenți.

În același timp, 221.000 din totalul de 943.000 proaspăt angajați sunt în domeniul educației publice. Acest număr este semnificativ peste media mobilă din ultimele 12 luni (de 2.000 de angajați). Cu toate acestea, din nou în iunie, o cincime din noii recruți provin din guvern.

Astfel, în timp ce datele „la suprafață” ale pieței forței de muncă din SUA par pozitive, capcanele continuă să fie observate.

Ce efecte a avut vestea noii rate a ocupării forței de muncă

În ciuda tuturor problemelor de ocupare a forței de muncă și, deși creșterea economică a fost semnificativ mai mică decât cea așteptată în al doilea trimestru (în creștere de 6,5% față de 8,5% comparativ cu anul anterior), piețele au văzut raportul ca o veste extrem de pozitivă pentru economie.

Optimismul exagerat a avut mai multe efecte

Dolarul SUA a crescut

Indicele dolarului a crescut de la 92,24 puncte (joi, 5 august) la 92,84 puncte (luni, 9 august), cea mai mare valoare din 23 iulie și până în prezent. Față de euro, moneda SUA a crescut cu 0,7%, la 0,8505 euro pe dolar.

Rata nominală a dobânzii la valorile de referință ale titlurilor de stat din SUA pe 10 ani a înregistrat o creștere ușoară

Ratele nominale ale dobânzii la bonurile de trezorerie pe 10 ani au crescut de la 1,184% (miercuri, 4 august) la 1,303% (vineri, 6 august)  înainte de a scădea din nou (luni, 9 august). Desigur, în termeni reali se află pe teritoriu negativ.

După cum am subliniat în alte dăți, rata dobânzii la titlurile de stat din SUA este invers proporțională cu prețul aurului. Motivul este că atunci când investitorii primesc randamente scăzute sau pierderi garantate, așa cum se întâmplă în climatul economic actual, aceștia apelează la aur.

– Piețele se așteaptă ca programul de relaxare cantitativă să se micșoreze mai devreme decât se preconiza

Valul de optimism a creat așteptări cu privire la programul de relaxare cantitativă, care ar putea fi restrâns mai devreme decât se estimase inițial. De asemenea, Rezerva Federală poate începe să crească ratele dobânzii, spun investitorii. Conform orizontului de timp estimat, nu se așteaptă ca acest lucru să înceapă până în jurul anului 2023 și, dacă „inflația” atinge obiectivul băncii centrale, gradul de ocupare a forței de muncă va crește și economia va reveni pe creștere.

Citiți mai multe despre acest subiect: Noua țintă de inflație stabilită de BCE și scăderea puterii de cumpărare

Rezerva Federală SUA și BCE încearcă să obțină un rezultat similar pentru inflație. El poate fi definit ca un „obiectiv flexibil al inflației medii”, așa cum este descris chiar de banca centrală. În articolul menționat mai sus, am descris ce urmăresc bancherii centrali și de ce asta înseamnă că imprimarea banilor și menținerea ratelor dobânzii cheie la nivel scăzut vor dura de fapt mai mult decât se aștepta.

Reacția piețelor bursiere

Totuși, vestea bună pentru economie nu este o veste bună pentru burse. Dacă banca centrală încetează să imprime bani și suprimă ratele dobânzilor, grupul de pe Wall Street își poate găsi sfârșitul. Rezerva Federală știe acest lucru, așa cum am spus în repetate rânduri.

Prin urmare, așteptările pentru o bună performanță a economiei și contracția programului de relaxare cantitativă nu au dus deloc la euforie pe piețele bursiere.

Tabel: Dinamica principalilor indici bursieri între 6 și 8 august

Index Variație
Dow Jones Industrial Average +0,38%
S&P 500 +0,17%
Nasdaq -0,39%

Sursa: S&P 500; Nasdaq; Dow Jones

Așadar, S&P 500 a rămas neschimbat, Dow Jones a crescut ușor, iar indicele tehnologic Nasdaq s-a micșorat. Exemplul istoric arată același lucru. Când rata principală a dobânzii a crescut la puțin peste 2% până în 2018, piețele bursiere au scăzut brusc.

Graficul 2: Prezentarea piețelor bursiere în timpul ajustării din 2018

Prezentarea piețelor bursiere în timpul ajustării din 2018

Sursa: Rezerva Federală St. Louis

Motivul pentru care nu se scad și mai mult e că Rezerva Federală a început să injecteze fonduri în ele, iar în 2019 rata dobânzii cheie a fost redusă de 3 ori. Astfel, menținute în viață în mod artificial, piețele bursiere s-au confruntat cu pandemia când ratele dobânzilor au fost reduse și mai mult, iar tipărirea de dolari – ajunsă la valori fără precedent în timp de pace.

Citiți mai multe despre acest subiect: Sfârșitul banilor Fiat: cum băncile centrale leagă recordul inflației de pandemia de coronavirus

Este foarte puțin probabil ca Rezerva Federală să sacrifice performanța piețelor bursiere (care sunt văzute ca un proxy pentru economia în ansamblu) și să elimine factorii care contribuie la creșterea lor. Prin urmare, suntem sceptici că așteptările piețelor legate de încetarea relaxării cantitative și creșterea ratelor dobânzii se vor concretiza în curând.

Indicatori din spatele prețului aurului ce merită analizați

Lovitura suferită de aur weekendul trecut a fost severă. Însă, unele indicații arată că nu asistăm nici pe departe la „sfârșitul” metalului prețios. Performanța lui merită urmărită, deoarece poate demonstra o recuperare a valorii.

Comportamentul companiilor miniere

Scăderea generală a prețului aurului de sus în jos (luni, 9 august, și-a revenit cu 1,5%) a fost de 4%. Dar indicele GDX, care măsoară acțiunile companiilor miniere, a scăzut mai moderat – cu 3,6% în intervalul joi, 5 august – luni, 9 august.

Cu alte cuvinte, aurul suferă o lovitură, dar nu atât de grea, investitorii neconsiderând lovitura ca fiind prea puternică. Comportamentul lor până la sfârșitul săptămânii va merita, fără îndoială, să fie urmărit.

Comportamentul fondurilor tranzacționate

Pentru mulți investitori, scăderea prețului aurului este un motiv pentru creșterea achizițiilor. Un exemplu în acest sens sunt fondurile tranzacționate la bursă, care au crescut achizițiile de aur în al doilea trimestru.

Iunie 2021 a devenit cea mai slabă lună pentru aur din 2016. Atunci, fondurile tranzacționate la bursă au profitat de ocazie pentru a-și crește achizițiile.

Citiți mai multe despre acest subiect: Când prețul scade este momentul oportun pentru investiții în aur, fapt dovedit de acțiunile fondurilor

La momentul redactării articolului, este prea devreme pentru a spune dacă și-au crescut din nou achizițiile de aur, dar va fi interesant să urmărim aciunile lor.

Plafonul de îndatorare

În urmă cu 2 ani, președintele Donald Trump a eliminat plafonul de îndatorare – o valoare care determină câți bani poate împrumuta guvernul SUA prin emiterea și plata obligațiunilor. Adică nu determină cât pot cheltui autoritățile, ci cât pot plăti. În acest fel, țara și-a permis să-și ramburseze obligațiunile pe termen scurt și au crescut costurile în ultimul an. Cu toate acestea, începând cu 31 iulie anul acesta, plafonul de îndatorare se află din nou în vigoare.

Graficul 3: Prezentarea prețului aurului în timpul dezbaterii privind plafonul de îndatorare din 2011

Prezentarea prețului aurului în timpul dezbaterii privind plafonul de îndatorare din 2011

Sursa: Calcule proprii

Exact acum un deceniu, în timpul acerbelor dezbateri asupra plafonului datoriilor după criza financiară din 2008, posibilitatea ca Statele Unite să continue să cheltuiască a lansat prețul aurului la cea mai mare valoare de până acum. Acum, președintele Biden este decis să crească bugetul și impliciti cheltuielile.

Reprezentanții Partidului Democrat din Senat și Congres negociază cu republicanii de luni de zile pentru alocări și buget, un compromis între cele două părți nefiind ușor de atins. Iar dacă cele două partide nu vor ajunge la un consens, planurile de buget ale lui Biden nu se vor concretiza, iar aurul ar primi un nou impuls.

Preț aur (XAU-RON)
10894 RON/oz
  
+ 107 RON
Preț argint (XAG-RON)
128 RON/oz
  
+ 2 RON

Poate vrei să citești