Rezervele internaționale - ce sunt și de ce le avem?

Una dintre cele mai importante obiective ale unei bănci centrale constă în gestionarea rezervelor internaționale a țării. Prin gestionarea acestor rezerve, banca centrală își poate asigura alte obiective cu care este însărcinată, precum:

• Stabilitatea cursului de schimb valutar,
• Menținerea stabilității prețurilor.

Totuși, nu acesta este scopul principal pentru deținerea de rezerve internaționale. Principala funcție a rezervelor internaționale este asigurarea de fonduri pentru un stat în situații critice (pandemii, crize, recesiuni, etc.). În acest articol voi clarifica ce sunt rezervele internaționale, din ce sunt acestea compuse, dar și care sunt funcțiile fiecărei clase de active deținute de băncile centrale.

Cum definim rezervele internaționale?

Pentru a vedea din ce sunt compuse rezervele internaționale, mai întâi trebuie să le definim. O definiție care înglobează statutul rezervelor internaționale este:

Rezervele internaționale sunt acele active externe care sunt disponibile pentru și controlate de autoritatea monetară a unei țări.

Practic, rezervele internaționale sunt un coș de active (precum un portofoliu de investiții) controlat și folosit de către băncile centrale. Existența acestor active asigură legitimitatea băncii centrale când vine vorba de emiterea de bani. Fără astfel de active, nicio bancă centrală nu ar avea cu ce să garanteze pentru banii creați. Desigur, mai mulți bani nu presupune instant mai multe active, și nici mai multe active mai mulți bani.

Mai multe despre subiect, aici: Ce sunt banii?

De asemenea, existența acestor rezerve asigură, credibilitatea unui stat. Cu cât un stat are mai multe rezerve, cu atât i se pot acorda mai multe împrumuturi.

Ce organism reglementează activitățile rezervei de stat?

Pentru a nu permite diverse intervenții politice, rezervele de stat sunt controlate și reglementate în totalitate de autoritatea monetară a fiecărei țări. În cazul României, conform legii 312 din 2004, articolul 2, litera e), privind statutul Băncii Naționale a României, printre principalele atribuții a BNR sunt:

Administrarea rezervelor internaționale ale României.

Această decizie este parte a independenței politice a autorităților monetare din fiecare stat. Prin faptul că rezervele internaționale nu pot fi accesate direct către un organism politic (precum Parlamentul, Guvernul sau Președinte), se limitează dorințele expansioniste ale clasei politice.

Din ce active sunt compuse rezervele internaționale?

Decizia asupra categoriilor de active deținute de către fiecare bancă centrală este la latitudinea Consiliului de Administrație al autorității monetare în cauză. La nivel general, clasele de active sunt similare, categorisirea lor ca active de rezervă fiind stabilită chiar de Fondul Monetar Internațional. Totuși, cotele fiecărei clase de active, precum și activele în sine, sunt stabilite de autoritățile monetare.

Rezervele valutare

Cea mai mare cotă parte a rezervelor internaționale ale țărilor constă în rezerve valutare. Acestea sunt cele mai importante, întrucât ele asigură lichiditate aproape instant în cazul unor crize.

Țara cu cele mai mari rezerve valutare este China, cu rezerve valutare în valoare de 3,3 trilioane de dolari în ianuarie 2024. În ultimele două decenii, China achiziționează valută în mod constant pentru a menține yuanul la un curs cât mai slab pe piețele de schimb valutar. Un yuan mai slab permite o cerere mai mare de exporturi.

Rezervele de aur

Deținerea de aur de către băncile centrale este esențială în garantarea ratingului de credit al unei bănci centrale, și implicit a statului respectiv. Datorită valorii sale și a standardizării industriale, aurul este unul dintre cele mai sigure active pe care o autoritate monetară îl poate deține.

Mai multe despre subiect, aici: Aurul în 2023 – ce a fost și ce poate urma în 2024?

Iar această idee se pare că a devenit din ce în ce mai populară printre instituțiile monetare în ultimii doi ani. Atât în 2022, cât și în 2023, băncile centrale au achiziționat cantități record de aur, extinzându-și rezervele internaționale. mai mari achiziții au fost făcute de către China (225 tone), Polonia (130 tone) și Singapore (76,5 tone).

Cantitățile cele mai mari sunt cele deținute de SUA, având în vedere că valoarea dolarului american a fost legată direct de aur până în 1971. Această legătură, cunoscută drept etalonul aur, a permis ca dolarul american să devină moneda de rezervă internațională. Această calitate presupune că dolarul american este acceptat peste tot în lume pentru tranzacții internaționale, dar și că acesta poate fi schimbat cu orice altă valută existentă.

În stoc

Lingou de Aur 1 g Tavex

Vindem 474 lei 416 416 474 474

Cumpărăm 416lei

Compară Alertă Adaugă în coș

De partea cealaltă a spectrului, cu rezerve zero de aur sunt state precum Norvegia, Canada sau Croația. Aceste state nu dețin aur deloc, din motive cel puțin caraghioase. Într-o declarație din 2019, Banca Centrală a Canadei declara:

Aurul nu este considerat la fel de lichid precum activele Trezoreriei SUA, de exemplu.

Încă din 1980 (când țara deținea 700 tone de aur), Canada a intrat într-un proces de reducere treptată a rezervelor de aur. La începutul anului 2016, țara nu mai avea, oficial, rezerve de aur.

Drepturile speciale de retragere (DST)

Drepturile speciale de retragere (Special Drawing Rights, în engleză) sunt un activ de rezervă, creat de Fondul Monetar Internațional în 1969. Aceste active fac parte din rezervele totale ale țărilor, fiind utilizate pentru creșterea deținerilor de valută.

Aceste active sunt o creanță (pe care FMI le creează din nimic) pe deținerile de valută disponibile ale altor țări. Pe scurt, un DST poate fi văzut ca un credit. De exemplu, o țară care are mai multe DST, poate să le ofere spre vânzare și să primească bani lichizi. Banii aceștia sunt una din cele cinci valute care reprezintă valoarea unui DST, și-anume:

• Dolarul american – în cotă de 43,48%
• Euro – în cotă de 29,31%
• Yuanul chinezesc – în cotă de 12,28%
• Yenul japonez – în cotă de 7,59%
• Lira sterlină – în cotă de 7,44%

Țara care cumpără aceste DST le poate deține pentru un termen nedefinit, și chiar să câștige dobândă pe ele. În întregul sistem, toate țările deținătoare de DST plătesc și primesc dobândă (aceeași rată a dobânzii, cunoscută drept dobânda DST – SDRi).

Mai multe despre subiect, aici: Drepturile speciale de retragere (DST) – ce sunt și de ce contează?

Dobânda plătită și cea primită este egală, astfel sumele se anulează una pe cealaltă. Acest fenomen are loc doar dacă alocările de DST (făcute de FMI) sunt egale cu deținerile. Cum aceste DST se pot tranzacționa constant, sumele primite de o țară nu coincid mereu cu sumele pe care le au în cont. Cu cât o țară își vinde din DST, cu atât va ajunge să plătească mai multă dobândă decât primește pe deținerile sale.

Țara cu cea mai mare deținere de DST este SUA, cu un total de 163,24 de miliarde de DST (echivalentul a peste 216 miliarde de dolari americani).

Contul curent la Fondul Monetar Internațional

În momentul aderării la Fondul Monetar Internațional, fiecare țară are de achitat o cotizație în primele șase luni de la aderare. Pe parcursul executării rolului de membru în FMI, fiecare țară are de achitat o contribuție, care se stabilește odată la cinci ani. La fiecare jumătate de deceniu, FMI stabilește cotizația țărilor membre prin utilizarea noilor valori macroeconomice. Această cotizație depinde de patru factori, fiind media ponderată a următorilor factori:

• Produsul intern brut în proporție de 50%,
• Deschidere economică în proporție de 30%,
• Fluctuație economică în proporție de 15%,
• Rezerve internaționale – în proporție de 5%.

Achitare sumei se face din două componente: 25% din sumă este achitată în DST sau într-o valută de circulație internațională, 75% din sumă este achitată în mijlocul legal de plată din țara respectivă.

Cotizația acestor țări se strânge într-un fond comun, alături de venituri din credite oferite de țările membre cu posibilități de finanțare. Acest fond reprezintă veniturile generale ale Fondului Monetar Internațional, la care țările membre au acces pentru finanțare, în funcție de cotizația lor către Fond.

Activele financiare

Primele trei categorii de rezerve internaționale (valută, aur și contul curent al FMI) asigură lichiditate țărilor în situații de urgență. În situații urgente (pandemie, conflicte militare, dezastre naturale, etc.) apare nevoia de bani „instantă”. Adică, țările au nevoie de fonduri pe moment, ceea ce anumite active financiare nu permit.

Totuși, pentru a diversifica rezervele internaționale, multe bănci centrale tind să achiziționeze și active financiare care să nu poată fi preschimbate în bani lichizi instant. De ce? De cele mai multe ori, diverse active (obligațiuni ale guvernelor străine sau acțiuni în companii multinaționale) generează venituri (din cupoane, respectiv dividende). Totodată, sunt o sursă sigură de diversificare, astfel că, dacă valoarea unor active scade în detrimentul altor active de rezervă, cele din urmă să poată compensa pentru cele dintâi.

Spre exemplu, în cazul Statelor Unite, care datora în mai 2023 7,3 trilioane de dolari către creditori externi (dintr-un total de 31,4 trilioane), țările față de care SUA are cele mai mari obligații sunt:

• Japonia – 1,1 trilioane de dolari,
• China – 867 miliarde de dolari,
• Marea Britanie – 655 miliarde de dolari,
• Belgia – 354 miliarde de dolari,
• Luxemburg – 329 miliarde de dolari.

Deținerea acestor obligațiuni le asigură creditorilor venituri constante. Considerând creșterile ratelor dobânzilor din ultimii doi ani, aceste venituri devin din ce în ce mai consistente, spre nefericirea americanilor.

Mai multe despre subiect, aici: Plafonul de îndatorare al SUA nu va fi suficient de mare

Activele financiare care sunt considerate ca parte din rezervele internaționale, pe lângă cele menționate, sunt:

• Împrumuturi pe termen scurt către corporații care nu oferă conturi de depozite ca activitate,
• Împrumuturi pe termen lung către Conturile Trust ale FMI,
• Titluri de valoarea câștigate în urma tranzacțiilor repo (tranzacții prin care banca centrală oferă împrumuturi către băncile comerciale, pentru care, cele din urmă, oferă colateral)
• Împrumuturi din activitățile de tip reverse repo (băncile comerciale răscumpără activele pe care le-au oferit drept colateral),
• Derivate financiare, dacă acestea sunt sub reglementările instituției monetare.

Diversitatea tuturor acestor active permite băncilor centrale să dețină un portofoliu de active care să asigure atât lichiditate, cât și randamente în cazul unor evenimente financiare negative (panici bancare, crize, inflație, etc.).

Funcțiile rezervelor internaționale

De-a lungul articolului am menționat funcția fiecărei clase de active din rezervele internaționale ale unei țări. După cum am spus, rezervele internaționale trebuie privite ca un portofoliu de investiții. Totuși, spre deosebire de un investitor care dorește să obțină randamente, scopul principal al rezervelor de stat este asigurarea de finanțare în situații de criză.

Fie că vorbim de rezerve valutare, de aur, acțiuni, obligațiuni sau chiar proprietăți, toate aceste active au un anumit grad de risc, randament și lichiditate.

Concluzii despre rezervele internaționale

La nivel general, economia este văzută ca fiind ciclică. Fiecare ciclu economic durează aproximativ zece ani. În cadrul acestui deceniu, economia crește, ajunge la un maxim, după care intră într-o criză, sau chiar recesiune.

Mai multe despre subiect, aici: Anatomia crizelor și ciclul economic

Prin simplul fapt că autoritățile văd economia ca fiind ciclică, și preferă să țină portofolii de investiții, în detrimentul rezolvării problemei de ciclicitate a economiei, ar trebui să ne punem câteva semne de întrebare. Astfel de portofolii, numite rezerve internaționale, există pentru a garanta că o economie va trece peste situații neprevăzute.

Desigur, a deține rezerve este un aspect mai mult decât necesar într-o economie, însă scopul deținerii lor, și-anume ciclicitatea economică, deviază de la problemă. Rădăcina problemei constă, de cele mai multe ori, în intervenții centralizate pe piețele financiare, care sunt inundate cu lichiditate (inflație) pentru a reduce impactul crizei. Din păcate, are loc chiar opusul.